Tag Archive

Câţiva istorici, cei mai mulţi amatori, s-au grăbit să preia ideea Prioriei din Sion şi să considere autentice documentele falsificate ale lui Plantard. Şarlatania a funcţionat până când Michael Baigent, un psiholog şi istoric amator s-a grăbit cu unele concluzii. Unele eronate, nesusţinute, altele verosimile, însă pornind de la premise false. Pe care le-a publicat, împreună cu doi colaboratori: Richard Leigh şi Henry Lincoln.

Principalele teze ale lucrării “The Holy Blood and the Holy Grail” (rebotezată ulterior “Holy Blood, Holy Grail“):

1. Maria Magdalena a fost soţia lui Iisus (teză tot mai larg acceptată şi bine argumentată);

2. Conflictele dintre Maria Magdalena şi Petru Simon, precum şi prigonirea adepţilor lui Christ de către autorităţile romane după crucificare au dus la fuga soţiei lui Iisus în sudul Franţei; ea ar fi fost însoţită de Sara, fructul căsătoriei dintre Iisus şi Maria din Magdala (teză lipsită de orice probe; există doar o firavă tradiţie orală);

3. Sfântul Graal (versiunile sunt puţin diferite: legenda cupei din care a băut Iisus la Cina de Taină sau în care a fost adunat sângele scurs pe cruce din rănile lui Christ) este o traducere greşită a expresiei “Sang Real” - Sânge Regal (teză verificată, a fost găsit manuscrisul unui cărturar de acum 1000 de ani, când a fost inventată legenda Graalului);

4. Dinastia Merovingienilor a fost întemeiată de Pharamond, descendent al lui Iisus (teză nesusţinută: nu există documente, mai mult se creează un gol de peste 400 de ani între crucificare şi înscăunarea primului rege merovingian);

5. Urmaşii lui Iisus trăiesc printre noi şi sunt protejaţi de Prioria din Sion. Dezvăluirea adevăratei lor identităţi ar demola 2000 de ani de credinţă creştină şi le-ar pune în pericol vieţile (teză bizară în prima parte, întrucât Prioria nu există decât din 1956; a doua parte ar fi veridică dacă am accepta prima parte);

6. Pierre Plantard este urmaş al Merovingienilor, în consecinţă şi al lui Iisus (teză care întrece limitele celei mai bolnave fantezii);

Speriat de consecinţele ultimei concluzii, Pierre Plantard şi-a recunoscut înşelăciunea. La început a fost o glumă, spune el. Văzând că este luat în serios, s-a gândit că poate obţine bani frumoşi fără mult efort. A falsificat documentele şi a plăsmuit povestea Prioriei din Sion. În 1981, cu 1 an înainte de apariţia cărţii “The Holy Blood and the Holy Grail“, Plantard i-a anunţat pe autori că totul este un fals şi va dezvălui escrocheria. Autorii, care luaseră deja un avans fabulos de la editor, au refuzat să ia în considerare avertismentele celui care le furnizase materia primă pentru carte. Şi a fost un succes colosal: doar în prima zi s-au vândut 43000 de exemplare în Marea Britanie, unde a fost tipărită.

Confruntat cu mărturisirea lui Plantard, Michael Baigent a refuzat să renege ideile cărţii şi a continuat să le susţină. A replicat printr-un argument ridicol: “E imposibil. Documentele nu sunt false. Le-am analizat timp de 6 ani.” Nu a adus confirmări de la laboratoare pentru datarea cu C14 şi nici autentificări ale forurilor academice.

Pierre Plantard a negat tot timpul filiaţia sa christică, însă a continuat să susţină până la moartea sa (2000) că este urmaşul de drept al tronului Franţei în virtutea sângelui său merovingian.

Ideea s-a dovedit profitabilă. Cititorii au început să creadă povestea Prioriei din Sion. Dan Brown, un obscur autor american, a preluat-o, a îmbunătăţit-o şi a scos un roman mediocru, prost scris, rău argumentat şi eludând flagrant dovezile care contrazic aserţiunile sale. Partea pozitivă este redeschiderea cercetărilor asupra Mariei din Magdala (Magdalena), certificarea căsătoriei cu Iisus şi dezbrăcarea organizaţiei tentaculare Opus Dei de faldurile sale strălucitoare.

Ideea unei inselatorii nu apartine lui Daniel Massé. El doar o preia si o dezvolta. Teoria conspiratiei nu este noua. Basilide, filosof al scolii alexandrine, a scris 24 de comentarii la Evanghelii intre anii 120 si 130. Basilide isi orienteaza argumentele spre concluzia ca rastignirea a fost o impostura. Iisus a fost inlocuit pe cruce cu Simon din Cirene. Cel care a fost ales sa duca crucea lui Iisus, conform evanghelistilor Matei, Marcu si Luca. Unele texte gnostice gasite in Egipt, scapate de remanieri, atribuie lui Iisus urmatoarele cuvinte: “Nu eram mort decat in aparenta, spuse Iisus, altul a baut in locul meu fierea si otetul. M-au lovit cu biciul, dar a fost un altul, Simon, cel care a purtat crucea pe umeri. Iar eu surad la gandul ignorantei lor (cf. Daniel Massé).” Coranul, la randul lui, afirma ca Iisus a fost un profet inspirat, un mesager al lui Dumnezeu, insa prin excelenta o fiinta umana. Inferior lui Mahomed, Iisus nu a murit pe cruce. Pe scurt, marturiile gnostice arata ca Iisus a fost inlocuit de altul care a suferit supliciul; sunt subliniate neintelegerile dintre Petru Simon si Maria Magdalena; explicit se mentioneaza casatoria lui Iisus cu Maria Magdalena; invataturile lui provin din aceeasi sursa cu cele ale lui Zarathustra si Buddha, fiind bazate pe dualismul bine - rau, lumina - tenebre.

Ideile gnostice par a fi fabulatii aditionale celei oficiale. Veridicitatea lor nu poate fi probata. Constructia argumentativa este in intregime speculativa. Daniel Massé incearca sa ofere o explicatie stiintifica. Insa tot speculativa. Un exercitiu de imaginatie. Nimic mai mult. Imbinand datele istorice si acoperind golurile cu prezumtii, Massé nu se apropie de realitate. Teoria sa este la fel de fragila. Realul si verosimilul nu sunt sinonime.

Iisus, preot descendent al casei regale a davidienilor, aristocrat si pretendent legitim la tronul Palestinei, a incercat sa-si recastige mostenirea. Desi dispunea de sustinerea unor aristocrati si a unor personalitati influente, el nu coagulase sustinerea populatiei. Adeziunea populara putea fi castigata cu un mesaj nobil si generos. Se adreseaza oprimatilor, dezamagitilor, persecutatilor, nenumaratilor umiliti si nefericiti. Mecanismul seamana izbitor cu cel de azi. Politica populista a fost practicata dintotdeauna. Mesajul christic are puncte comune cu gandirea eseniana. Originalitatea lui rezida in charisma, in calitatile de taumaturg, in folosirea limbajului imagistic, accesibil vulgului. Spre deosebire de alti profeti, el nu anunta un nou Mesia, ci se defineste pe sine ca fiind acel Mesia. Astfel dobandeste o credibilitate enorma si autoritatea suprema. Pana aici nimic neobisnuit. Istoricii pozitivisti (si nu numai ei) au investit teoria cu atributul realitatii. Poate fi sustinuta cu succes. Speculatia acum incepe. Intram in suprarealism. Iisus (daca el a fost pe cruce) primeste, in loc de otet, un amestec de opiu si beladona, folosit in Orientul Apropiat ca soporific. Stratagema intentiona sa acrediteze moartea victimei. Somniferul i-a salvat viata. In plus, s-a indeplinit in aparenta profetia Vechiului Testament. Pilat a fost castigat de partea conjuratilor. Banul l-a ajutat sa transgreseze legea romana. Sub acoperirea penumbrei crepusculare, corpul adormit a fost dus pana la mormantul din care a disparut dupa cel mult 36 de ore. Iisus “inviat” a plecat in secret in exil. Beneficiind de complicitatea lui Pilat. In Casmir - conform legendelor indiene si islamice. In Japonia - spun alte surse. (In Japonia a fost gasit un mormant, atribuit lui Iisus. Ipoteza mi se pare complet rupta de realitate.) Istorici reputati se incumeta sa sustina ca Iisus a murit in timpul asediului Masadei (anul 74) si ca ar fi varianta mitizata a lui Simon Bar Kochba, eroul rezistentei evreilor. Legendele sustinute de alti istorici (printre care Michael Baigent, Richard Leigh si Henry Lincoln - “The Holy Blood and the Holy Grail“) ca Iisus ar fi fugit impreuna cu familia la Marsilia sunt chiar trase de par. Din exil, Iisus urma sa reorganizeze rezistenta si sa recapete tronul prin forta. O boala l-a secerat, insa.

Fapt certificat istoric: Disensiunile din interiorul grupului de sustinatori au dus la scindare. Pe de-o parte familia lui Iisus (incluzand-o pe Maria Magdalena, probele indicand-o ca fiind sotia lui), iar pe de alta parte factiunea lui Simon Petru. Petru o va calomnia pe Maria Magdalena si-i va confectiona o imagine de tarfa. Maria Magdalena a fost o curtezana in sensul ca frecventa cercurile regale, nu in sensul peiorativ. Petru va iesi invingator in disputa cu Iacov, fratele lui Iisus. Crestinismul autentic va fi sufocat de versiunea lui Petru. Familia va fi discreditata pentru ca risca, in calitate de martora a mistificarii, sa compromita expansiunea mesajului religios.

Matei noteaza ca la mormantul lui Iisus, in dimineata imbalsamarii, s-au dus Maria Magdalena si “cealalta Marie”. Marcu completeaza: acea Marie era mama lui Iacov. Iacov care, asa cum ne spun tot evangheliile, este fratele lui Iisus. Pe langa cele doua Marii, Marcu inventeaza un nou personaj feminin: Salome (sau Salomeea). Luca le numeste “femeile care venisera cu Iisus din Galileea“. La Ioan, Maria Magdalena este singura atunci cand merge sa oficieze ritualul funerar al imbalsamarii. Daca Biblia, in intregime, este inspirata de cuvantul divin si revelata ca adevar imuabil, atunci Dumnezeu are scapari de memorie.

Cine e cealalta Marie? Evidenta ne spune ca e mama lui Iisus. Interpretarile romano-catolice, definitivate prin dogma, afirma de asemenea ca este fecioara. Fecioara care, desi l-a nascut pe Iisus, a mai avut cel putin patru copii. Unele surse indica sase. Cu Iisus, sapte. Si tot fecioara a ramas. Trec peste aberatia fiziologica a virginitatii dupa cinci sau sapte nasteri. “Oare nu este el fiul tamplarului? Nu este Maria mama lui? Si Iacov, Iosif, Simon si Iuda nu sunt ei fratii lui? Si surorile lui nu sunt toate printre noi?” (Matei 13:55-56). Secole la rand biserica a socotit blasfemie constatarea ca Iisus a avut frati. Interpretarile fortate, care au urmarit deturnarea sensului celor doua paragrafe, au fost ineficiente. Cenzurii lui Eusebius din Cezareea, de obicei riguroasa, i-au scapat pasajele 55 si 56. Neatentia a fost sanctionata de logica. Dupa zvarcoliri indelungi, in sec. XX biserica a acceptat evidenta. Consecinta: dogma imaculatei conceptii a fost maculata de indoiala. Fatarnicia clameaza inca adevarul conceptiei virginale. In care mai cred doar cei blocati in mentalitatea infantila. Daca o femeie ar pretinde ca a ramas insarcinata fara sa fi avut contact sexual si fara sa fie inseminata artificial, ar fi internata intr-un sanatoriu de boli mentale. Cum? N-ar fi divinizata?…

Ortodocsii nu s-au impacat cu ideea ca Maria ar mai fi avut si alti copii. Iata ce aberatii gasesc pe un site bigot. Si un cretin ar gandi mai logic si mai limpede. Fratii lui Iisus ii sunt frati, dar nu ii sunt frati. Cealalta Marie e mama fratilor lui Iisus, dar nu e mama lui Iisus. Fiindca mama lui Iisus e… Maria, fecioara. V-ati prins? Nici eu. Splendid rationament. Scurtcircuit cerebral. Delirul in toata stralucirea lui. Tembelismul in actiune. Numai un preot poate judeca atat de incalcit si de stramb.

Chiar daca Iisus a avut veleitati de reformator, traditia a fost pastrata. Asa se explica graba de a-l inmormanta inainte de lasarea sabatului. Si asteptarea: corpul putea fi imbalsamat abia in ziua de duminica. Sambata e dedicata odihnei. A lucra sambata inseamna a comite un pacat de neiertat. La ritualul imbalsamarii unui barbat, conform traditiei evreiesti, puteau participa numai sotia, mama si sora/surorile lui. Sotia si rudele de gradul I. Nimeni, absolut nimeni nu era acceptat daca nu intrunea conditiile stricte stabilite de religia iudaica. Cealalta Marie era mama decedatului. Ar fi absurd sa admitem contrariul. Dar ce cauta Maria Magdalena? Era sora lui Iisus? Categoric nu! In ce calitate a insotit-o la mormant, duminica dimineata, pe mama lui Iisus? Raspunsul e unul singur. Doar unul.