Tag Archive

Aparent, Noul Testament diferă de religiile de mistere. Dar existenţa unei doctrine secrete pare tot mai plauzibilă în contextul descifrării pergamentelor conservate la Qumran. Respingerea tezei creştinismului esoteric are ca suport un citat. Un simplu citat învestit cu valoare absolută. Evangheliile sinoptice au fost declarate canonice de oameni. Printr-o simplă operaţiune de filtrare. O selecţie arbitrară. În Marcu (4:22) i se atribuie lui Christos cuvintele: “Căci nu este nimic de ascuns, care nu va fi descoperit, şi nimic tăinuit, care nu va ieşi la lumină.” Luca (12:2) îl plagiază pe Marcu: “Nu este nimic acoperit, care să nu fie descoperit, nici ascuns, care nu va fi cunoscut.” Reamintesc o idee anterioară. Evangheliile par a fi scrise de aceeaşi mână. Mai putin cea atribuită lui Ioan, care a suferit mai multe prelucrări şi pare a fi, la origini, un text gnostic refăcut conform canoanelor. Evangheliile sunt ecouri, redundanţe, pastişe şi plagiat. Originea creştinismului nu indică o religie deschisă. Misterul a fost amputat din doctrină în mod voluntar. Nu este ciudat că întemeietorii religiei au fost discipolii, nu fondatorii înşişi ai curentului de gândire? Declararea unui text ca fiind sacru nu-i conferă şi aura sacralităţii. Evanghelia Păcii a lui Ioan este un text având o importanţă egală cu a celorlalte evanghelii. Faptele contrazic interpretările dogmatice. Pentru că patimile şi sacrificiul personajului mitologic Iisus simbolizează o cale mistică proprie spre Dumnezeu. Cuvintele citate de Marcu şi Luca pot fi interpretate şi în alt mod. Ascunsul se va dezvălui urmând o cale secretă, cunoscută numai de iniţiaţi şi practicată în ritualuri misterioase.

Divinizarea Naturii este prezentă în toate mitologiile. În creştinism, surprinzător, Natura este devalorizată şi desconsiderată. Doctrina neoficială, conţinută în textele suprimate de Conciliul de la Niceea (anul 325), rezerva Naturii un loc central. Confirmat de Evanghelia Păcii:

“Cine este Mama noastră şi cine sunt îngerii ei? Şi unde se află de fapt împărăţia ei?” (îl întreabă bolnavii şi schilozii pe Iisus) “Mama voastră este mereu ascunsă în voi şi voi sunteţi permanent cuprinşi în ea (s.n.). Sângele care circulă în voi s-a născut din sângele Mamei divine Natura. Sângele ei cade din nori; ţâşneşte din pântecele pământului, susură în pârâurile munţilor, curge larg în râurile câmpiilor; doarme în lacuri; vuieşte puternic în mările furtunoase. Aerul pe care-l respirăm s-a născut din respiraţia Mamei noastre divine Natura. [...] Tăria oaselor voastre s-a născut din tăria oaselor Mamei divine, care a dat consistenţă stâncilor şi pietrelor. [...] Omul este fiul Naturii divine şi de la ea a primit Omul (s.n.) întregul său trup, întocmai cum trupul unui nou-născut se naşte din trupul mamei sale. Adevărat, adevărat vă spun, voi sunteţi una cu Mama voastră divină Natura; ea este în voi şi voi în ea. Din ea v-aţi născut, în ea trăiţi şi la ea vă veţi întoarce din nou. [...] Vă spun, până când nu veţi urma legile Mamei voastre divine, nu veţi putea scăpa in niciun fel de moarte (s.n.).”

Fiind o evanghelie esoterică, suportă interpretări multiple. Mă hazardez să construiesc propria mea interpretare: bolnavii şi schilozii sunt ignoranţii. Golul lăuntric, nevoia de a avea un reper transcendent sau pierderea încrederii în reperele vechii religii (iudaismul) i-au adus în faţa unui iluminat: Iisus. Esoterismul accentuează rolul interiorizării, al experienţelor personale şi unice şi al practicării unor ritualuri secrete, interzise profanilor. Cuvântul Om apare cu majusculă în mijlocul frazei. Iisus a fost desemnat ca Fiu al Omului. De unde se poate extrage concluzia că Omul este Dumnezeu, supus el însuşi Mamei Natura. De asemenea se observă uşor convingerea că respectarea întocmai a legilor Naturii acordă iniţiaţilor nemurirea, accesul la eternitate.

Pornind de la o analiza lingvistica, Daniel Massé, in “L’Enigme de Jésus-Christ“, ajunge la concluzii care descumpanesc. Partea argumentativa este solida. Concluziile, insa, sunt putin fortate. Massé imagineaza o teorie a conspiratiei. Traducerea Evangheliilor a pierdut subtilitatea conotatiilor unor termeni. Baraba, condamnatul la moarte eliberat de Pilat (cum pretind textele sinoptice), e denumit “lestai” (talhar). Termen prin care romanii ii desemnau pe zeloti. Pe acei luptatori si agitatori temuti de ocupanti. Massé pledeaza pentru suprapunerea identitara Barabas - Iisus. Prenumele zelotului razvratit era tot Iisus. Iar numele Baraba inseamna in aramaica fiul tatalui (bar = fiu; abba = tata). Printr-o serie de artificii, Massé argumenteaza ca Iacov, Ioan si Petru Simon erau zeloti sau simpatizanti ai miscarii de eliberare organizate de acestia. Iuda Iscarioteanul nu este numele celui considerat a fi tradator. “Iscarioteanul” este cognomen derivat din cuvantul “sicarius” (asasin profesionist zelot). Astazi, zelotii ar fi numiti luptatori de guerila urbana. Concluzia ar fi ca, prin arestarea lui Iisus-Baraba, Pilat a neutralizat miscarea de rezistenta a iudeilor. Fie si pentru o scurta perioada. Dezorganizati, lipsiti de un coordonator, zelotii nu ar mai fi fost un pericol imediat. Dintotdeauna oamenii au refuzat sa creada in moartea idolilor. S-a vorbit despre o salvare miraculoasa, despre o retragere temporara. Aparitiile mortilor celebri sunt asteptate de admiratorii lor. Mitologiile populare tind sa nege evidenta. In multe situatii, personajelor importante li se atribuie calitati supranaturale.

Pilat se amesteca brutal in afacerile iudeilor. Ca reprezentant al imparatului Tiberius, el aproba orice actiune oficiala. Dar judeca numai cazurile de nesupunere fata de romani. Celelalte infractiuni si crime erau judecate de Sanhedrin (Consiliul Batranilor). Iosif din Arimateea, membru al Sanhedrinului, admirator secret al lui Iisus-Baraba si unul dintre cei mai bogati oameni din Palestina acelor vremuri, cunostea lacomia lui Pilat. Banul are cea mai mare putere de convingere. Pilat a acceptat crucificarea pe o proprietate particulara. Atata vreme cat dusmanul Romei disparea, locul executiei nu avea nicio insemnatate. Iisus a fost rastignit in gradina lui Iosif. Si Evangheliile sugereaza voalat. Lui Iisus, trecand prin chinuri cumplite, i s-a facut sete. Plin de rautate, un soldat ii da sa bea otet. Oribil! exclama unii. Suspect! spun altii. Otetul era folosit pe post de tonic, de stimulent. Soldatii romani il foloseau in timpul bataliilor atat la dezinfectarea ranilor, cat si la revigorarea organismului. Sclavilor extenuati de pe galere li se administra, de asemenea, otet. In mod curios, la Iisus otetul are un efect contrar. Pana aici argumentarea nu are nicio fisura. Mai departe, Massé incepe sa devieze.

Libertatea de gandire si de exprimare nu era agreata in Imperiul Roman cazut sub influenta crestinismului. Teodosie al II-lea (in Orient) si Valentinian al III-lea (in Occident) promulga in anul 449 un edict prin care se ordona arderea textelor considerate anticrestine. Este anul in care debuteaza “crestinizarea” istoriei. Frauda literara devine sistematica. Dezintegrarea sociala a fost consecinta marilor invazii. Prabusirea Imperiului Roman a facut ca viata intelectuala sa se retraga in manastiri. La fel si bibliotecile publice, puse la adapost de invadatori. Prima epurare a manuscriselor ii vizeaza pe Porfirius si pe alti pamfletari. John de Salisbury ne spune ca papa Grigore cel Mare, dusman al culturii laice si al stiintei, a ars biblioteca palatina din Roma si a distrus toate operele “profane”. Intre anii 726 si 843 se desfasoara in Bizant furibunda “cearta a imaginilor”. Iconoclastii bizantini distrug un mare numar de carti. Motivul: erau ornate cu miniaturi. Leon al III-lea arde 30.000 de volume ale Academiei de Stiinte din Constantinopol, cele mai multe unicate. Operele lui Celsus, Porfirius, ale imparatului Iulian si ale multor altor invatati au pierit. Cele care au scapat de flacari au fost retrase de la consultare “din ratiuni ecleziastice”. Texte interesante, dar care rastoarna imaginea lui Christ, sunt ascunse. Vor iesi la suprafata peste 1.000 de ani. Doar partial. Evident, azi sunt repudiate de biserica. Si de cea catolica, si de cea ortodoxa.

Evanghelia Sf. Petru il prezinta pe Iosif din Arimateea ca fiind prieten cu Pilat. Ipoteza crucificarii simulate prinde contur. Potrivit lui Petru, ultimele cuvinte ale lui Iisus ar fi fost: “Puterea mea, puterea mea, de ce m-ai parasit?“. Evanghelia copilariei lui Iisus, scrisa la sfarsitul sec. al II-lea, vorbeste despre un Iisus istet, dar indisciplinat si “inclinat spre mânie”. Unele pasaje descriu vehementa lui Iisus, demna de un zelot. Nu declara el ca nu a venit sa aduca pacea, ci razboiul? Confirmarea vine de la Luca (22:36): “Cine n-are sabie, sa-si vanda haina si sa-si cumpere sabie.” Iisus cel real nu a fost pacifist. Nu s-a considerat fiul lui Dumnezeu. S-a considerat Dumnezeu insusi. Evangheliile care nu respecta imaginea oficiala a lui Iisus sunt denumite dispretuitor “apocrife”, renegate si interzise. Descoperirile de la Qumran si din Egipt au reconstituit, chiar daca numai partial, tabloul istoric al crestinismului primar si imaginea originala a lui Christ. 

Golgota - nume cu rezonanta sinistra. Locul tragediei si al chinurilor inumane la care a fost supus Christ. Un deal, spune traditia orala. Un deal, hotaraste imparateasa Elena. Drept pentru care il si infiinteaza. Pe locul unui templu roman, aflat pe dealul ales de ea, ridica o biserica. Biserica Sfantului Mormant. Locul executiei coincide cu locul inmormantarii? Se pare ca da. Altfel de ce ar fi ctitorit Elena o biserica a  mormantului? Originea legendei crucificarii pe un deal este necunoscuta. Ar putea sa fie o plasmuire a Elenei sau imparateasa sa fi dat crezare unor povestiri. Evangheliile nu amintesc de vreun deal. Trei evanghelii scriu despre “un loc” numit Golgota (al Capatanii). Toate referirile indica o executie privata. Apostolii privesc crucificarea de la distanta. Doar un numar restrans de persoane a asistat la executie. Teologii afirma ca apostolii erau cautati de autoritati. Acesta ar fi fost motivul pentru care s-au tinut departe de locul crucificarii. Fals. Daca romanii ar fi vrut sa-i aresteze, ar fi facut-o in gradina Ghetsimani, cand l-au capturat pe Iisus. Ioan (19:41) ofera indicii asupra locului executiei si al inmormantarii: “In locul unde fusese rastignit Iisus era o gradina si in gradina era un mormant nou, in care nu mai fusese pus nimeni.” Matei (27:59-60) clarifica situatia: “Iosif (n.n. - Iosif din Arimateea) a luat trupul, l-a infasurat intr-o panza curata de in si l-a pus intr-un mormant nou, al lui insusi, pe care-l sapase intr-o stanca.” Coroborand informatiile, ajungem la concluzia ca locul executiei este gradina apartinand lui Iosif din Arimateea. Si acum se lasa intunericul peste relatarile evanghelice si se deschide calea speculatiilor. Pe care le evit. Deocamdata.

Potrivit legii romane, un crucificat nu avea dreptul la inmormantare. Garzile erau plasate langa cruce pentru a-i impiedica parintii, sotia, rudele si prietenii sa fure cadavrul si sa-l ingroape. Corpul rastignitului era lasat prada corbilor. Expus in vazul tuturor pentru a infricosa. Cum se explica incalcarea legii de catre Pilat? La cererea lui Iosif, a cedat fara sa clipeasca trupul lui Iisus. Insa Pilat era garantul aplicarii legii. De ce si-a riscat functia, libertatea sau chiar viata incalcand nonsalant legea?

Realitatea religioasa, juridica si sociala contrazice pretentiile evangheliilor de a fi veridice. De obicei, secretarii particulari ai guvernatorilor, procuratorilor si prefectilor trimiteau rapoarte paralele imparatului. Ei alcatuiau un soi de serviciu de informatii al Caesarului. Incalcarea legii ar fi atras rechemarea lui Pilat la Roma si judecarea in fata Senatului. Ceea ce nu s-a intamplat. Astfel incat e greu de crezut ca Pilat a participat la imensa conspiratie a mistificarii. Cel mai probabil evenimentele n-au avut loc. Ori s-au desfasurat intr-un mod radical diferit de cel relatat de textele “sacre”. Cand faptele infirma insemnarile evanghelistilor, exista un singur argument. Cel dat de Hegel unui student:

- Domnule profesor, ce se intampla daca faptele istoriei infirma teoria dumneavoastra?
- Cu atat mai rau pentru fapte - a raspuns arogant Hegel.

Matei noteaza ca la mormantul lui Iisus, in dimineata imbalsamarii, s-au dus Maria Magdalena si “cealalta Marie”. Marcu completeaza: acea Marie era mama lui Iacov. Iacov care, asa cum ne spun tot evangheliile, este fratele lui Iisus. Pe langa cele doua Marii, Marcu inventeaza un nou personaj feminin: Salome (sau Salomeea). Luca le numeste “femeile care venisera cu Iisus din Galileea“. La Ioan, Maria Magdalena este singura atunci cand merge sa oficieze ritualul funerar al imbalsamarii. Daca Biblia, in intregime, este inspirata de cuvantul divin si revelata ca adevar imuabil, atunci Dumnezeu are scapari de memorie.

Cine e cealalta Marie? Evidenta ne spune ca e mama lui Iisus. Interpretarile romano-catolice, definitivate prin dogma, afirma de asemenea ca este fecioara. Fecioara care, desi l-a nascut pe Iisus, a mai avut cel putin patru copii. Unele surse indica sase. Cu Iisus, sapte. Si tot fecioara a ramas. Trec peste aberatia fiziologica a virginitatii dupa cinci sau sapte nasteri. “Oare nu este el fiul tamplarului? Nu este Maria mama lui? Si Iacov, Iosif, Simon si Iuda nu sunt ei fratii lui? Si surorile lui nu sunt toate printre noi?” (Matei 13:55-56). Secole la rand biserica a socotit blasfemie constatarea ca Iisus a avut frati. Interpretarile fortate, care au urmarit deturnarea sensului celor doua paragrafe, au fost ineficiente. Cenzurii lui Eusebius din Cezareea, de obicei riguroasa, i-au scapat pasajele 55 si 56. Neatentia a fost sanctionata de logica. Dupa zvarcoliri indelungi, in sec. XX biserica a acceptat evidenta. Consecinta: dogma imaculatei conceptii a fost maculata de indoiala. Fatarnicia clameaza inca adevarul conceptiei virginale. In care mai cred doar cei blocati in mentalitatea infantila. Daca o femeie ar pretinde ca a ramas insarcinata fara sa fi avut contact sexual si fara sa fie inseminata artificial, ar fi internata intr-un sanatoriu de boli mentale. Cum? N-ar fi divinizata?…

Ortodocsii nu s-au impacat cu ideea ca Maria ar mai fi avut si alti copii. Iata ce aberatii gasesc pe un site bigot. Si un cretin ar gandi mai logic si mai limpede. Fratii lui Iisus ii sunt frati, dar nu ii sunt frati. Cealalta Marie e mama fratilor lui Iisus, dar nu e mama lui Iisus. Fiindca mama lui Iisus e… Maria, fecioara. V-ati prins? Nici eu. Splendid rationament. Scurtcircuit cerebral. Delirul in toata stralucirea lui. Tembelismul in actiune. Numai un preot poate judeca atat de incalcit si de stramb.

Chiar daca Iisus a avut veleitati de reformator, traditia a fost pastrata. Asa se explica graba de a-l inmormanta inainte de lasarea sabatului. Si asteptarea: corpul putea fi imbalsamat abia in ziua de duminica. Sambata e dedicata odihnei. A lucra sambata inseamna a comite un pacat de neiertat. La ritualul imbalsamarii unui barbat, conform traditiei evreiesti, puteau participa numai sotia, mama si sora/surorile lui. Sotia si rudele de gradul I. Nimeni, absolut nimeni nu era acceptat daca nu intrunea conditiile stricte stabilite de religia iudaica. Cealalta Marie era mama decedatului. Ar fi absurd sa admitem contrariul. Dar ce cauta Maria Magdalena? Era sora lui Iisus? Categoric nu! In ce calitate a insotit-o la mormant, duminica dimineata, pe mama lui Iisus? Raspunsul e unul singur. Doar unul.

In afara de Evanghelia dupa Ioan, cele ale lui Matei, Marcu si Luca par scrise de aceeasi mana. Pasaje intregi coincid. Limbajul este identic sau cel putin similar. Ceea ce arata ca, la copiere, au fost operate modificari. Nu semnificative. Deosebirile minore au dat ideea atribuirii exemplarelor cate unui apostol. S-a asigurat, astfel, multiplicarea marturiilor. Dar niciunul dintre evanghelisti nu l-a cunoscut pe Christ. N-a fost martor al patimilor. Redactarea evangheliilor a inceput cel mai devreme in anul 60. Primele trei sunt redactate intr-un stil folcloristic. Evanghelia lui Ioan e mult mai elaborata. Si sub aspectul continutului, si sub aspectul limbajului. Deodata evanghelia capata o tenta filosofica prin contributia lui Ioan. Detaliile suplimentare nu-i confera, insa, o mai mare credibilitate. Doar o coerenta. Coerenta interna. Aptitudinile literare a lui Ioan (denumit conventional) sunt indiscutabile. Dar, in graba de a alcatui sinopticul crestinismului, teologii au omis armonizarea evangheliilor.

Iisus a inviat dupa 3 zile. Niciun crestin nu ar indrazni sa nege. Pentru ca - nu-i asa? - scrie in Biblie. Un “adevar” unanim acceptat. Desi e adevar, de ce n-as verifica? Caut dupa Biblie. Ratacita pe un raft, in spatele volumelor “Amurgul idolilor” si “Asa grait-a Zarathustra” (al caror autor provoaca frisoane crestinilor - Wilhelm Friedrich Nietzsche), parea adormita in uitare. Presimtind ca se va lasa cu dureri de cap, pregatesc un analgezic. Sunt prevazator. Am intentia sa inventariez evenimentele legate de crucificare si inviere. Concordantele si discordantele relatarilor.

Matei si Marcu descriu crucificarea in cuvinte seci. La fel de bine ar fi putut relata starea vremii. Acolo sunt priceputi. Un meteorolog este prototipul mincinosului. Cei doi vorbesc despre o eclipsa. Care a durat trei ore! De la ora 18 pana la ora 21! Care eclipsa nici macar nu a existat. Dovedit astronomic. Astrologic se poate abera. La fel cum fac cei doi. Dumnezeu s-a jucat cu planetele si le-a modificat orbita. Le-a intepenit 3 ore pe orbita deviata. Mai departe: Iisus, spun amandoi, a fost crucificat intre doi talhari. Niciunul nu crede povestea originii divine a predicatorului. Ambii il batjocoresc pe Iisus din cauza pretentiilor megalomane de a se considera fiul lui Dumnezeu. Un Dumnezeu care si-a intors privirea de la el. Luca vorbeste despre pocainta unuia dintre talhari. Pentru Ioan, talharii sunt simpli figuranti. (Probabil pentru a introduce simbolismul cifrei 3 in povestire.) Urmeaza socul realitatii si trezirea din reverie: este un simplu muritor, neprotejat de forte divine. Intrebarea disperata: “Eli, Eli, lama sabachthani?” este, de fapt, un strigat de furie. Deceptia profunda si renegarea inainte de a muri. Christos nu a murit… crestin. A murit constatand o Mare Absenta. Iisus cel din ultimele clipe a fost areligios.

Cei doi evanghelisti plaseaza actul crucificarii vineri, la orele trei dupa-amiaza. Confuzia relatarilor plaseaza moartea pe cruce intre orele 18 si 21. Cadavrul a fost coborat de pe cruce inainte de inceperea sabatului (sambata). A fost dus intr-un mormant nou, invelit in panza. Nefiind timp pentru imbalsamare (intrucat incepea sabatul, zi in care evreii nu lucreaza), apropiatii au decis sa astepte ziua de duminica. Inainte de a parasi cimitirul, Iosif din Arimateea a impins o piatra in gura mormantului. Duminica “dimineata” (spune Matei), “cand rasare soarele” (spune Marcu), “dis-de-dimineata, cand era inca intuneric” (spun Luca si Ioan), Maria Magdalena si “cealalta Marie” au mers sa imbalsameze si sa parfumeze cadavrul. Sa presupunem ca Iisus a murit vineri, la ora 18, iar cele doua Marii au descoperit lipsa cadavrului la ora 6 dimineata. Un calcul ne arata ca, de cand Iisus si-a dat duhul, pana cand a “inviat”, trecusera 36 de ore. Transformat in zile, rezultatul este… o zi si jumatate! Q.E.D. Inca un geam spart… 

Zile sfinte pentru ortodoxie, Pastile m-au starnit sa-mi reimprospatez memoria cu tragedia mitica a lui Christ. Patimile si disparitia misterioasa a cadavrului din mormant. Citesc in Matei (27:32): “Pe cand ieseau afara din cetate, au intalnit pe un om din Cirene, numit Simon, si l-au silit sa duca crucea lui Iisus.” Deja sunt nedumerit. Filmele lui Zefirelli si Gibson prezinta un Christ insangerat, cu carnea sfasiata de loviturile de bici. Un Christ epuizat de chinuri, tarandu-se sub greutatea crucii. Ma gandesc la vorba “Fiecare om isi poarta propria cruce”. Pe-a lui Iisus a purtat-o altcineva. Trebuie sa-l cred pe apostolul Matei. Un apostol nu minte. E un sfant. Candidat admis la nemurire. Imi spun: Zefirelli si Gibson au citit Evangheliile in pauzele de filmare. Molfaind un hamburger si ragaind dupa o Coca-Cola bauta in graba. Ajung la Marcu (15:21): “Au silit sa duca crucea lui Iisus pe un trecator care se intorcea de la camp, numit Simon din Cirena, tatal lui Alexandru si al lui Ruf.” Bun, asta imi confirma ca n-am citit aiurea. Ajung la Luca (23:26). Aceeasi situatie: “Pe cand il duceau, au pus mana pe un anume Simon din Cirene, care se intorcea de la camp, si i-au pus crucea in spinare, ca s-o duca dupa Iisus.”

Mai am de citit o evanghelie. A lui Ioan. Bine ca sunt acceptate numai patru evanghelii, altfel aflam tot CV-ul acelui Simon. Imi spun ca, probabil, voi mai afla, cel mult, cum o chema pe sotia lui Simon din Cirene. Cu copiii lui eram lamurit. Ioan (19:16-17): “Au luat deci pe Iisus si l-au dus sa-l rastigneasca. Iisus, ducandu-si crucea, a ajuns la locul zis al Capatanii, care evreieste se zice Golgota.” Sunt uluit. Dar, misterioase sunt caile Domnului. Un apostol nu poate induce in eroare. Mai mult, nu se poate insela. Dar ceilalti trei? Ambele versiuni sunt reale, conchid. Poate ca acelasi eveniment, crucificarea, a avut loc in dimensiuni paralele. Ioan s-a ratacit in alta dimensiune. A vazut alt meci. Scor: 3-1 pentru evanghelistii “sinoptici”. O fi avand Dumnezeu vreun proiect secret si in privinta dublului adevar…

_____________________________________

♦Foto: Pentru a impaca si menajeria, si zarzavaturile, Mel Gibson tranteste crucea in carca lui James Caviezel Iisus Christos si, ulterior, ii mai trimite un ajutor. Probabil pe Simon din Cirene.

Iisus a iubit lumea si, ca revers, le-a cerut ucenicilor devotiune totala. Neconditionata. Oricate contraargumente ar aduce creierele incinse, incercand sa transforme albul in negru si negrul in alb, Noul Testament propaga ura, discordia si crima. Motiv pentru care crestinismul nu a fost destinat celor instruiti. Ci prostimii nestiutoare de carte. Multimii careia i se putea suci usor mintea cu pseudo-argumente. Careia saltimbancii numiti apostoli ii puteau perverti usor gandirea prin demonstratii logice penibile. Prin artificii retorice se poate argumenta ca o fraza are sensul contrar celui dat de evidenta mesajului. Dar artificiile retorice sunt nule sub raport logic. Absurdul si irationalul se propaga cu viteza zvonului. Absurdul si irationalul sunt premisele acceptarii unei religii. Absurdul si irationalul nu sunt supuse obligatiei de a se justifica.

Doctrina crestina nu are un mesaj coerent. Este demagogie pura. Neputand fi aplicata, Iisus al Evangheliilor, nerecunoscut intr-o masura tot mai mare de istorie, recurge la un expedient unic in istoria religiilor: este suficient sa crezi in el. Comod. Credinta menajeaza ratiunea. Evita oboseala intelectuala. De altfel, nu face un secret din tinta mesajului sau. Explica fara ocol ca mesajul sau se adreseaza multimii rudimentare. Multimii conduse de instincte gregare. Si sfideaza bunul simt: “Te laud, Tata, Doamne al cerului si pamantului, pentru ca ai ascuns aceste lucruri de cei intelepti si priceputi si le-ai descoperit pruncilor (Matei 11:25).” Trecand peste frauda minora de traducere (copii a fost inlocuit cu prunci), termenul prunc este folosit ca antonim pentru intelept. Istoria confirma ca, de la bun inceput, crestinismul a fost raspandit de ignoranti. Care s-au inmultit. Cati au citit cu atentie Noul Testament, Evangheliile indeosebi? Adeptii lui Iisus contrazic cu aplomb afirmatia: Crestinismul este o religie a urii. Fara sa cunoasca pasajele care arata adevaratul mesaj.

Dragostea fata de Iisus inseamna renegarea tuturor. Inseamna abandonarea vietii personale. Abandonarea familiei. Abandonarea ratiunii. Abandonarea sinelui. “Daca vine cineva la mine si nu uraste pe tatal sau, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii sai, pe fratii sai, pe surorile sale, ba chiar insasi viata sa, nu poate fi ucenicul meu (Luca 14:25).” Indiferent ce ar spune slujbasii maleficului profet, indemnul la a-ti uri viata este o instigare explicita la sinucidere. Crestinismul e descalificant. Falsitatea interpretarii lui ca religie a iubirii nu mai are nevoie de demonstratii suplimentare. Iubirea aproapelui - un slogan gaunos. Crestinul habotnic va replica: Iisus indeamna sa intorci si celalalt obraz. Numai ca, in Luca (19:27), ne lovim de pasajul: “Cat despre vrajmasii mei, care n-au vrut sa domnesc eu peste ei, aduceti-i incoace si taiati-i inaintea mea.” Cruciatilor, care au depopulat cetati intregi masacrand locuitorii, li se reproseaza ca s-au abatut de la cuvantul Domnului. Dimpotriva, l-au urmat intocmai. Ingratitudinea christica se reflecta si in pasajul: “Iar multimea sedea in jurul lui. Si unii i-au zis: Iata, mama ta si fratii tai si surorile tale sunt afara. Te cauta. El a raspuns: Cine este mama mea si fratii mei? (Marcu 3:32-33)” (Izbitoarele greseli gramaticale apartin autorilor Evangheliei. Sau traducatorilor.)

Iisus este nedemn si blestema fara noima. De razbunarea lui nu scapa nici vegetatia: “A doua zi dupa ce a iesit din Betania, Iisus a flamanzit. A zarit de departe un smochin care avea frunze si a mers acolo, doar va gasi ceva in el. S-a apropiat de smochin, dar n-a gasit decat frunze, caci nu era inca vremea smochinelor. Atunci a vorbit si i-a zis smochinului: In veac sa nu mai manance nimeni rod din tine! Si ucenicii au auzit aceste vorbe (Marcu 11:12-14).” Un asemenea comportament frizeaza patologicul. Daca a fost facator de minuni, de ce nu a poruncit smochinului sa rodeasca instantaneu? A inmultit vinul, painea si pestele pocnind din degete, insa nu a fost in stare sa-si astampere propria foame?

Exemplele negative si complet imorale abunda in doctrina lui Christos. Cele enumerate sunt doar cateva, spicuite la intamplare. La o simpla si fugara rasfoire a Evangheliilor.

Pe cruce, spune Luca (23:43), Iisus a fost impresionat de atitudinea unuia dintre talharii care-l incadrau. In timp ce unul hulea, celalalt il dojenea pentru necredinta. Talharului convertit in ultima clipa, Christos i-a promis: “Adevarat graiesc tie, astazi vei fi cu mine in RAI.” Generozitatea lui Christos a facut multi ochi sa lacrimeze. Bunatatea lui nu a fost dezmintita nici in cele mai cumplite chinuri. Promisiunea facuta crucificatului pocait capata credibilitate: vine din partea fiului lui Dumnezeu, nu? Si cu atat mai mult cu cat este facuta de un muribund sigur pe sine. Si pe cuvintele sale. Cine este curios sa afle continuarea, trebuie sa aiba rabdare, sa se lupte cu limbajul vetust si topica greoaie si sa ajunga la Faptele Apostolilor (Cap. 2). Unde… Huh… Surpriza! Se spune clar ca, intre moarte si inviere, Iisus a fost in… IAD. Unde, bineinteles, “sufletul lui si nici trupul lui n-a vazut putreziciunea”. Ce reactie o fi avut talharul cand, asteptandu-se sa ajunga in fata lui Dumnezeu, a vazut fata fioroasa si schimonosita a Satanei? Nu stim. Scrierile biblice nu mentioneaza.