Tag Archive

Golgota - nume cu rezonanta sinistra. Locul tragediei si al chinurilor inumane la care a fost supus Christ. Un deal, spune traditia orala. Un deal, hotaraste imparateasa Elena. Drept pentru care il si infiinteaza. Pe locul unui templu roman, aflat pe dealul ales de ea, ridica o biserica. Biserica Sfantului Mormant. Locul executiei coincide cu locul inmormantarii? Se pare ca da. Altfel de ce ar fi ctitorit Elena o biserica a  mormantului? Originea legendei crucificarii pe un deal este necunoscuta. Ar putea sa fie o plasmuire a Elenei sau imparateasa sa fi dat crezare unor povestiri. Evangheliile nu amintesc de vreun deal. Trei evanghelii scriu despre “un loc” numit Golgota (al Capatanii). Toate referirile indica o executie privata. Apostolii privesc crucificarea de la distanta. Doar un numar restrans de persoane a asistat la executie. Teologii afirma ca apostolii erau cautati de autoritati. Acesta ar fi fost motivul pentru care s-au tinut departe de locul crucificarii. Fals. Daca romanii ar fi vrut sa-i aresteze, ar fi facut-o in gradina Ghetsimani, cand l-au capturat pe Iisus. Ioan (19:41) ofera indicii asupra locului executiei si al inmormantarii: “In locul unde fusese rastignit Iisus era o gradina si in gradina era un mormant nou, in care nu mai fusese pus nimeni.” Matei (27:59-60) clarifica situatia: “Iosif (n.n. - Iosif din Arimateea) a luat trupul, l-a infasurat intr-o panza curata de in si l-a pus intr-un mormant nou, al lui insusi, pe care-l sapase intr-o stanca.” Coroborand informatiile, ajungem la concluzia ca locul executiei este gradina apartinand lui Iosif din Arimateea. Si acum se lasa intunericul peste relatarile evanghelice si se deschide calea speculatiilor. Pe care le evit. Deocamdata.

Potrivit legii romane, un crucificat nu avea dreptul la inmormantare. Garzile erau plasate langa cruce pentru a-i impiedica parintii, sotia, rudele si prietenii sa fure cadavrul si sa-l ingroape. Corpul rastignitului era lasat prada corbilor. Expus in vazul tuturor pentru a infricosa. Cum se explica incalcarea legii de catre Pilat? La cererea lui Iosif, a cedat fara sa clipeasca trupul lui Iisus. Insa Pilat era garantul aplicarii legii. De ce si-a riscat functia, libertatea sau chiar viata incalcand nonsalant legea?

Realitatea religioasa, juridica si sociala contrazice pretentiile evangheliilor de a fi veridice. De obicei, secretarii particulari ai guvernatorilor, procuratorilor si prefectilor trimiteau rapoarte paralele imparatului. Ei alcatuiau un soi de serviciu de informatii al Caesarului. Incalcarea legii ar fi atras rechemarea lui Pilat la Roma si judecarea in fata Senatului. Ceea ce nu s-a intamplat. Astfel incat e greu de crezut ca Pilat a participat la imensa conspiratie a mistificarii. Cel mai probabil evenimentele n-au avut loc. Ori s-au desfasurat intr-un mod radical diferit de cel relatat de textele “sacre”. Cand faptele infirma insemnarile evanghelistilor, exista un singur argument. Cel dat de Hegel unui student:

- Domnule profesor, ce se intampla daca faptele istoriei infirma teoria dumneavoastra?
- Cu atat mai rau pentru fapte - a raspuns arogant Hegel.

Crucea - instrument de tortura folosit de romani pentru a pedepsi criminalii, incendiatorii si conspiratorii. Cel condamnat la supliciul crucii era tintuit cu piroane la maini si picioare. La incheieturi. In niciun caz in palma. Palmele n-ar putea sustine greutatea corpului si ar fi sfasiate. Recent, arheologii au descoperit ca, de fapt, romanii nu foloseau piroane decat pentru glezne. Condamnatul era legat de cruce, cu picioarele indoite (asa cum este redata crucificarea lui Iisus in unele picturi), intr-o pozitie incomoda. Pana cand survenea epuizarea. Trupul se lasa sub propria greutate. Respiratia devenea tot mai greoaie, pana se transforma in horcait. Un soldat zdrobea condamnatului in agonie fluierele picioarelor. Neavand sprijin in forta picioarelor, condamnatul se sufoca. Durata supliciului: intre doua si trei zile. Iisus a murit dupa 3-6 ore. “Pilat s-a mirat ca murise asa de curand; a chemat pe sutas (n.n. - centurion) si l-a intrebat daca a murit de mult (Marcu 15:44).” Centurionul constatase moartea infigandu-i lui Christ lancea sub coaste. Nu i-a mai zdrobit picioarele picioarelor, cum facuse celorlalti doi talhari.

In anul 325, imparateasa Elena, mama bastardului Constantin, pornea in pelerinaj la Ierusalim. Scopul pelerinajului era oarecum stiintific: descoperirea locurilor unde a patimit intemeietorul mitologic al religiei crestine. I-a placut un deal. A hotarat ca e Golgota. Elena reuneste un consiliu compus din teologi. Acestia au o viziune: imparateasa nu s-a inselat. Acela era dealul rastignirii. Insa, in calea proiectului, s-a izbit de un impediment major. Templul zeitei Venus. L-a demolat fara remuscari. Fara respectul fata de alta religie. Sapaturile au scos la lumina trei cruci si o placuta, denumita titulus. Placuta pe care Pilat a inscriptionat I.N.R.I. Mistificarea va fi completata cu o legenda care circula in doua versiuni. Fiindu-i imposibil sa identifice crucea lui Christ, a poruncit sa fie adusa o femeie invalida. La atingerea uneia dintre cruci, femeia s-a vindecat. A doua varianta este mai curand un basm. Garzile imparatesei au gasit un urmas al lui Iuda, despre care se spunea ca detine secretul locului unde a patimit Christ. Secret transmis din generatie in generatie. Torturat, descendentul lui Iuda Iscarioteanul arata locul crucificarii. Urmeaza descoperirea celor trei cruci si dilema identificarii. Cand deprimarea incepuse s-o copleseasca, Elena observa un cortegiu funerar si aseaza crucile in calea acestuia, la distanta unele de altele. La trecerea prin dreptul uneia dintre cruci, mortul a inviat. Crucea se afla la Vatican. Desi sunt in preajma ei, papii continua sa moara.

O alta descoperire importanta: coroana de spini, asezata lui Iisus in batjocura de soldatii romani. Coroana a ajuns in 1239 la Paris, unde e pretuita ca o relicva miraculoasa. Intr-adevar, era miraculoasa. Pentru ca se multiplicase. Grigore din Tours, Germain (devenit ulterior Sf. Germain), Carol cel Mare si catedrala din Pisa mai detineau cate o coroana de spini sau fragmente din ea. Toate apartineau lui Christ!

Descoperirea scaunului Sfantului Petru a facut senzatie. Pana in 1969 a fost venerat ca obiect de cult. Constransa de istorici, Academia Pontificala  de Arheologie recunoaste ca scaunul Sf. Petru este, in realitate, tronul imparatului Carol Plesuvul, nepotul lui Carol cel Mare. Tron folosit la incoronarea din 875.

In 1940, Pius al XII-lea ordona sapaturi vaste in catacombele de sub Basilica San Pietro, sediul apostolic. Febrilitatea cautarilor aduce la suprafata mai multe schelete. Public se anunta descoperirea unui singur schelet. Papa decreteaza: este scheletul Sfantului Petru. In fapt, arheologii descoperisera un osuar pagan. In 1950, intr-un discurs radiodifuzat, papa recunoaste, coplesit de frustrare: in criptele Vaticanului nu s-a descoperit mormantul lui Petru. Cativa ani mai tarziu, in 1968, Vaticanul reafirma, in lipsa oricaror dovezi, ca rezultatele descoperirii din vremea pontificatului lui Pius al XII-lea au fost interpretate gresit. Se sustine acum ca au fost descoperite doua schelete: al lui Petru si al lui Pavel. Ramane un mister modul in care au fost identificate. Poate dupa fisa dentara.

Nascuta la Drepanon, in Bithynia (Asia Mica), in jurul anului 250, ca fiica a unui hangiu, Elena a crescut intr-un mediu vulgar si lipsit de pretentii. Lucreaza ca stabularia (servitoare) la han, fara a fi multumita de conditia ei. Copilaria cenusie i-a trezit ambitii nemasurate. Viata sa ia o turnura neasteptata cand un om aspru si dominator face un popas la hanul tatalui ei: generalul Constantius, un om puternic, viitor imparat. Cucerit de farmecele tinerei fete, Constantius o duce la Roma. Statutul ei oficial nu a fost cel de sotie, ci de concubina. Dupa nasterea lui Constantin, cel care va deveni Constantin I, Elena si Constantius sunt obligati sa se separe la ordinul imparatului Diocletian. Constantius se va casatori cu fiica vitrega a imparatului Maximilian, Theodora.  Elena nu s-a casatorit niciodata si a trait in obscuritate, pana cand fiul ei a ajuns imparat si i-a conferit titlul de Augusta.

Spre deosebire de fiul ei, a carui cruzime a fost ascunsa cu grija de biserica crestina, Elena s-a botezat cel mai probabil in 312, a infaptuit opere caritabile si a aratat o reala compasiune pentru saraci, sclavi, vaduve, orfani si invalizi. De asemenea, la insistentele ei, au fost eliberati numerosi prizonieri inchisi pe nedrept.

Istoricii târzii (nu cei contemporani ei) au incercat sa-i falsifice descendenta umila, plasmuindu-i o biografie princiara. Dar falsul nu a durat prea mult. Ceea ce i se poate imputa imparatesei-mama este uriasa inventio reliquarum, inventarea Sfintei Cruci si a placutei cu inscrisul I.N.R.I., pe care pretindea ca le-a descoperit in pelerinajul prin Tara Sfanta si pentru a caror autenticitate a garantat cu pozitia sa inalta.