Am lipsit cam mult… Un examen de grad, care-mi va aduce un beneficiu, la salariu, de… 20 de lei (nici 5 Euro). Exagerat, în viziunea guvernamentală. Motiv pentru care schizofrenicul Miclea urmăreste eliminarea gradelor didactice. Profesorii sunt lipitori care sufocă statul. Profesorii sunt cauza principală a coruptiei. Profesorii cangrenează structurile statului. Profesorii devalizează bugetul statului. Vindem Educatie, asteptăm Inchizitia! Rug la promotie! Numai că si cărbunii costă 9 lei/ 3kg la OMV…

Multe s-au mai intâmplat… Din toate comentariile am retinut doar un fir: revolta. O revoltă justificată si pe care o sustin. O revoltă nu difuză, ci pluridirectională. O revoltă îndreptată împotriva incompetentei. Împotriva inculturii. Împotriva prostiei care se manifestă în stare pură. Împotriva nesimtirii. Astăzi, a iubi România înseamnă a o urî. A urî urâtenia care o schimonoseste. A urî Educatia dată cu lingurita.

Ceausescu ar fi invidios. Numai la Educatie pe cartelă nu s-a gândit. A fost tâmpit sau lipsit de imaginatie? Înclin spre a doua variantă. Pentru că niciun om inteligent nu desconsideră cultura si educatia. Spre deosebire de Mârlanul de Cotroceni, care suferă de nevroze obsesionale, Ceausescu nu era detracat. Ceausescu era doar un om de Țărănoaia, care valoriza doar munca brută. Tărănoiul de la debarcader detestă cultura, pentru că nu a reusit să devină amantul ei. Oricum, cu fizicul lui atrofiat, i-ar fi greu să cucerească chiar si o fiintă umană…

O vită (alt apelativ mai gingas nu am găsit) care vorbea în numele unui comitet national al părintilor, un fel de societate civilă pippidică, are pretentia să redacteze programele scolare. Nu-i pot spune reprezentantei regnului animal decât: ”Cucoană, dacă esti atât de grozavă, educă-ti singură loaza si lasă Educatia pe mâna profesorilor. Dacă vrei amatori, initiază o nouă revolutie maoistă, elevii si studentii să-si biciuiască si să-si mănânce profesorii. Poate asa ti se va regla metabolismul.”

Devine tot mai amuzantă disputa privind paternitatea ideii de concediu fără plată sau de muncă fortată, de la caz la caz, functie de domeniul bugetar. Câteva sute de mii de angajati, a căror activitate nu poate fi întreruptă, vor fi condamnati la muncă în folosul Guvernului. La muncă silnică. Fără să fi fost condamnati de o instantă. Politistii au fost primii care au ripostat curajos împotriva muncii fortate. Un guvern care pierde sprijinul fortelor represive îsi poate număra zilele de viată.

Sindicatele afirmă că măsura a fost sugerată de prim-ministrul Jeffrey Franks. Business Standard îsi arogă paternitatea ideii scremute si popularizate de Radu Soviani – un jurnalist nevrotic si agitat, care vrea cu tot dinadinsul să se remarce prin ceva, prin orice, dar care nu reuseste să producă un rationament coerent. Guvernul, prin vocile impostorilor Pogea si Videanu, îsi atribuie măsura absurdă a condamnării sau concedierii temporare. Vai de Guvernul care-si încropeste măsurile anticriză din ziare si reviste (de o calitate îndoielnică)!

Extaziat de propriile idei si explicatii împleticite, groparul siderurgiei hunedorene, impostorul Gheorghe Pogea, a încercat să explice ”binefacerile” impozitului forfetar, furat din cosul de gunoi al Guvernului francez si impus microîntreprinderilor românesti. Dar a uitat să pună pe cântar si costurile pentru BAS (bugetul asigurărilor sociale). Un buget care se scufundă în deficit, mai ales după acordarea nejustificată de pensii unei largi categorii sociale, tărănimea, care nu a contribuit niciodată la fondul imens de unde acum se înfruptă electoral.

Cornel Nistorescu, cel care a smuls Cotidianul din starea de servitute prezidentială, notează:

Cu ideea concediului neplătit de 10 zile economisim 300-350 de milioane de euro spre a gripa societatea şi spre a cheltui alte miliarde în următorii ani. E vorba de bani pe care nu-i vom avea! În plus, aparatul birocratic va deveni şi mai greoi, şi mai corupt. Presiunea şomajului asupra muncii pur şi simplu nu va exista. Ceea ce înseamnă că ţara va rămâne în afara oricărui parametru de eficienţă. Ca şi Guvernul. Ca şi Parlamentul. Ca şi restul instituţiilor publice. O ţară nemodernizată, cu instituţii ruginite, cu armate de funcţionari atinse de vicii şi trucuri de stors bani. Cu ideea aceasta de valoarea unei găselniţe mai amânăm o dată modernizarea statului şi curăţarea instituţiilor. Garantăm prăpastia şi ne lăudăm cum ne-am nenorocit cu mâna noastră!

Scandalul cunoscut mediatic sub numele de Tangentopoli a declansat cea mai vastă operatiune de asanare a vietii politice italiene: Mani Pulite (Mâini Curate). Una dintre cele mai cunoscute si mai longevive personalităti politice din Peninsulă este acuzată de coruptie si de asociere la activităti criminale: Il Divo Giulio, de 7 ori prim-ministru si de 25 de ori ministru.

Impenetrabil si distant, imprevizibil si cinic, aparent timid si stingher, Andreotti si-a folosit inteligenta sclipitoare si talentul machiavellic de strateg în scopuri malefice. În paralel, Il Divo si-a construit imaginea de protector al săracilor. A fost poreclit Printul Întunericului, Belzebut, Întunecatul Papă, Cocosatul, Vulpoiul, Salamandra, Eternitatea, Moloch. Prăbusirea lui Andreotti a atras prăbusirea altor politicieni si oameni de afaceri, dintre care multi au preferat să se sinucidă, decât să îndure legarea la stâlpul infamiei.

Gerontocratul arestat îsi asteaptă procesul si rememorează etapele nodale ale carierei sale, evenimentele pe care le-a inspirat sau le-a influentat: asasinarea premierului Aldo Moro, a ziaristului Mino Pecorelli, a generalului Dalla Chiesa, a judecătorului Falcone. Numele lui Il Divo nu lipseste din niciun scandal postbelic si apare insistent în falimentul fraudulos al Băncii Ambrosiano, afacere care s-a oprit si a sucombat chiar în biroul papal. Si care a fost îngropată în arhivele secrete ale Vaticanului. Relatiile tensionate cu Francesco Cossiga, presedintele Italiei, al cărui post îl râvnea ca pe o incoronare a carierei sale, au marcat începutul declinului ireversibil. Este înfrânt în desemnarea ca presedinte al Republicii si îsi pierde imunitatea parlamentară, platosa care l-a ferit timp de 4 decenii de anchete penale.

De un realism aproape sordid, filmul accentuează umoristic unele laturi ale personalitătii politicianului versat, tendinta de a domina si de a manipula, ipocrizia si cinismul. Când confesorul remarcă: ”În biserică, De Gasperi s-a adresat lui Dumnezeu. Andreotti s-a adresat preotului”, Andreotti îi răspunde acestuia imperturbabil: ”Preotii votează… Dumnezeu, nu!”

Umil Boc a devenit celebru nu atât pentru vorbirea lui grăbită, încâlcită si presărată cu greseli barbare, cât pentru spectaculoasa căzătură din emisiunea lui Andrei Gheorghe. S-ar putea spune că Boc este o căzătură? Săptămâna Modei de la Paris aduce în prim-plan o altă căzătură. Versiunea feminină a caricaturii care, în momentele de euforie, se crede prim-ministru.

Umil Boc pare înflăcărat de ideea unui concediu neplătit si de cea a reducerii salariului cu 20%. Poate că, aplicată doar demnitarilor, ideea nu este atât de rea, precum pare la prima vedere. Dar vor rezista ei să nu fure timp de 10 zile? Vor rezista 10 zile fără comisioanele uriase încasate din contractele prin încredintare directă sau din licitatiile măsluite? O solutie ar fi să renunte la a fura timp de 10 zile. Altfel, vor profita de concediu pentru a-si face inventarul conturilor din Elvetia sau din exoticele paradisuri fiscale, în vreme ce afacerile oneroase se vor desfăsura imperturbabil.

Dacă tot se pune problema concedierilor masive, ar trebui ca măsura să includă si Parlamentul României, unde 500 de ”onorabili” alesi freacă laptopul (în cazul în care stiu cum să-l deschidă) si aglomerează bufetul. România, la o populatie de 20 de milioane de locuitori, are aproape 500 de parlamentari (1/ 40 000 loc.), în timp ce China, la o populatie de 1,5 miliarde de locuitori, are 3000 de parlamentari (1/ 500 000 loc.). Polonia are 560 de parlamentari la o populatie de 39 de milioane de locuitori, dublă fată de cea a României (1/ 70 000 loc.). Franta, iubitoare de birocratie si de institutii obeze, numără 900 de parlamentari, dar are 65 de milioane de locuitori (1/ 72 000 loc.). Germania, cu o administratie eficientă, are 600 de parlamentari la o populatie de 82 de milioane de locuitori (1/ 137 000 loc.). Românii ar accepta mai usor somajul dacă alesii ar fi, ei însisi, vizati de concedieri. Si dacă din banii împrumutati de FMI si păstoriti haiduceste de Pogea nu se vor fura sume consistente pentru campania electorală.

Update: ”Absurd. Tragicomedia guvernării în România. Salariile bugetarilor vor fi tăiate cu 4 la sută până la sfârsitul anului. Solutia Guvernului pentru a face rost de bani – concediu fără plată pentru 10 zile sau muncă fără bani” – titrează ziarul Gândul de astăzi. Până acum, toti guvernantii ne arătau acuzator cu degetul si afirmau mincinos că avem cele mai multe zile libere din Europa. Când au văzut că minciuna a fost demontată cu o simplă căutare pe Google, au recurs la alte minciuni. Cum ar fi cea a productivitătii scăzute si a celei mai mici săptămâni de lucru. Demontate, si ele, la scurt timp după punerea în circulatie.

Bordureanu vine cu altă minciună, ca să arate boborului de la orasele si satele patriei că Guvernul diletantilor are initiativă: ”Zece zile de vacantă neplătită pentru bugetari. Noi discutăm de trei luni acest lucru în Guvern.” (Ziua, 11 august 2009). Înseamnă că Bordureanu o are pe post de consultant pe Mama Omida (mai pe româneste, Mother Caterpillar) sau a aflat prin metode oculte despre propunerea prim-ministrului Jeffrey Franks. În concluzie, toată tara se va îmbrăca în haine de sărbătoare si noi ne vom angaja, în spiritul luminat si înăltător al hotărârilor Congresului Coalitiei, să sărbătorim criza multilateral dezvoltată prin muncă patriotică.

<< Surse din Guvern au confirmat pentru Business Standard că sa discutat intens problema vacanţei forţate pentru funcţionari, însă, până la această oră, nu s-a comunicat o decizie în privinţa aplicării acestei măsuri. >> (Business Standard) [Mama ei de ortografie! - n.n.]

Propun ca toti bugetarii din sănătate, educatie, administratie publică, politie, justitie să fie trimisi simultan în concediu fără plată, timp de 10 zile. Sau federatiile sindicale să profite de ideea profund imbecilă lansată de Business Standard pentru a declansa o grevă generală. De 10 zile. Ca să simtă oligofrenii ca Niels Shnecker, Monica Tatoiu, Radu Soviani si altii din Guvernul Privat (grupul de afaceristi escroci, disperati că nu mai pot fura de la stat cât furau înainte de accentuarea crizei) ce înseamnă o societate fără un sector bugetar.

Cea mai eficientă măsură de reducere a cheltuielilor bugetare ar fi desfiintarea, nu comasarea, institutiilor si agentiilor inutile, concedierea tuturor rubedeniilor care au fost angajate sfidând principiul (doar declarativ) al competentei, încheierea contractelor la preturi reale, în urma unor licitatii transparente. Astfel s-ar reduce cheltuielile bugetare nu cu 4%, ci cu 40%. Asta e adevărata solutie a stopării hemoragiei bugetare.

Zvonul – o realitate în devenire: În ciuda crizei cronice de cadre calificate din învătământul preuniversitar si sub presiunea constrângerilor bugetare impuse de prim-ministrul Jeffrey Franks, ministrul Educatiei va recurge la o solutie diabolică: orele rămase după constituirea catedrelor vor fi atribuite, în limita unei jumătăti de normă, cadrelor titulare, dar fără plată. Astfel se va aplica ideea vehiculată tot mai insistent de oligofreni profesionisti, precum Niels Shnecker (un dubios cetătean israelian, priceput la orice, care îsi arogă dreptul suveran de a face ordine în sectorul bugetar din România), Monica Tatoiu si câtiva sefi ai patronatelor, care consideră că angajatii statului sunt paraziti. Atunci de ce-i revoltă grevele din sistemul sanitar si din învătământ? Dacă sunt atât de convinsi de inutilitatea celor două sectoare vitale oricărui stat, să se dispenseze de serviciile oferite de aceste institutii. Să se trateze singuri si să-si educe singuri loazele! Si dacă lui Shnecker-Shmecker-Shtecker îi pute tot ce înseamnă România, nu ar fi mai bine pentru el să ducă o viată tihnită la el acasă, în Israel? Sau acolo e căutat pentru fraude?

Aceiasi oligofreni celebri sunt revoltati pe cadrele didactice si propagă, în rândul celor care nu si-au format din activitatea de a gândi o deprindere, ura fată de acestea, invocând două motive:

1. Norma didactică de 18 ore/ săptămână. Acesti oligofreni celebri nu stiu că 18 ore/ săptămână sunt ore de predare efectivă, la care se adaugă pregătirea lectiilor, perfectionarea continuă (pedagogică si de specialitate), întocmirea testelor de evaluare, corectarea testelor de evaluare, activităti birocratice. În total, se depăseste cu mult numărul standard de 40 de ore/ săptămână prestate de un salariat din alte domenii. Media europeană în sistemul de educatie este de 18,5 ore! Sau oligofrenii pe care iRealitatea TV îi invită, cu mândrie, aproape seară de seară, vor să ne întoarcem la perioada stahanovistă? Numai că acesti oligofreni care dau lectii natiunii nu stiu că Alexei Stahanov a avut 3 sau 4 ajutoare…

2. Concediul de 78 de zile anual. În orice tară de pe Terra, cadrele didactice au concediu anual cuprins între 70 si 80 de zile. Oligofrenii celebri omit, din nou, să spună că, în totalul concediului, sunt incluse si zilele de sâmbătă si duminică. Ce ar vrea să facă într-o scoală un cadru didactic în perioada vacantelor ? Dacă acesti oligofreni ar sti să calculeze, ar afla că durata concediului cadrelor didactice este mai mică decât durata vacantelor scolare. În anii ‘80, idolul nemărturisit al acestor oligofreni, Nicolae Ceausescu, a vrut să reducă la 30 de zile durata concediului anual al cadrelor didactice, dar s-a izbit de opozitia înversunată a Organizatiei Mondiale a Sănătătii. Si a renuntat la idee. Le recomand oligofrenilor (deveniti staruri la iRealitatea OTV) să studieze rapoartele OMS si să analizeze cifrele de echivalare a muncii intelectuale cu cea fizică. Vor fi surprinsi. Mai ales că a gândi le este o activitate totalmente  străină.

Jeffrey Franks, prim-ministrul Guvernului României, va concedia 150 000 de angajati. Adjunctul său, Traian Băsescu, avansa cifra de 300 000 de someri suplimentari în viitorul apropiat. Franks a mai fost prim-ministru în Ecuador, o tară cu o economie bananieră, în sens propriu. (Ecuadorul este cel mai mare producător mondial de banane.) Franks a amânat intrarea în incapacitate de plată a tării latino-americane prin avizarea unui împrumut consistent. În schimbul căruia a preluat, pentru FMI, rezervele de petrol ale tării. Relevant este si faptul că moneda Ecuadorului este dolarul american.

Desi Mihai Tănăsescu – unul dintre putinii economisti români autentici – elogiază ”virtutile” acordului încheiat de reprezentantii României cu FMI, cuvintele lui trebuie privite cu rezerve mari, întrucât este lefegiu al institutiei-caracatită. Denumită eufemistic ”pilon al globalizării”.

Jeffrey Franks este al doilea prim-ministru al Guvernului de la Bucuresti numit de FMI, după Poul Thomsen la sfârsitul anilor ‘90.

Că îi spune “bacşiş”, “atenţie” sau “şpagă”, mita face parte din viaţa noastră. Unul din trei români a dat şpagă cel puţin o dată în viaţă. Este concluzia Barometrul Corupţiei pe 2007, realizat de Transparency International.

Poliţia, justiţia şi administraţia ocupă primele locuri în topul celor mai corupte instituţii, după Parlament şi partide politice.

În clasament urmează mita pentru serviciile medicale şi cea din sistemul de educaţie.

Potrivit Barometrului Corupţiei pe 2007, pe ultimele locuri se află Armata şi organizaţiile religioase.

Potrivit sondajului, cei mai mulţi români au dat mită în sistemul sanitar, 27%. Unul din zece români a recunoscut că a dat cel puţin o dată mită în domeniul justiţiei, în timp ce 11% dintre cei intervievaţi şi-au rezolvat problemele cu o mică atenţie dată poliţiştilor. 9% dintre cei chestionaţi au spus că au dat mită în sistemul educaţional.

Cam mult le-a luat celor de la Transparency International să prelucreze datele. Nu-mi propun să contest datele, ci să clarific două aspecte.

♦ Institutiile religioase, unele dintre cele mai putrede, în care înfloreste coruptia (de la cea mai amărâtă biserică, până la facultăti teologice si episcopii) pe terenul fertil al subjugării mentale a celor cu orizont limitat, nu sunt amintite de subiectii intervievati, probabil din cauza fricii de ”bătaia lui Dumnezeu”. Si de preot. Logic, dacă Dumnezeu tolerează coruptia în rândul clerului, atunci el însusi e complicele preotilor vicleni. Preoti care nu se mai satură profitând de naivitatea celor care arareori trec de limita satului si care nu gândesc mai departe de genunchiul broastei. Câti dintre cei intervievati, care au evitat să numească Biserica în fruntea institutiilor corupte, primesc chitante de la preot pentru servicii funerare, nunti si botezuri? Câti primesc chitantă de la preotul care vine de Bobotează si stropeste peretii cu apa în care înmoaie mănunchiul de busuioc? Pentru numirea unui preot se percep ilegal de la 10 000 € în sus. Depinde de parohie. Pentru ocuparea unui loc la o facultate teologică, la fel. Exploatarea frauduloasă a credintei este cea mai profitabilă afacere. În care se comite cea mai amplă evaziune fiscală. O fi Biserica administratie privată, dar de ce nu este supusă controlului fiscal, ca orice agent economic?

♦ Mita, în sistemul educational, ar fi trebuit evaluată separând învătământul universitar de cel preuniversitar. După ce am citit stirea pe site-ul postului Realitatea TV, am stat de vorbă cu câtiva vecini. Din 6 persoane, 5 mi-au confirmat că dau, periodic, mită învătătoarei si/ sau dirigintei. Pentru că omul limitat (ca să nu spun prost de la Natură) percepe buchetul de flori oferit învătătoarei/ dirigintei la începutul si sfârsitul anului scolar, mărtisorul si ciocolata de 8 Martie, ca MITĂ ! Într-un sondaj de opinie întrebările ar trebui să fie clare, eventual însotite de o explicatie preliminară. N-am văzut si procentajele referitoare la nivelul de instruire a repondentilor…