Un oligofren la Cultură

A fost vesel că si-a purtat fracul a doua oară. Nici nu a stiut că a fost Balul Operei din Viena. A crezut că e la o nuntă la care cântă Gută. A fost surescitat că, invitat fiind la o piesă de teatru, al cărei subiect nu l-a retinut, a reusit să discute cu croitoresele de la Teatrul National. Da, e chiar oligofrenul ministru al Culturii. Toader Paleologu, care mângâie erotic, seară de seară, pleasca numită Băsescu. Asta e cultura Băsescului si a Umilului care-i duce oala de noapte!

Concert si politică la Deva

Acum un an, Zilele Devei s-au desfăsurat în plină campanie electorală pentru alegerile locale. Atractia sărbătorii a fost formatia Smokie, al cărei nume a fost mutilat de primarul care a pronuntat cu multă gratie elefantină ”Smuki”.

Ieri, în plină campanie electorală pentru europarlamentare, formatia Boney M a sustinut un concert în aceeasi parcare a hypermarketului Real.

Spre deosebire de anul trecut, vremea a fost acceptabilă. Aglomeratie, populatie de culoare întolită exotic, pirande care păreau îmbrăcate cu toată garderoba si de pe care curgeau valuri de fuste, tuciurii care măsurau cu priviri hulpave buzunarele, neobositele coloane de fum înecăcios, provenite de la grătarele pe care sfârâiau nelipsitii mici, iz de bere la butoi, eternele kitschuri multicolore însirate pe tarabe si având preturi de ouă Fabergé.

Asumându-si rolul de entertainer, primarul – semănând izbitor cu râtanul Napoleon din ”Ferma animalelor” – a grohăit pe scenă un discurs elucubrant, din care abia au putut fi reconstituite logic si gramatical câteva fraze. Care l-au împroscat cu un ridicol greu de descris. Bunăoară, maniacul sensurilor giratorii si fost aspirant la portofoliul transporturilor s-a prezentat pe sine ca un edil genial, de la care toti primarii ar avea de învătat. (Dacă toti primarii ar prelua modelul Devei, am avea o tară cu câte un sens giratoriu pe cap de locuitor.)

Spre sfârsitul interventiei sale am remarcat o constructie gramaticală prolixă, dar originală, marca Mircia Muntean, despre secetă si guvern. Am crezut că urmează un concert de paparude, nu al formatiei Boney M.

Un mic detasament gălăgios, plasat în fata scenei, aplauda destul de anemic orice pauză din interventia primarului devean. Probabil erau lipitorii de afise PNL-iste, lăudacii si aplaudacii de serviciu. Apoi, Mircia l-a invitat pe scenă pe ”viitorul presedinte al României”, cu o voce tunătoare, care i-a făcut gusa multiplă să tremure.

Discursul politic al lui Crin Antonescu, desi net superior discursului celui căruia îi place să se autointituleze ”Primarul 4×4” – cu toate că, mai degrabă, i s-ar potrivi ”Primarul SUV”, având în vedere dimensiunile sale porcine – a contrastat puternic cu atmosfera din parcare, refractară politicii. Cel putin în acele momente, când toti asteptau cu nerăbdare concertul. Meritul presedintelui PNL este că, simtind pulsul multimii, si-a scurtat discursul.

Fată de concertul de acum un an, sonorizarea a fost mult mai bună. Pe scenă, alături de formatia jamaicană, au dansat componentele lotului de gimnastică, minunatele fete antrenate de Nicolae Forminte. Formatia Boney M a cântat seria de hituri care i-a purtat celebritatea prin toată lumea. Reveniti de două ori pe scenă, membrii formatiei au antrenat atmosfera peste o oră si un sfert.

Ca si în cazul formatiei Smokie, am rămas la concluzia că e preferabil să te retragi în plină glorie decât să ajungi la nivelul degradant al sustinerii unui concert într-o parcare, ”într-un nu-stiu-care sat, sub un nu-stiu-care pat”…

Uromânul plesuv

Alegerile europarlamentare par a fi exilate într-un con de umbră. Sunt devalorizate în mod voit. Nu interesează proiectele românesti în Europa, nu interesează contributiile valoroase ale Corinei Cretu, ale lui Adrian Severin etc. Nu mai interesează porcăriile infecte de coduri, care elimină tabu-ul multimilenar (nu crestin) al incestului, care-mi cer să măsor calibrul pistolului sau lungimea lamei cutitului ca să-i ripostez proportional atacatorului etc. Nu mai interesează impozitul forfetar, aruncat la cosul de gunoi de francezi si recuperat de semianalfabetul si anti-economistul Gheorghe Pogea, nu mai interesează haosul programat din învătământ. Aberatii peste aberatii, adoptate pe banii nostri si împotriva noastră.

În schimb, o frază a Mârlanului Suprem formează un tsunami mediatic. Candidează sau nu candidează? (Va candida, iubeste puterea mai mult decât propria sa viată.). Un prost aruncă o piatră în fântână si înteleptii sar să o scoată. În filmul ”The Last Emperor”, realismul lui Bertolucci se întrece pe sine, respingând orice falsificare sau denaturare: echipa de medici din Orasul Interzis mirosea si studia atent excrementele monarhului-copil. Apoi se lua decizia cât orez si câtă carne să cuprindă meniul împăratului. Scena este genială si ilustrează ridicolul dezgustător din sferele înalte ale puterii. Presa românească îi face, poate involuntar, servicii imense aspirantului la al doilea mandat, disecând fiecare râgâit prezidential.

Dictatorul de carnaval de la Cotroceni ar trebui ignorat. A transformat europarlamentarele în uroparlamentare. Vocatia lui e urinarea pe orice. Inclusiv pe români, tigani împutiti, găozari, caraghiosi - după cum elevat si demn s-a exprimat deseori. Neglijând propria sa activitate de smenar contrabandist în portul Constanta. Si cea ulterioară de Terminator al flotei comerciale a României si de încasator de comisioane uriase, în calitate de ministru al transporturilor. Singura lui satisfactie este cea de a se vedea băgat în seamă. Indiferent în ce mod. Embargoul mediatic este singura modalitate de a-l ajuta să reintre în anonimatul pe care-l merită.

Săru’ mâna, seicule!

Obama s-a dezechilibrat, s-a împiedicat, a avut o crampă stomacală sau a făcut o ”socantă demonstratie de fidelitate” (The Washington Times)? Nu se vede clar dacă presedintele american i-a si sărutat mâna regelui saudit. Ghinionul lui Obama este că, fiind foarte înalt, oficialul din dreapta lui nu a reusit să-i mascheze gestul. (Oare asa procedează si Umil Boc în fata presedintelui Băsescu?) Sau regele Abdullah este o personalitate fascinantă, cu un sex-appeal irezistibil? Pentru că si George Bush jr. a căzut în adoratie si l-a invitat pe regele saudit la o plimbare romantică, tinându-l de mână.

Revolutie la o bere?

Revolutia pasnică este un mit. Propaganda sovietică voroninistă demonizează dreptul oamenilor de a le fi recunoscut votul. Un vot clar anticomunist. În orice revolutie există profitori si jefuitori. A reduce un protest la jaful unui computer sau al unui chiosc mi se pare ridicol. Cei care au protestat erau ”în stare de ebrietate alcoolică si narcotică”. Nu comentez expresia de-a dreptul idioată. ”Huliganii” au declansat si revolutia din decembrie 1989. Prezentatorii televiziunii subordonate general-maiorului militian Voronin/ Bujenită au un puternic accent rusesc. Ca si reprezentantii organizatiilor ”non-guvernamentale” din asa-zisa Republică Moldova. Cum ar fi preferat Voronin să fie revolutia? Pasnică, la o halbă cu bere?

Controversa drogurilor usoare

Răspuns lui Insomniac

Nu am pledat niciodată pentru consumul de droguri. În urmă cu 15 ani am fumat o jumătate de tigară cu porcării considerate usoare. Departe de casă si din pură curiozitate. Si de atunci detest drogurile interzise. Interzise în România. În schimb, sunt un fumător înrăit. De tutun. Combinat cu peste 2000 de gudroane continute în hârtia de tigară. Gudroane cancerigene.

Referindu-mă la dezbaterile din Statele Unite privind legalizarea drogurilor usoare, am pledat pentru libertatea de alegere. A interzice înseamnă a stimula cererea. Drogurile usoare sunt doar euforizante. Aceleasi statistici pe care le invocam arată o criminalitate mult mai mare pe fondul consumului de alcool decât pe cel al consumului de cannabis. Crimele pe fondul consumului de droguri usoare sunt extrem de rare. Multi detestă alcoolul, desi le e la îndemână. Pe rafturile fiecărui magazin.

Sunt convins că drogurile usoare ar fi consumate doar de către cei care vor neapărat să consume substante euforizante. Unui alcoolic nu-i este interzis să cumpere alcool. Unui fumător nu-i este interzis să cumpere tutun. Diferenta dintre consumatorul de tutun si cel de cannabis este taxarea. O legislatie permisivă, după model olandez, ar inhiba, pe termen lung, consumul drogurilor usoare. Pe termen scurt, cererea ar creste din cauza curiozitătii. Să nu uităm că opiul era o substantă folosită pe scară largă în secolele XVIII – XIX în medicină. Nici acum nu lipseste din calmante.

Anestezicele contin substante interzise. Nimeni nu cere interzicerea lor. Morfina creează dependentă. Este numai un exemplu. Industria farmaceutică, unde interesele se ridică la valori de mii de miliarde de dolari, foloseste nestingherită nu numai substante altminteri interzise, ci chiar nocive. În calitate de consumator de droguri legale (tutunul), plătesc accize draconice, dar consumatorul de droguri este scutit. În plus, beneficiază de tratament pozitiv discriminatoriu, beneficiind de clinici speciale.

La internare, mie mi se cere dovada că sunt plătitor de CAS, pe când unui dependent de cocaină sau heroină nu i se cere dovada plătii niciunei contributii. Dacă nu sunt plătitor de CAS si sunt dus la sectia Urgentă cu ulcer perforat, îmi plătesc spitalizarea. Pe când o persoană intrată în sevraj beneficiază de tratament complet gratuit.

La externare, unui plătitor de CAS i se dă o chitanță pe care se specifică costurile spitalizării si ale tratamentului, ca si cum beneficiarul plătitor al tuturor taxelor ar trebui să se simtă vinovat că s-a îmbolnăvit. Si spun asta din proprie experientă. Acum o lună eram internat în spital.

Teroarea religioasă: un pleonasm?

Se întâmplă în mileniul III. Instituirea legii islamice (Shariah) în N-V Pakistanului înseamnă reîntoarcerea barbariei în lumea modernă. Valea Swat, controlată de talibani, este un teritoriu sângeros, unde viata a devenit aproape imposibilă. Sclavie, tortură, crimă. Toate sunt rezultatul credintei fanatice într-un personaj absent: Allah, dumnezeul musulmanilor.

Când lumea a intrat sub dominatia clericilor, istoria s-a scris cu sânge. Regimurile teocratice justifică crima cu versete religioase si invocă omnipotenta vointă divină. Astfel se simt absolvite de orice vină. În ochii clericilor, viata omului nu valorează nimic.

Filmată cu telefonul mobil de un antropolog si documentarist pashtun în urmă cu mai putin de 10 zile, scena a fost trimisă ziarului britanic The Guardian, care a postat-o pe site-ul său. O femeie a fost văzută iesind din casă cu un bărbat care nu era sotul său. Urmarea se poate vedea. Imaginile de o brutalitate extremă nu sunt recomandate persoanelor sensibile. ”Trebuia pedepsită. Sunt unele limite care nu pot fi depăsite” – spune un purtător de cuvânt al militiilor talibane.

Lista paradisurilor fiscale

Luxembourg, Elvetia si Belgia sunt cele trei tări europene revoltate pentru înscrierea lor pe lista paradisurilor fiscale de care profită din plin economia chineză si resimt presiunea crescândă de după anuntarea sfârsitului erei secretului bancar.

Cele două liste, neagră si gri, sunt energic contestate de reprezentantii celor trei tări, lezate de ”tratamentul de neînteles” aplicat de Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economică. La insistentele Chinei, Hong Kong si Macao nu figurează pe listă si, menajând sensibilitatea americană, nici statele Delaware, Wyoming si Nevada, unde fiscalitatea este foarte scăzută. Concesii majore care legitimează protestele tărilor europene ofensate de politica franceză îndreptată împotriva paradisurilor fiscale.

Lista neagră: Costa Rica, Malaezia (Malaysia în prezent), Filipine, Uruguay

Lista gri: Austria, Andorra, Anguilla, Antigua si Barbuda, Aruba, Bahamas, Bahrein, Belgia, Belize, Bermude, Brunei, Insulele Caiman, Chile, Insulele Cook, Dominica, Elvetia, Gibraltar, Grenada, Guatemala, Liberia, Liechtenstein, Luxembourg, Insulele Marshall, Monaco, Montserrat, Nauru, Antilele Olandeze, Niue, Panama, Saint Kitts si Nevis, Saint Lucia, Saint Vincent si Grenadine, Samoa, Saint Martin, Singapore, Insulele Turks si Caicos, Vanuatu si Insulele Virgine.

Hai să ne crizăm

Criza a devenit un fetiș. O obsesie națională. Un țap ispășitor. Nimeni nu este vinovat pentru contractele dezastruoase încheiate cu Bechtel și cu alte companii dubioase. Nimeni nu este vinovat pentru contractele megaevaluate. Marota investițiilor în infrastructură se materializează prin construcția de… biserici. A scăzut producția industrială cu 12%? Compensăm cu clopotnițe. Cum se pot aduce bani în țară? Simplu. Deschizând o imensă spălătorie națională. De bani. După modelul israelian. Piața imobiliară revine la un nivel cât de cât domestic. Gazele ar trebui să se ieftinească. Nu se va întâmpla nimic.

Gazele, energia electrică și benzina se vor scumpi în continuare, contrar tuturor legilor economice. Împărtășesc scepticismul lui Moise Guran, din emisiunea BizBazar. Deși aș aduce un mic amendament unor afirmații, care ar fi normale într-o țară normală, în privința învățământului. Sunt de acord că ar trebui făcut loc tinerilor în învățământ. Dar căror tineri? Cine vine în învățământ pentru un salariu compus din 3 cifre? Și mai ales în condițiile în care, din viața activă, un profesor se retrage direct în liniștea cimitirului?

Pe ei cine-i ascultă?

Ne-am obișnuit să-i tratăm ca pe niște copii. Ne-am obișnuit să-i desconsiderăm. Ne-am obișnuit să le cerem să accepte absolut toate deciziile noastre. Ca și cum noi am deține adevărul absolut. Clișeul cel mai răspândit: Noi știm ce e mai bine pentru voi. Le ignorăm personalitatea, trăirile, voința. Numai voința noastră contează. Le luăm dreptul la exprimare, dar pe cel de a gândi nu-l putem anula sau subordona. Ei vor continua să gândească liber, însă vor acumula nemulțumiri.

Noi nu colaborăm, noi le impunem decizia noastră. Nu le solicităm părerea pentru că nu ne interesează. Sau le cerem opinia pur simbolic; îi ascultăm cu un aer ușor plictisit și superior. Apoi revenim la matricea noastră de gândire autoritară. Nu numai că nu-i ascultăm, dar nici nu-i înțelegem. Sau nu vrem să-i înțelegem. Opacitatea noastră are rădăcini adânci și greu de smuls. Deceniile de regim autocrat au infestat mentalitățile. Nu admitem să fim contraziși și repudiem orice tentativă de exprimare liberă, fie cu un ton tăios, fie cu ironii ieftine. Orice opinie discordantă este catalogată ca nonconformistă, rebelă, subversivă.

Sunt ei, viitorul. Sunt ei, elevii de acum. Iar formarea lor depinde în mare măsură de profesori. Deși profesez la un liceu atipic din toate punctele de vedere, azi am fost unul dintre martorii unei probe de liberă exprimare. Și tinerii au profitat de ocazie, deși cu timiditate, încercând să nu creeze stări de disconfort audienței. Câțiva membri ai consiliului reprezentativ al elevilor au expus o serie de activități interesante, realizate în cadrul unor grupe de lucru. Am reținut și nemulțumiri reprimate: rigiditatea relațiilor interpersonale (reală în multe cazuri), lipsa comunicării dintre profesori și elevi, dintre elevi și elevi, care duce la conflicte, programe școlare supradimensionate, număr prea mare de ore de matematică etc. Curajul de a spune răspicat opinia ar trebui încurajat, nu pedepsit.

Când vor fi consultați în problema reformei educației și elevii din afara Bucureștilor, alții decât cei de la liceul Jean Monet, pe care-l frecventează (din când în când, dacă nu sunt trimiși la studii peste mări și țări) odraslele potentaților regimului ”democratic”? Când va fi ascultată adevărata voce a elevilor? Pentru că ei sunt cei care ne vor mulțumi sau ne vor întoarce spatele mai târziu.