Evanghelia după Iuda a provocat o adevărată furtună: de la minimalizări prostesti la contestări isterice, documentul a traversat toate etapele intermediare. Putini, însă, au fost cuprinsi de entuziasm. În primul rând, arheologii au constientizat valoarea manuscrisului sub raportul vechimii. Unii istorici ai religiilor si-au văzut confirmate ipotezele care subminează versiunea oficială a bisericii crestine.
Evanghelia după Iuda nu a răsturnat spectaculos convingeri si nu a determinat apostazii în masă. Dar descoperirea, departe de a provoca un colaps doctrinar, a spart adevărul unic detinut de tagma preotească. Textul nu a fost scris de Iuda, ci de membrii sectei cainitilor, o sectă gnostică ofiolatră (în greaca veche ophis = sarpe). Cainitii afirmau că Yahweh, creatorul cerului si pământului, este incomplet, plin de ignorantă si mândrie, inferior adevăratului creator.
Pentru a perfectiona natura divină, cainitii au căutat si propus modele antitetice monoteismului, căutând să revoce revelatia iudaică. Printre aceste modele se numără Cain si Iuda Iscarioteanul. Ucigându-si fratele, Cain îsi afirmă superioritatea asupra Dumnezeului protector al lui Abel. Si, implicit, Cain demonstrează superioritatea adevăratului Dumnezeu care-l protejează pe el. Iuda, a cărui imagine traditională este cea a trădătorului sinucigas cuprins de remuscări si damnat pentru eternitate, devine complice al mântuirii lui Christos si al salvării umanitătii prin sacrificiul mentorului său.
Fără trădarea instigată de Christos, mântuirea lumii ar fi fost periclitată sau, in extremis, compromisă. Iuda s-a supus vointei lui Christos, cu toate că stia că apostolii si adeptii îl vor blestema pentru totdeauna si-i vor macula imaginea. Ura îndrepată împotriva lui Iuda era motivată si de invidia si gelozia pe care acestia le resimteau fată de discipolul căruia Iisus îi revelase secretele cerurilor. Memoria lui Iuda, pătată de apostolii nedemni (după cum îi considerau cainitii), pare a fi cu putintă de reabilitat. Dar nu si cu usurintă.
Desertul egiptean si cavernele de la Qumran mai ascund, probabil, si alte comori arheologice. Unele scrieri denumite peiorativ ”apocrife” sunt tot atât de vechi pe cât sunt scrierile canonice. Unele chiar mai vechi. Doar prigoana ramurilor disidente si a manuscriselor detinute de acestea a îngropat în uitare si a condamnat la distrugere totală sau partială documente de o valoare culturală si istorică inegalabilă (Evanghelia lui Nicodim, text gnostic recuzat de crestinismul oficial, este sursa de inspiratie a monumentalei creatii a lui Dante Alighieri, Divina Comedie.).

Publicat de Agnosticus 
Publicat de Agnosticus 
Publicat de Agnosticus 









