Evanghelia după Iuda – scurtă explicatie

Evanghelia după Iuda a provocat o adevărată furtună: de la minimalizări prostesti la contestări isterice, documentul a traversat toate etapele intermediare. Putini, însă, au fost cuprinsi de entuziasm. În primul rând, arheologii au constientizat valoarea manuscrisului sub raportul vechimii. Unii istorici ai religiilor si-au văzut confirmate ipotezele care subminează versiunea oficială a bisericii crestine.

Evanghelia după Iuda nu a răsturnat spectaculos convingeri si nu a determinat apostazii în masă. Dar descoperirea, departe de a provoca un colaps doctrinar, a spart adevărul unic detinut de tagma preotească. Textul nu a fost scris de Iuda, ci de membrii sectei cainitilor, o sectă gnostică ofiolatră (în greaca veche ophis = sarpe). Cainitii afirmau că Yahweh, creatorul cerului si pământului, este incomplet, plin de ignorantă si mândrie, inferior adevăratului creator.

Pentru a perfectiona natura divină, cainitii au căutat si propus modele antitetice monoteismului, căutând să revoce revelatia iudaică. Printre aceste modele se numără Cain si Iuda Iscarioteanul. Ucigându-si fratele, Cain îsi afirmă superioritatea asupra Dumnezeului protector al lui Abel. Si, implicit, Cain demonstrează superioritatea adevăratului Dumnezeu care-l protejează pe el. Iuda, a cărui imagine traditională este cea a trădătorului sinucigas cuprins de remuscări si damnat pentru eternitate, devine complice al mântuirii lui Christos si al salvării umanitătii prin sacrificiul mentorului său.

Fără trădarea instigată de Christos, mântuirea lumii ar fi fost periclitată sau, in extremis, compromisă. Iuda s-a supus vointei lui Christos, cu toate că stia că apostolii si adeptii îl vor blestema pentru totdeauna si-i vor macula imaginea. Ura îndrepată împotriva lui Iuda era motivată si de invidia si gelozia pe care acestia le resimteau fată de discipolul căruia Iisus îi revelase secretele cerurilor. Memoria lui Iuda, pătată de apostolii nedemni (după cum îi considerau cainitii), pare a fi cu putintă de reabilitat. Dar nu si cu usurintă.

Desertul egiptean si cavernele de la Qumran mai ascund, probabil, si alte comori arheologice. Unele scrieri denumite peiorativ ”apocrife” sunt tot atât de vechi pe cât sunt scrierile canonice. Unele chiar mai vechi. Doar prigoana ramurilor disidente si a manuscriselor detinute de acestea a îngropat în uitare si a condamnat la distrugere totală sau partială documente de o valoare culturală si istorică inegalabilă (Evanghelia lui Nicodim, text gnostic recuzat de crestinismul oficial, este sursa de inspiratie a monumentalei creatii a lui Dante Alighieri, Divina Comedie.).

Evanghelia după Iuda (5)

<< Iuda a spus: ”Iisuse, cine va trăi mai mult dintre oameni?”. Iisus a răspuns: ”De ce întrebi? Adam si stirpea sa si-au trăit viata în regatul primit.” Iuda l-a întrebat pe Iisus: ”Sufletul omenesc este muritor?”. Iisus a spus: ”Acesta este motivul pentru care Dumnezeu i-a poruncit lui Mihail să dea oamenilor suflete de împrumut, ca ei să rămână recunoscători. Iar Cel Măret i-a poruncit lui Gabriel să împartă suflete marii specii fără stăpânitor, adică spirit si suflet.” [...] Si Dumnezeu a făcut în asa fel încât cunoasterea să-i fie dată lui Adam înainte ca regii haosului si lumii inferioare, infernul, să-si exercite puterea asupra lui.”

Iuda a spus: ”Ce vor face aceste generatii?”. Iisus a răspuns: ”Adevăr îti spun tie: astrele sunt cele care vor da fiecăruia mijlocul de a atinge perfectiunea. Când Saklas îsi va isprăvi timpul care i-a fost dat, va veni primul astru împreună cu generatiile care vor împlini ceea ce este scris. Ei vor păcătui în numele meu si îsi vor ucide copiii.” Zicând acestea, Iisus a zâmbit. Iuda a spus: ”Stăpâne, de ce râzi?”. Iisus i-a răspuns: ”Râd de greseala astrelor care se înseală în privinta celor cinci războinici, căci ei toti vor fi nimiciti împreună cu creaturile lor”.

Iuda i-a spus lui Iisus: ”Ce vor face aceia care au fost botezati în numele tău?”. Iisus a răspuns: ”Adevăr îti spun tie, cei care aduc sacrificii lui Saklas [...] toate lucrurile care sunt rele. Cât despre tine, tu vei fi mai presus decât toti, căci tu îl vei sacrifica pe cel care mă învesmântă. Deja cornul tău s-a ridicat, mânia ta a fost aprinsă, steaua ta s-a ivit luminoasă. [...] Si atunci se va ridica imaginea generatiei lui Adam, pentru că ea există dinaintea cerului, pământului si îngerilor. Iată, ti s-a dezvăluit totul. Ridică ochii si priveste norul si lumina care sălăsluiesc în el, precum si stelele care-l împrejmuiesc. Iar steaua care merge în fată este steaua ta.”

Iuda a ridicat privirea, a văzut norul luminos si a intrat în el. [...]

Cei care au rămas pe pământ au auzit un murmur. [...] Marii preoti au murmurat, căci El intrase în locas de rugăciune. Însă câtiva scribi îl urmăreau atent pentru a-l aresta în timpul rugăciunii. Ei se temeau de popor, căci toti îl priveau ca pe un profet. Si ei s-au apropiat de Iuda si l-au întrebat: ”Ce faci aici? Tu esti discipolul lui Iisus?”. Iuda le-a dat răspunsurile pe care ei voiau să le audă. A luat argintii si li l-a dat pe Iisus. >>

Evanghelia după Iuda (4)

<< El este la originea generatiei incoruptibile a lui Seth. El a făcut să se ivească saptezeci si doi de luminători în generatia incoruptibilă, în armonie cu vointa Spiritului. Cei saptezeci si doi de luminători au făcut, la rândul lor, să apară trei sute saizeci de luminători în generatia incoruptibilă, în armonie cu vointa Spiritului, astfel încât să revină fiecăruia un număr de cinci luminători. Iar părinti le sunt cei doisprezece eoni ai celor doisprezece luminători. Si fiecărui luminător îi revin sase ceruri, asa încât există saptezeci si două de ceruri, pentru cei saptezeci si doi de luminători. Si fiecăruia îi revin cinci firmamente, ca să alcătuiască trei sute sapte zeci de ceruri.

Lor li s-a dat o putere si o imensă armată îngerească pentru a-i slăvi si servi. Si li s-au mai dat spirite neprihănite care să-i glorifice si să se închine tuturor eonilor, cerurilor si firmamentelor pe care le detin. Multimea acelor nemuritori este numită Cosmos, altfel spus pierzanie de către Tată si de cei doisprezece luminători care sunt alături de Autogenes si de cei saptezeci si doi de eoni ai săi. În el a apărut primul om cu virtuti incoruptibile. Eonul apărut din această generatie, cel în care se găsesc cunoasterea si îngerul, se numeste EL.

Apoi le-a poruncit îngerilor să domnească asupra haosului si lumilor inferioare. Si dintr-un nor a apărut un înger al cărui chip părea incandescent si care era pătat cu sânge. Numele său este Nebro, care înseamnă rebel; altii îl numesc Yaldabaoth. Un alt înger, Saklas, a iesit apoi in nor. Nebro a creat, împreună cu Saklas, sase îngeri ca să le fie ajutoare, iar acestia au zămislit alti doisprezece îngeri în ceruri; si ei au căpătat fiecare partea lui de cer.

Cei doisprezece arhonti le-au vorbit celor doisprezece îngeri [...]. Primul este Seth, cel numit Christ; al doilea este Harmathoth; al treilea este Galila; al patrulea este Yobel; al cincilea este Adonaios. Acestia sunt cei cinci care domnesc peste lumea inferioară si primii peste haos. Apoi Saklas le-a zis îngerilor săi: ”Haideti să creăm un om după chip si asemănare!”. EI l-au modelat pe Adam si apoi pe sotia sa Eva, numită în ceruri Zoe. Cu aceste nume sunt cunoscuti. Si Tatăl i-a zis lui Adam: ”Vei trăi vreme îndelungată împreună cu urmasii tăi”. >>

Evanghelia după Iuda (3)

<< Iuda a spus: ”Stăpâne, asa cum i-ai ascultat pe toti, ascultă-mă acum si pe mine. Mi s-a arătat o viziune cutremurătoare”. Când a auzit aceasta, Iisus a râs si i-a zis: ”Ce încerci din răsputeri, o, tu, al treisprezecelea daimon? Vorbeste, te ascult.” Iuda i-a spus: ”Am văzut cum cei doisprezece discipoli mă băteau cu pietre si mă torturau cumplit. Iar eu am mers spre locul [...] urmându-te si am zărit o casă. Iar mărimea ei, ochii mei nu o puteau măsura. Oameni uriasi o înconjurau si casa avea un acoperis de crengi. Iar în mijlocul ei stătea o multime de oameni. Stăpâne, [...] cu acesti oameni?”

Iisus i-a răspuns zicându-i: ”Steaua ta te-a rătăcit, Iuda; nicio fiintă omenească muritoare nu e demnă să intre în casa pe care ai văzut-o. Locul acela este rezervat sfintilor, loc în care nici soarele, nici luna nu vor domni, nici ziua, căci cel sfânt va sălăslui de-a pururea în eon cu îngerii sfinti. Iată, ti-am vorbit despre tainele Împărătiei si te-am învătat despre greseala astrelor si [...] trimisă [...] în cei doisprezece eoni.” Iuda a spus: ”Stăpâne, este posibil ca sământa mea să se fi supus arhontilor?” Iisus a răspuns zicându-i: ”Vino, pentru că eu [...] tine. [...] … însă pentru că tu te vei întrista profund văzând Împărătia si tot ceea ce înseamnă ea.”

Când a auzit acestea, Iuda i-a spus: ”Care este darul pe care l-am primit pentru a mă separa de cei doisprezece discipoli?” Iisus i-a răspuns: ”Tu vei deveni al treisprezecelea, vei fi blestemat de generatiile care vor veni si vei stăpâni asupra lor; în zilele de pe urmă, ei vor blestema urcarea ta la fiinta sfântă.” Iisus a zis: ”Vino să te învăt despre lucrurile pe care nimeni nu le-a văzut încă. Căci există un mare Eon fără hotar si nicio fiintă angelică nu-i poate zări limitele. Si mai există un mare Spirit Nevăzut în el, cel pe care niciun ochi îngeresc nu l-a văzut, niciun gând al mintii nu l-a înteles vreodată si niciodată nu a primit un nume.”

Un nor luminos s-a ivit si el a spus: ”Fie ca un înger să apară si să-mi fie însotitor.” Atunci a iesit din nor un mare înger, Domnul Luminii, si pentru el alti patru îngeri au iesit din alt nor; si acestia au devenit ajutoare ale Domnului Luminii, Autogenes Angelicul. Si Autogenes a spus: ”Fie ca [...] să ia fiintă [...] si a prins fiintă… si el a zămislit primul Luminător pentru a domni asupra lui. SI el a spus: ”Fie să ia nastere îngeri pentru a-l sluji.”

Si au luat nastere miriade fără număr. El a spus: ”Fie să se ivească un eon de lumină” si acesta a apărut. El a creat al doilea Luminător să domnească asupra lui laolaltă cu miriade de îngeri care să-l slujească; si în acest mod el a creat restul eonilor de lumină si a zămislit pentru ei nenumărate miriade de îngeri pentru a li se închina.

Iar Adam se afla pe primul nor de lumină, cel pe care niciun înger dintre cei care sunt numiti dumnezei nu l-a văzut. >>

Evanghelia după Iuda (2)

<< În altă zi, Iisus se afla printre apostoli, iar ei i-au spus: ”Stăpâne, te-am văzut într-o viziune, căci noi am avut vise mărete noaptea aceasta. [...] El a răspuns: ”De ce [...] v-ati ascuns?” Si ei i-au spus: ”Noi am văzut o casă imensă în care se găsea un altar urias cu doisprezece oameni în jurul lui – am putea spune că erau preoti – si un nume scris pe altar. Si o mare multime astepta în fata altarului, până când preotii [...] au primit ofrandele. Iar noi, noi continuam să asteptăm”.

Iisus a spus: ”Cum arătau preotii?” Si ei au răspuns: ”Unii [...] două săptămâni; altii îsi sacrifică proprii lor fii, altii nevestele; ei se laudă si se blestemă reciproc; altii se culcă cu bărbati; altii comit crime; altii înfăptuiesc o multime de păcate si nedreptăti. Iar oamenii care stau în fata altarului invocă numele tău si…” [...]. Iar ei, după ce Învătătorul a rostit acestea, au tăcut tulburati. Iisus le-a zis: ”De ce v-ati tulburat? Adevăr vă spun vouă, toti preotii care sed în fata acelui altar invocă numele meu. Si vă mai spun încă: numele meu este cel înscris [...] stelelor prin specia omenească. Si ei au sădit în numele meu arbori neroditori.”

Iisus le-a spus: ”Voi sunteti cei care primiti ofrandele pe care le-ati văzut în fata altarului. Cel de-acolo este dumnezeul căruia vă închinati, iar cei doisprezece oameni pe care i-ati văzut sunteti chiar voi! Si turma care e adusă pentru sacrificiu, cea pe care ati putut-o vedea, este multimea de oameni pe care-i rătăciti în fata acestui altar. El se va tine [...] si aceasta este maniera în care îmi va folosi numele. Si generatiile de piosi. După el, un alt om se va înfătisa dintre cei ce iubesc păcatul trupesc si un altul dintre cei ce comit pruncucidere. Altul iarăsi dintre cei ce se culcă cu bărbati si altii dintre cei care sunt abstinenti si din rândul oamenilor impuritătii, fărădelegii si greselii, precum si dintre cei ce spun: Noi suntem egalii îngerilor; ei sunt astrele care călăuzesc toate lucrurile. De fapt, li s-a spus generatiilor omenesti: Priviti, Domnul a primit ofrandele voastre din mâinile preotilor, adică prin intermediul păcătosilor. Însă Domnul este cel care porunceste, stăpânitorul universului; în zilele din urmă ei vor fi supusi pedepsei”.

Iisus le-a spus: ”Încetati să oferiti jertfe [...] pe altar, căci ei sunt mai presus de astrele si îngerii vostri atingând deja desăvârsirea. [...] …generatiilor [...] Un singur brutar nu poate hrăni întreaga creatiede sub ceruri si [...] … lor [...] … si [...] … nouă si [...] … Iisus le-a spus: ”Încetati să luptati cu mine. Fiecare dintre voi îsi are propria stea si toti [...] însă el a venit pentru a uda grădina Domnului, iar specia care va dăinui nu se va murdări umblând pe cărarea generatiei pieritoare de aici, căci ea este [...] pentru vesnicie”.

Iuda i-a spus: ”Rabbi, care este rodul ce aprtine acestei specii?” Iisus a răspuns: ”Toate generatiile omenesti au sufletul muritor. Însă acesti oameni, când îsi vor isprăvi zilele în regatul terestru si când duhul se va separa de ei, corpurile lor vor pieri, însă sufletele vor supravietui si vor fi ridicate la ceruri”. Iuda a spus: ”Ce se va alege de restul speciei omenesti?” Iisus a răspuns: ”E imposibil să semeni pe stâncă si apoi să culegi roade. Aceasta este maniera [...] speciei pângărite cu întelepciunea necurată [...] mâna care a creat oamenii muritori, asa încât sufletele lor urcă spre eonii vesnici.” [...] După ce Iisus a rostit acestea, s-a îndepărtat. >>

Evanghelia după Iuda (1)

<< Mărturia secretă a revelatiei pe care Iisus i-a transmis-o lui Iuda Iscarioteanul pe parcursul a opt zile, cu trei zile înainte ca el să celebreze Pastile.

Atunci când a apărut pe pământ, a înfăptuit semne si miracole uluitoare pentru salvarea omenirii. Si pentru că unii umblau pe calea dreptătii în vreme ce altii comiteau ticălosii, au fost chemati cei doisprezece discipoli. El a început să vorbească cu acestia despre misterele care sunt deasupra lumii si despre lucrurile care vor veni la urmă.

Adesea el nu se arăta cu chipul adevărat discipolilor, ci sub chip de copil. Îl puteai găsi în mijlocul lor. Si el se afla în Iudeea printre discipolii săi. Într-o zi i-a găsit stând laolaltă si discutând despre cele sacre. Când a sosit la întrunirea discipolilor, care înăltau o rugăciune de recunostintă pentru pâine, el a zâmbit. Discipolii i-au spus: ”De ce râzi văzându-ne recunostinta? N-am făcut noi ceea ce se cuvine?” El a răspuns: ”Nu râd de voi, nici de ceea ce faceti din propria voastră vointă, ci de cel care va primi ofranda, Dumnezeul vostru”. Ei i-au răspuns: ”Învătătorule, tu esti fiul Dumnezeului nostru?” Iar Iisus le-a zis: ”În ce fel mă cunoasteti voi? Adevăr vă spun că nimeni dintre voi si dintre oamenii ca voi nu mă cunoaste”.

Auzind aceste vorbe, discipolii s-au înfuriat si l-au blestemat în gând. Văzându-le rătăcirea, Iisus le-a spus: ”De ce vi se răscoleste de furie Dumnezeul vostru interior? De ce a semănat furia în sufletele voastre? Acela care are tărie, acela care aduce din el însusi omul interior să stea în fata mea”. Si ei au răspuns deodată: ”Avem tărie!”

Dar spiritul lor nu a avut curaj să se tină în fata lui, cu exceptia lui Iuda Iscarioteanul: doar el a avut puterea să stea în fata lui. Însă nu-l putea privi drept în ochi, ci-si întorcea chipul. Iuda i-a zis: ”Stiu cine esti si de unde ai venit. Tu vii din eonul nemuritor al lui Barbelo, iar cel care te-a trimis este cel al cărui nume nu sunt demn să-l rostesc.” Iisus, stiind că el medita la ceva înăltător, i-a spus: ”Desparte-te de ei, căci îti voi dezvălui misterele Împărătiei. Se prea poate ca tu să ajungi la ea, însă amară-ti va fi suferinta, căci altul îti va lua locul pentru ca toti cei doisprezece discipoli să poată sta în număr complet lângă Dumnezeul lor”.

Iar Iuda i-a răspuns: ”Când îmi vei dezvălui toate acestea si când va sosi marea zi a luminii pentru rasa [umană]?” Însă când a rostit aceste lucruri, Iisus l-a părăsit. În dimineata următoare el li s-a arătat discipolilor. Iar ei l-au întrebat: ”Învătătorule, unde ai fost si ce ai făcut cât timp n-ai fost cu noi?” Iisus le-a răspuns: ”Am fost la o altă mare fiintă sfântă”.

Discipolii săi i-au zis: ”Doamne, ce este marea fiintă care ne este superioară, care e sfântă si nu se găseste în eonul de acum?” Când a auzit aceasta, Iisus a râs. El le-a spus: ”De ce gânditi la această fiintă măreată si sfântă? Amin vă spun vouă, nimic născut [...] acest eon nu va vedea acea [fiintă] si nicio armată îngerească din astre nu va domni asupra acelei fiinte; si niciun muritor nu va putea să i se alăture, căci acea fiintă nu vine din [...] care a devenit. Specia căreia îi apartineti voi provine din acuplarea omenească. [...] Tărie a altor puteri [...] voi domniti cu ajutorul lor”.

Când au auzit acestea, discipolilor săi li s-a tulburat firea; niciunul n-a putut îngâna măcar o vorbă. >>

Escrocherie fără limite (epilog)

Apariţia romanului speculativ al lui Dan Brown a iscat controverse furtunoase. Vaticanul a fost cea mai vehementă voce. A îndemnat la boicotarea cărţii. Fără succes. Efectul a fost contrar: i-a făcut publicitate. Dan Brown a devenit vedetă. Banii proveniţi din încasarea drepturilor de autor l-au făcut un om bogat. Gravitatea şi atenţia excesivă arătate romanului s-au întos împotriva Bisericii. Lumea ortodoxă nu s-a lăsat mai prejos. Astfel, Bisericile creştine au dovedit că nu ştiu să stabilească limita dintre literatură şi ştiinţă şi şi-au produs singure deservicii.

Cartea lui Dan Brown nu se pretinde un studiu ştiinţific. Este o simplă ficţiune. Cu personaje celebre. Mitologia, obscurul, ocultul şi misterul au fost dintotdeauna cele mai căutate mărfuri. Campania de denigrare a “Codului lui da Vinci” i-a făcut pe mulţi să se întrebe: “De ce depune Biserica atâtea eforturi pentru a combate un roman? Oare nu fiindcă dezvăluie adevăruri interzise?”

Poate cu intenţii ascunse, Dan Brown a atacat o organizaţie asupra căreia planează mari semne de întrebare: Opus Dei. Brusc, organizaţia a decis să-şi deschidă porţile şi să comande articole şi documentare favorabile despre activitatea sa. Nu a reuşit să convingă. Din contră, a alimentat echivocul. Şi a focalizat atenţia asupra surselor oculte de finanţare, redeschizând cazul Băncii Ambrosiano.

Intrat în semi-anonimat, Michael Baigent a deschis acţiune juridică împotriva lui Brown, acuzându-l de plagiat. O nouă confuzie între literatură şi cercetarea istorică. Deşi a folosit metode îndoielnice, Baigent a pretins încă de la apariţia bestseller-ului Holy Blood, Holy Grail că este un studiu. Dan Brown nu a pretins că este altceva decât autor de ficţiune. Chiar dacă documentarea sa a inclus documentele falsificate de Plantard şi unele evanghelii descoperite la Nag Hammadi.

După 3 ani de procese şi apeluri, Michael Baigent a fost condamnat la plata despăgubirilor şi a cheltuielilor de judecată totalizând 3 milioane de lire sterline. Ca efect al proceselor răsunătoare, cărţile lui Michael Baigent au fost reeditate şi vânzările s-au sitat la cote înalte. Ambii autori au profitat de popularitatea şi intensa mediatizare prilejuite de procese ca să augmenteze vânzările propriilor cărţi.

Escrocherie fără limite (2)

Câţiva istorici, cei mai mulţi amatori, s-au grăbit să preia ideea Prioriei din Sion şi să considere autentice documentele falsificate ale lui Plantard. Şarlatania a funcţionat până când Michael Baigent, un psiholog şi istoric amator s-a grăbit cu unele concluzii. Unele eronate, nesusţinute, altele verosimile, însă pornind de la premise false. Pe care le-a publicat, împreună cu doi colaboratori: Richard Leigh şi Henry Lincoln.

Principalele teze ale lucrării “The Holy Blood and the Holy Grail” (rebotezată ulterior “Holy Blood, Holy Grail“):

1. Maria Magdalena a fost soţia lui Iisus (teză tot mai larg acceptată şi bine argumentată);

2. Conflictele dintre Maria Magdalena şi Petru Simon, precum şi prigonirea adepţilor lui Christ de către autorităţile romane după crucificare au dus la fuga soţiei lui Iisus în sudul Franţei; ea ar fi fost însoţită de Sara, fructul căsătoriei dintre Iisus şi Maria din Magdala (teză lipsită de orice probe; există doar o firavă tradiţie orală);

3. Sfântul Graal (versiunile sunt puţin diferite: legenda cupei din care a băut Iisus la Cina de Taină sau în care a fost adunat sângele scurs pe cruce din rănile lui Christ) este o traducere greşită a expresiei “Sang Real” – Sânge Regal (teză verificată, a fost găsit manuscrisul unui cărturar de acum 1000 de ani, când a fost inventată legenda Graalului);

4. Dinastia Merovingienilor a fost întemeiată de Pharamond, descendent al lui Iisus (teză nesusţinută: nu există documente, mai mult se creează un gol de peste 400 de ani între crucificare şi înscăunarea primului rege merovingian);

5. Urmaşii lui Iisus trăiesc printre noi şi sunt protejaţi de Prioria din Sion. Dezvăluirea adevăratei lor identităţi ar demola 2000 de ani de credinţă creştină şi le-ar pune în pericol vieţile (teză bizară în prima parte, întrucât Prioria nu există decât din 1956; a doua parte ar fi veridică dacă am accepta prima parte);

6. Pierre Plantard este urmaş al Merovingienilor, în consecinţă şi al lui Iisus (teză care întrece limitele celei mai bolnave fantezii);

Speriat de consecinţele ultimei concluzii, Pierre Plantard şi-a recunoscut înşelăciunea. La început a fost o glumă, spune el. Văzând că este luat în serios, s-a gândit că poate obţine bani frumoşi fără mult efort. A falsificat documentele şi a plăsmuit povestea Prioriei din Sion. În 1981, cu 1 an înainte de apariţia cărţii “The Holy Blood and the Holy Grail“, Plantard i-a anunţat pe autori că totul este un fals şi va dezvălui escrocheria. Autorii, care luaseră deja un avans fabulos de la editor, au refuzat să ia în considerare avertismentele celui care le furnizase materia primă pentru carte. Şi a fost un succes colosal: doar în prima zi s-au vândut 43000 de exemplare în Marea Britanie, unde a fost tipărită.

Confruntat cu mărturisirea lui Plantard, Michael Baigent a refuzat să renege ideile cărţii şi a continuat să le susţină. A replicat printr-un argument ridicol: “E imposibil. Documentele nu sunt false. Le-am analizat timp de 6 ani.” Nu a adus confirmări de la laboratoare pentru datarea cu C14 şi nici autentificări ale forurilor academice.

Pierre Plantard a negat tot timpul filiaţia sa christică, însă a continuat să susţină până la moartea sa (2000) că este urmaşul de drept al tronului Franţei în virtutea sângelui său merovingian.

Ideea s-a dovedit profitabilă. Cititorii au început să creadă povestea Prioriei din Sion. Dan Brown, un obscur autor american, a preluat-o, a îmbunătăţit-o şi a scos un roman mediocru, prost scris, rău argumentat şi eludând flagrant dovezile care contrazic aserţiunile sale. Partea pozitivă este redeschiderea cercetărilor asupra Mariei din Magdala (Magdalena), certificarea căsătoriei cu Iisus şi dezbrăcarea organizaţiei tentaculare Opus Dei de faldurile sale strălucitoare.

Escrocherie fără limite (1)

Prioria din Sion: una dintre cele mai mari escrocherii istorice ale sec. XX. Invocată de adepţii teoriilor conspiraţioniste, această societate secretă a animat controverse pline de patimă. A creat un adevărat curent. A produs legende urbane. A creditat apariţia a două bestsellers: The Holy Blood and the Holy Grail (1982) şi The Da Vinci Code (2003). Contrar aşteptărilor, numele prioriei nu are legătură cu Ţara Sfântă, ci cu un deal din sudul localităţii Annemasse, numit de localnici Mont Sion.

ÎNCEPUTUL AFACERII. 1956. Pierre Plantard – după unii bolnav psihic, după alţii un şarlatan de geniu -, descendent al unei familii nobiliare scăpătate, revendică tronul Franţei, aducând dovezi ale genealogiei sale ilustre. Documentele îl înfăţişează ca urmaş al dinastiei Merovingienilor, întemeietorii regatului francez în sec. al V-lea. Istoricii au fost uluiţi. Ultima ramură dinastică se stinsese în sec. al VIII-lea. Ultimul supravieţuitor, Theodoric, s-a călugărit şi nu a avut urmaşi. Documentele lui Plantard păreau a fi o revelaţie istoriografică. Urmau să scoată la suprafaţă o istorie ascunsă.

Dezbaterile au cuprins lumea academică. Plantard, ajutat de un colaborator, Philippe de Chérisey, a înscris organizaţia la subprefectura departamentală din Saint-Julien-en-GENEVOIS. După aproape 1000 de ani, s-a spus atunci, societatea a intrat în legalitate. Îndoielile asupra sănătăţii mentale a lui Plantard au apărut odată cu publicarea obiectivelor societăţii. Scopul principal consemnat în documentele interne ale societăţii esoterice era reinstaurarea monarhiei şi întronarea “Regelui cel Mare” profeţit de Nostradamus.

DOCUMENTELE. Plantard a depus la Biblioteca Naţională a Franţei un set de documente purtând numele “Dosarele lui Henri Lobineau“. Conţinutul nu a fost cercetat imediat. Printre cele mai importante documente se aflau lista marilor maeştri ai Prioriei şi un arbore genealogic. Schema genealogică “dovedea” că Plantard este urmaş al ilustrei familii regale a Merovingienilor. Pe baza unor documente ale căror originale nu au fost prezentate niciodată întrucât nu există şi inspirându-se din pergamentele de la Nag Hammadi, Plantard, cu popularitatea în declin şi tot mai ridiculizat, a comandat scrierea a două cărţi devenite populare în Fraţa: Aurul din Rennes şi Comoara blestemată din Rennes-le-Château. Care au înfierbântat imaginaţia cititorilor. Provocând, totodată, scepticismul cercetătorilor.

Creştinismul esoteric (3)

Gnozele respinse de creştinism afectau unitatea de ansamblu şi periclitau răspândirea concertată a doctrinei. Antropomorfizarea zeului facilita percepţia credinţei, crea iluzia apropierii condescendente a divinităţii de omul imperfect, de mizeria terestră. Perfecţiunea cobora din înalt şi intra în comunicare cu impurul. Christ coboară în concretul corupt de un rău constitutiv şi, prin forţa exemplului, arată calea salvării sufletului de damnarea perpetuă. Zeul difuz capătă chip şi se solidarizează în suferinţă cu muritorii. Experienţa individuală a sacrului, stările extatice, revelaţia şi adâncirea în contemplarea sinelui permit contactul nemijlocit între imanent şi transcendent, între finitudine şi infinire. Distrugerea misterului ontologic a displacut gnosticilor, păstrători ai creştinismului originar. Astfel au intrat în conflict deschis cu opozanţii instituirii ritualurilor iniţiatice.

Nucleul de iniţiaţi era conceput ca elită a comunităţii religioase. Păstrători ai secretului ontologic şi al mântuirii sufletului, iniţiaţii sunt legaţi prin jurământul tăcerii. Sursele istorice, printre care şi eruditul Mircea Eliade, menţionează trei trepte ale iniţierii. Secretele erau divulgate în trei etape, ierarhia fiind: Începătorii, Înaintaţii şi Desăvârşiţii. Origen afirmă că ”evangheliştii au ţinut ascuns sensul pe care Iisus îl dădea majorităţii parabolelor“. Clement din Alexandria întăreşte spusele lui Origen prin ideea că Iisus a dat gnoza adepţilor săi fideli, apostolii, abia după învierea sa. Principalele mistere revelate de Iisus sunt ascensiunea sufletului şi secretul lumii celeste. Gnoza este dominată de pesimismul ontologic, exprimat pin imaginile şi metaforele amneziei, somnului, căderii şi nostalgiei, iar tema predilectă reflectă ideea captivităţii sufletului în trupul de esenţă demonică. Totuşi, majoritatea sectelor gnostice nu amintesc despre un Iisus corporal. Parousia – a doua venire a lui Iisus şi sfârşitul lumii istorice – este o invenţie ulterioară. Până şi apologeţii creştini ai celui de-al doilea secol folosesc termenul Christos (fără a-i asocia numele Iisus) pentru a desemna un înger-mesia. Nimic despre o fiinţă istorică, în carne şi oase. Numele de Iisus se va impune abia spre sfârşitul sec. al II-lea. Ruptura dintre gnostici şi adepţii istorismului christic se produce după anul 150. Atunci este elaborat, în comunitatea creştinilor romani, mitul unui Iisus carnal, crucificat, înviat, apărut incognito şi lăsând ultimele sfaturi apostolilor. Epistolele paulinice nu conţin numele lui Iius. Eroul mitic este prezentat ca un Christ celest. Care va fi preluat de marcioniţi, valentinieni şi basilidieni sub denumirea de Angelos Christos.