Category Archive

Papa Benedict al XVI-lea îşi aminteşte cu nostalgie de vremea când purta uniformă. Şi nu orice fel de uniformă. Ci una de care era mândru: uniforma Tineretului Hitlerist (Hitlerjugend). Care îl lega spiritual de cel care instaurase pentru 12 ani un imperiu milenar (sic!), un Reich al ordinii şi al supunerii oarbe, al purităţii sângelui şi al Binelui Absolut. Fascinat de uniforma unui poliţist australian, papa i-a luat cascheta şi s-a maimuţărit în prezenţa a peste 100000 de credincioşi adunaţi la Sydney pentru a sărbători Zilele Mondiale ale Tineretului Catolic.

Nu se poate spune, însă, că vizita Suveranului Pontif nu are efecte benefice asupra australienilor şi asupra turiştilor atraşi de descălecarea lui Benedict pe continentul cangurilor. Bordelurile lucrează la “foc continuu”. Unele au îmbogăţit oferta angajând personal suplimentar şi aplicând chiar şi reduceri de 10% pentru servicii complete. Încasările, conform patronilor de bordeluri, s-au dublat. Dar aceştia au refuzat să spună dacă clienţii sunt pelerini. În orice caz, chiar dacă sunt pelerini, nu cred că poate fi vorba despre o relaxare a doctrinei catolice… Ca să-şi spele păcatele, pelerinii ar trebui să doneze bisericii economia de 10%. Pentru acte de caritate.

Şi, cum orice vizită a unui şef de stat este asezonată cu manifestaţii de protest, nici papa nu putea să fie ocolit de lumeasca aversiune. Mâine ar trebui să se desfăşoare la Sydney o amplă demonstraţie “împotriva atitudinii în materie de morală sexuală a Vaticanului“. Inspirat de măsurile lui Cristian David pentru summit-ul NATO de la Bucureşti, guvernul australian a luat măsuri dure: toţi cei care vor purta inscripţii, bannere sau alte înscrisuri ostile papei şi care vor striga lozinci împotriva Marelui Inchizitor vor fi amendaţi cu suma de 5500 $ (3300 €). Tot e bine. La Bucureşti i-au snopit în bătaie pe câţiva puştani exaltaţi, le-au spart nasurile şi arcadele, deşi nu făcuseră nimic. Doar în scop profilactic. O lecţie pentru cei care ar mai îndrăzni să se opună paranoiei statului, care vede colcăind pretutindeni anarhişti şi terorişti.

Căderea Bastiliei, 14 iulie 1789. Victimă a miturilor morbide, fortăreaţa a fost luată cu asalt de masele de zdrenţăroşi înfometaţi. Simbol al despotismului, Bastilia avea un renume sinistru. În imaginarul popular, în celulele umede şi întunecoase deţinuţii erau torturaţi barbar. Trecând pe lângă închisoare, mulţi îşi imaginau că aud urletele înfiorătoare ale celor schingiuiţi şi gemetele muribunzilor. „Sunt încarceraţi cu sutele” – se şuşotea prin pieţe. „Sunt mii de prizonieri” – se murmura prin taverne, printre aburii alcoolului şi în fumul greu al prăjelilor. În realitate, Bastilia devenise o închisoare de lux, celulele nu erau zăvorâte şi erau amenajate cu mobilierul scump aparţinând deţinuţilor. Vizitele nu erau îngrădite. Bastilia se transformase într-un hotel elegant pentru aristocraţii recalcitranţi, un imens salon monden, chiar un atelier de creaţie artistică. În ziua asaltului, în Bastilia se aflau 7-8 deţinuţi. Printre intelectualii „cazaţi” la Bastilia înainte de revoluţie se numără Marmontel şi Voltaire. Alţi “oaspeţi” celebri ai închisorii au fost Masca de Fier, Nicolas Fouquet, marchizul de Sade, Casanova, Cagliostro (unul dintre cei mai cunoscuţi şarlatani, întrecut doar de Nostradamus), cardinalul Louis de Rohan (amestecat fără voie în afacerea colierului şi pedepsit de rege la insistenţele soţiei sale, Marie-Antoinette).

Teama faţă de arbitrariul regal a alimentat ura faţă de monarhie. Bastilia canaliza aversiunea şi furia mulţimilor împotriva luxului ostentativ al curţii regale. Extravaganţele frivolei regine, dar şi zvonurile neîntemeiate (afacerea Colierul Reginei), stimulau fantezia proverbială a francezilor. Pentru ei, fortăreaţa reprezenta un monstru hidos care devora adversarii regimului. Oricine se declara împotriva regimului era asimilat revoluţionarilor. Ziua de 14 iulie 1789 a trecut neobservată la Versailles. Acelaşi ritual, aceleaşi tabieturi, aceeaşi rutină veselă, aceleaşi chicoteli, flirturi şi bârfe, aceleaşi plimbări prin grădinile luxuriante ale palatului.  Abia aproape de miezul nopţii, încălcându-se protocolul strict care interzicea deranjarea regelui după ce se retrăgea în dormitor, Ludovic al XVI-lea a fost informat despre tulburările din Paris. „Este o revoltă?” – a întrebat somnoros regele. „Nu, Sire, nu este o revoltă. Este revoluţie!” – i-a răspuns emisarul, ducele de La Rochefoucauld.

Bronislaw Geremek (76 de ani), specialist în istoria Franţei medievale, politician polonez promotor al reformelor structurale ale sistemului politic şi economic din Europa Centrală şi Răsăriteană, europarlamentar, şi-a pierdut viaţa în această dimineaţă într-un accident de maşină, în Polonia, în apropiere de Nowy Tomysl. Fost secretar de partid al organizaţiei Universităţii din Varşovia, a demisionat din partidul comunist în 1968. S-a alăturat mişcării sindicale radicale Solidaritatea de la Gdansk şi a devenit consilierul personal al electricianului Lech Walesa. Cei doi au administrat nu prea transparent fondurile secrete provenite de la Vatican şi de la administraţia Reagan pentru sabotarea sistemului comunist din Polonia prin greve masive şi ample manifestaţii de stradă, al căror scop era paralizarea economiei poloneze. După decretarea legii marţiale (1981) de către generalul Jaruzelski la presiunea Moscovei, care ameninţa Polonia cu o soartă asemănătoare celei a Cehoslovaciei, Geremek a fost încarcerat timp de doi ani şi jumătate. Numit prim-ministru al Poloniei în anul 1991, a eşuat în formarea guvernului şi a fost înlocuit. A continuat să activeze în parlamentul polonez, a deţinut funcţia de ministru de externe (1997-2000), iar din 2004 a devenit membru al Parlamentului Europei. A refuzat să se supună legii poloneze care solicita parlamentarilor şi europarlamentarilor polonezi să declare dacă au colaborat sau nu cu serviciile secrete comuniste şi a fost supus unei proceduri de demitere, ulterior eşuată. În anul 2004 a candidat la preşedinţia Parlamentului European, dar a fost înfrânt de Jacques Borell, nefiind susţinut decât de liberali şi de verzi.