Onoarea familiei Iacob fără cratimă Ridzi

Iolanda Iacob. Doar Iacob. Prof. Iolanda Iacob. Liceul teoretic ”Traian”, Deva. Un personaj detestat, o natură conflictuală, cu un caracter discutabil. Pe cei care mai cred în coincidente îi dezamăgesc: este chiar sora primarului telegondolier Tiberiu Iacob Ridzi. Care, la rândul lui, este sotul subretei cotroceniste, Monica, de profesie yes woman. Acea Monica Iacob Ridzi care, în timpul liber, se dedică unui hobby interesant: delapidarea. În România zilelor noastre nu încap coincidente.

Revenind la Iacob Iolanda, trebuie amintit că a fost si ea atinsă de aceeasi maladie contagioasă, ca si restul familiei: escrocherita. Tiberiu construieste o telegondolă la pretul a cinci. Monica organizează un concert electoral pentru cretinoida odraslă prezidentială la pretul unui concert al Madonnei. Iolanda decontează fraudulos deplasări (printre care si cea din Irlanda) si organizează perfectionări pentru cadrele didactice din mediul rural. Ultima parte nu seamănă a fraudă. Până în acest punct. De aici încep complicatiile.

Pentru un curs de perfectionare pentru cadrele didactice din mediul rural, desfăsurat pe parcursul a 6 săptămâni la Scoala generală Pestisu Mic, a încasat oficial 4 000 lei. Părându-i-se o sumă insuficientă, a mai solicitat cadrelor didactice câte 20 lei ca taxă pentru eliberarea adeverintelor de participare la curs (!). Cursul s-a desfăsurat în anul scolar trecut, 2007-2008. Adeverintele nu au fost eliberate cadrelor didactice nici astăzi. Pretextul? S-a pierdut lista cadrelor participante. De mentionat că toate cadrele didactice au fost obligate să participe, cu toate că Pestisu Mic este suburbie a Hunedoarei si nu se încadrează în categoria localitătilor rurale. Pestisu Mic este sub autoritatea Primăriei Hunedoara. Iar Scoala generală Pestisu Mic nici nu există, de fapt, ea fiind asimilată cam de multă vreme Scolii generale nr.1 Hunedoara. Asadar, nu este mediu rural.

Situatia cadrelor didactice care activează în clădirea Scolii generale nr.1 Hunedoara din Pestisu Mic nu este singulară. Din discutiile cu mai multi colegi am aflat că si ei se află într-o situatie similară celor din Pestisu Mic. Fostul director al Scolii generale din Pestisu Mic, actualmente responsabil neremunerat pentru activitatea desfăsurată în clădire, s-a oferit să retrimită la ISJ Hunedoara tabelul cadrelor didactice participante la perfectionare. Iacob Iolanda a refuzat atât oferta fostului director, cât si eliberarea adeverintelor. Motivul? Tabelul ei era mai… altfel!!! Nicio explicatie suplimentară. Pe lângă refuzul complet neîntemeiat de a elibera adeverintele, nu a restituit nici banii încasati ilegal de la cadrele didactice! Operatiune clasică de extorcare: adeverinte contra bani. Fără chitantă! Asta da, onoare!

Update: Domnisoara deputat Alina Gorghiu a reusit sa se impună si să reziste atât presiunilor politice, cât si intentiilor de ridiculizare venite din partea mitocanului cu numele Cristian Bouleanu. Sau Boureanu, tot aia e. Care s-a văzut divortat de chiar nasul său de cununie, fostul ministru de finante Vlădescu. Care Sebastian Vlădescu a sfârsit prin a se căsători cu fina lui, nevasta lui Bouleanu. Râde ciob de oală spartă! E gelos Bouleanu pe prietenul Alinei Gorghiu? Delicată, Alina Gorghiu nu a făcut referire la aspecte imunde ale vietii pupincuristului cotrocenist. Nu a coborât în balega lui Băsescu. A dovedit că si unii tineri îsi pot păstra demnitatea.

Terorism de stat si terorism bancar

Terorismul de stat se manifestă prin supraveghere, înregistrare si control, prin mentinerea deliberată în sărăcie si ignorantă a populatiei. Prin adoptarea unor legi din ce în ce mai restrictive, îndreptate împotriva drepturilor fundamentale, îndeosebi a dreptului la viată. A înfometa si a sărăci o tară înseamnă a atenta la existenta ei fizică. Supravegherea înseamnă frică. Iar un guvern care se teme de cetătenii care l-au legitimat prin vot este un guvern falimentar.

Guvernul s-a închinat Fondului Monetar International. În fapt, Umil Boc si ranchiunosul său stăpân au ipotecat tara. O ipotecă grea pentru plătitorul de taxe si impozite. Primele miliarde au intrat în conturile Băncii Nationale, o institutie ipocrită, care finantează pierderile frauduloase ale consortiilor bancare internationale. Statul preia datoria privată a băncilor – o datorie provenită din furt si înselăciune – si o socializează. Băncile sunt despăgubite pentru politica lor defectuoasă. Mai corect ar fi: pentru cupiditate. Au acordat cu generozitate credite, aproape fără conditii, cu o rată a dobânzii ridicol de mică, dar… variabilă. După ce naivii au muscat momeala, dobânda a evoluat cu ticalosie cămătărească. Iar debitorii au intrat în incapacitate de plată.

Băncile transferă banii primiti sub formă de ajutor, de cadou din partea unui guvern. Banii care ar trebui să acopere deficitele interne ale filialelor bancare sunt trimisi băncii-mamă, aflată aiurea. Pentru că banca-mamă nu se va sinucide, ci îsi va sugruma copiii bastarzi, ca să-si salveze propria piele. Si va rămâne cu banii, iar populatia cu o datorie exorbitantă, pe care încearcă în van să si-o explice. Si pe care sunt obligati să o plătească.

Băncile primesc ajutoare colosale de la guvern, apoi obtin profit din creditare. Adică din dobânzile exagerate, necontrolate de nicio reglementare. Decalajul dintre dobânda activă si cea pasivă se agravează în favoarea bancherilor. Paradoxal, din banii primiti ca ajutor, băncile creditează chiar guvernul care le-a făcut cadoul financiar. Dar dacă de sumele uriase, înrobitoare nu beneficiază publicul, datoria mai este, oare, publică? Datoria contractată de guverne este folosită pentru a îmbogăti magnatii financiari, ai petrolului, ai imobiliarelor. Imensa hemoragie de capital adânceste recesiunea.

Îsi mai aminteste cineva de acuzatiile din rechizitoriul prezentat la procesul lui Nicolae Ceausescu? O frază se referea la exterminarea fizică a populatiei prin înfometare, din ambitia de a plăti anticipat o datorie externă care a permis construirea monstruosului edificiu denumit Casa Poporului.

Gripa imaginară sau: Si porcul zboară, nu-i asa?

Principalele posturi de stiri, iRealitatea TV si Antena 3, anuntă panicate un caz de gripă porcină în Bucuresti. Apoi, după o succesiune de transmisiuni în direct de la un spital, în plin delir verbal, se află că sunt trei cazuri: o femeie si cei doi copii ai săi. Ore în sir se speculează asupra iminentei pandemii. Apocalipsa rânjeste si în România. Isterie la cele mai înalte cote! Patru ore de plictiseală ”televizuală”, patru ore în compania unor reporteri si prezentatori agramati, graseiati si bâlbâiti, patru ore în compania unor invitati care vorbesc doar de dragul de a se auzi vorbind.

După scurgerea a patru ore obositoare, se anuntă că pacientii au fost externati. Alarmă falsă! – ar fi trebuit să titreze televiziunile. Ambele posturi de televiziune au preferat să întretină panica. Si au aberat cu voiosie: forma de gripa este usoară, iar pacienta, împreună cu cei doi copii, a părăsit spitalul pe propria răspundere. Orice idiot stie că un pacient care prezintă risc de contagiune este izolat. Pus în carantină. Deci, unde este gripa porcină? Probabil s-a dus să găsească aviara care a existat doar în capul lui Flutur…

Psihoza gripei porcine se va agrava, cu ajutorul presei. Orice guturai va deveni suspect. Orice alergie la polen sau la praf va deveni suspectă.  Nu mai există simtul măsurii. 

Si uite-asa, din plăcerea masochistă de a ne îngreuna situatia, ne sabotăm si bruma de turism pe care o mai aveam. Ne subminăm exporturile – si asa destul de timide – de carne si preparate din carne. Oare goana după audientă a suprimat orice normă de etică profesională? Inventăm o gripă numai pentru a arăta Europei capacitatea de reactie rapidă a autoritătilor de la Bucuresti?

Desfiintati Educatia!

Realitatea întrece previziunile orwelliene si kafkiene. Tot ce se prezintă în mass-media are o singură destinatie: hrană pentru vulg. Asmutirea unei haite contra alteia. O ordinară înregimentare mentală. Se spune că profesorii muncesc putin, 18 ore pe săptămână. Nimeni nu face distinctia între norma didactică de predare si norma didactică efectivă. Nimeni nu ia în calcul pregătirea lectiilor, corectarea testelor, a tezelor, cursurile de perfectionare, examenele de grad. Profesorii si medicii sustin toată viata examene. Si au cele mai mici salarii. Importanta muncii lor se vede doar când apare colapsul în sistem. Motiv pentru care toti se tem de o grevă în învătământ si în sistemul sanitar.

Când se anuntă o grevă a medicilor, televiziunile se întrec în a prezenta culpe medicale. Fără a spune că medicii operează în condițiile secolului al XIX-lea. Când se anuntă o grevă a profesorilor, televiziunile se întrec în a prezenta profesori care nu corespund cerintelor mahalagioaicelor. Fără a spune că profesorii stau cu creta în nas, cu silicoza în plămâni, cu pantofii lipiti cu Superglue, cu pantalonii cârpiti si cu ochii pe calendar, asteptând ziua de salariu. Salariu care ajunge, cel mult, două săptămâni, cu multă parcimonie. Si fără a spune că a fi învătător e cel mai mare calvar. ”Doamna, vreau să fac pipi! Doamna, fac caca! Doamna, am scăpat un pârt!” Asta e viata imposibilă a unui învătător. Asemenea replici sunt la ordinea zilei într-o scoală. Câti ar rezista? Din fericire sunt profesor, nu învătător, altfel as fi vorbit, de unul singur, pe stradă, după cel mult o lună.

Si mai apare o slinoasă, presedintele comitetului national al părintilor, cu una, cel mult două clase mai mult ca trenul, zarzavagioaică după cum se exprimă, care pretinde să-i evalueze pe profesori. O tarabagioaică sau o măturătoare care a auzit că există o institutie numită universitate, fără a fi văzut vreuna nici măcar prin geamul unsuros si plin de scuipat al trenului sau al tramvaiului. Am ascultat-o siderat la emisiunea lui Mihai Tatulici. Părea că se pricepe la orice. Dacă dispune de un arsenal impresionant de competentă, de ce mai are nevoie de profesori? În primul rând, pentru că nu ar mai avea timp liber să-si bârfească vecinii si să le scaneze plasele când vin de la cumpărături. În al doilea rând, îi e teamă că, educându-si singură odraslele, vor iesi idioti, ca ea.

Profesorul este bun nu numai pentru că educă. Ci si pentru că este un baby-sitter. De ce sunt asmutiti părintii contra profesorilor? Pentru că părintii îsi dau seama, după 2-3 zile, că i-au învătat pe copiii lor tot ce stiau. Si se simt complexati. Cum să fie o bârfitoare de profesie inferioară unui intelectual? Cine n-a văzut cât de satisfăcut se simte părintele alcoolic si analfabet dând buzna peste profesor si injurându-l în fata clasei? Pardon, asta nu arată nici iRealitatea TV, nici Antena 3, nici Moise Guran, care vrea manifestatii de protest de 1 Mai, când nu e niciun ministru în Bucuresti. Si părintii se mai trezesc si cu copiii pe cap. Pe când, trimitându-i la scoală, scapă câteva ore bune de ei. De ce să nu desfiintăm învătământul institutionalizat si să nu avem, peste un deceniu, o idiocratie?

Când se produce o grevă în Educatie, se spune că elevul este prins la mijloc. Dar când are loc o grevă în Sănătate, la mijloc nu e pacientul? Când are loc o grevă în Transporturi, la mijloc nu e călătorul? Când are loc o grevă a functionarilor publici, la mijloc nu e contribuabilul? Sau pacientul, călătorul si contribuabilul nu sunt oameni?

În vremurile noastre glorioase s-a dat nas imbecilului, inferior ca intelect si animal în privinta comportamentului, să denigreze studiile. Orice tembel se simte satisfăcut când se uită de sus la un intelectual sărac, onest, care nu fură si nu face afaceri murdare. Este un început al Revolutiei Culturale maoiste. Linsati intelectualii, spânzurati profesorii, ardeti cărtile!!! Poate asa veti avea orgasme repetate.

”Greseala mea este infimă, a altora este de neiertat!”

După o perioadă de tăcere, autoimpusă initial, apoi impusă de probleme tehnice, cred că părerea unui simplu profesor este mai realistă decât părerea unui ministru izolat la altitudinile inaccesibile ale puterii. Nu am făcut un secret din repulsia mea fată de ministrul Andronescu. Nici fată de precedentii ministri ai Educatiei. Si nici din admiratia mea fată de autenticul Intelectual si Profesor Andrei Marga. Prestanta si prestatia Profesorului Marga, ca ministru al Educatiei, sunt o amintire frumoasă. Cristian Adormitei era de înteles: gramatica si mistria au prea putine puncte de confluentă. S-ar putea replica incompatibilitatea dintre eprubetă si gramatică? Nu, pentru că Adormitei nu a sustinut nicio clipă că ar fi profesor.

Astăzi, însă, Ecaterina Andronescu, care se împăunează cu titlul de profesor, s-a exprimat lamentabil. Necunoasterea gramaticii a fost speculată intens de iRealitatea TV. Pe bună dreptate. “Niciunul dintre elevi… nu vor fi penalizati…” Hmmm… Mai departe: a bagateliza deosebirea dintre Ghită Nitescu si Nită Ghitescu e ca si cum am ignora confuzia dintre William Brânză si William Wilberforce. Sau dintre Elisabeta a II-a a Marii Britanii si nana Saveta de la coada vacii, care trage o călcată, de-i sfârâie călcâiele, la căminul cultural, de Ziua Recoltei.

Si o întrebare finală: Este normal să fie sanctionati profesorii de limba si literatura română pentru sesizarea greselii de neiertat din formularea subiectului tezei unice, iar fosilele ministeriale care l-au conceput să facă, în continuare, pureci pe scaunele directoriale din minister?

Nu trageți în pianist!

Lui Pițurcă i se reproșează o slăbiciune umană: patima jocurilor de noroc. Cu toții avem vicii, mai mult sau mai puțin ascunse. Plăcerea antrenorului Naționalei de a-și toca banii în cazinouri este o problemă strict personală. Dar numai atât timp cât nu aduce prejudicii performanțelor echipei. Nu știu în ce măsură Pițurcă și-a neglijat responsabilitățile imense de antrenor pentru a-și satisface pasiunea pentru poker. Cert este că nu și-a petrecut timpul liber în biblioteci.

Pițurcă este depășit ca tehnician. Și influențat de câteva personaje malefice. De plăgile care schimonosesc oribil fotbalul românesc: Mircea Sandu, Dumitru Dragomir, Jiji Fecali, George Copos, Mihai Stoica, Gheorghe Popescu și Gheorghe Hagi. (Gheorghe Hagi ar trebui să se mulțumească cu statutul de fostă glorie internațională a fotbalului. Să abandoneze veleitățile de antrenor. Periodic, el varsă venin împotriva tuturor, eliberându-și nevrotic frustrările de a nu fi chemat ca antrenor salvator.)

Maximilian Nicu, un tânăr valoros, dorit de naționala Germaniei, este pe cale să întoarcă spatele echipei. N-a fost folosit nici ca rezervă. A fost chemat să fie batjocorit? Să plece cu un gust amar înapoi în Germania? Adrian Mutu este vizibil nemulțumit. Tacticile echipei sunt învechite și continuăm să ne agățăm de ideea că am strălucit odată pe firmamentul fotbalului mondial. Dacă infecția din fotbal nu va fi drenată, acel ”odată” nu se va întoarce. Un singur om, Mutu, nu poate susține o întreagă echipă. Ne-am obișnuit să-i cerem imposibilul și apoi să-l scoatem vinovat pentru toate eșecurile. Acum a venit rândul lui Pițurcă să fie pus la zid. Dar orice antrenor care-i va succeda va avea aceeași soartă ingrată. Victor Pițurcă este doar un pianist. Partitura e scrisă de alții.

♦ Caricatură preluată de pe www.cartoonpress.ro

Californienii vs. Obama

Dacă un parlament este ales pentru a purta voința alegătorilor, atunci convingerile personale ale reprezentanților ar trebui să treacă în plan secund. Pentru că a fost ales de voința alegătorilor tocmai pentru a îndeplini cerințele celor mulți și anonimi. Nici Congresul SUA nu poate face excepție. Sau parlamentele statale. Consumul de droguri (ușoare) este o alegere personală, care nu ar trebui reglementată de stat. Pentru că o asemenea reglementare înseamnă intruziune brutală în viața personală. Și de-aici până la abuz e cale scurtă.

Este problema fiecăruia ce face cu libertatea lui de a alege. Dacă 95% dintre californieni sunt de acord și chiar cer legalizarea cannabisului, care ar fi impedimentul?

Conu’ Obama față cu cannabisul

Unul dintre reprezentanții Californiei, Tom Ammiano a propus legalizarea și taxarea consumului de cannabis. Cu alte cuvinte, el abandonează fățărnicia și propune scoaterea la lumină a unei afaceri profitabile. Milioane de americani consumă regulat ”iarbă”. Sumele încasate din taxarea drogurilor ar fi, probabil, impresionante. În plus, cannabisul este mai puțin dăunător decât alcoolul și tutunul.

Obama se opune legalizării. Cu o logică strâmbă. Sau fără logică. La întâlnirea de ieri cu internauții a respins ideea fără a-și argumenta coerent refuzul. Dar legalizarea presupune impozitare. Menținerea în ilegalitate a comerțului cu cannabis nu aduce niciun beneficiu bugetului american și ocupă inutil timpul unor agenții guvernamentale oricum depășite de situație. Ocupă inutil și timpul polițiștilor. Polițiști care, în mare parte, sunt plătiți de ”comercianți” să închidă ochii. Ca la noi. Pe lângă obținerea de venituri, s-ar elimina și o sursă extinsă de corupție. Iar americanii nu vor renunța la consumul drogurilor ușoare doar de dragul lui Obama sau din dorința ardentă de a respecta o interdicție. De pierdut ar avea unele agenții mai mult sau mai puțin secrete, care-și rotunjesc bugetele din practicarea sau favorizarea comerțului ilegal cu cannabis.

Fructul oprit este mai dulce. Interdicția naște curiozitate, iar curiozitatea - tentație irepresibilă. Legalizarea ar duce la scăderea consumului de cannabis. O demonstrează experiența Olandei, unde consumul a scăzut în rândul populației autohtone, dar a adus venituri din turism. Cei mai mulți vizitatori ai Olandei nu sunt interesați de artă… Dar ce-i pot cere americanii unui președinte care citește – fără a procesa conținutul – discursul altuia și își mulțumește sieși?

Țigan vs. rom

Lăudabilă campania cotidianului Jurnalul Național pentru revenirea la tradiționala denumire de țigan în loc de rom. O inițiativă care ar însemna începutul unei reparații la adresa românilor. De reținut că revenirea la apelativul țigan nu depinde doar de o reglementare internă. După cum subliniază Adrian Severin, este nevoie de un demers diplomatic la nivel european, întrucât termenul rom a fost impus prin prevederile Cartei europene a limbilor regionale. Poate că ar trebui republicată în limbile de circulație lucrarea științifică ”Schiță asupra istoriei, obiceiurilor și limbii țiganilor, cunoscuți în istorie sub numele de boemieni”, apărută sub semnătura lui Mihail Kogălniceanu în 1837, și trimisă cadou personajelor influente de la Bruxelles.

Logica vine în apărarea neogolanilor

Nu s-ar putea spune că am simpatii de dreapta. Și în niciun caz nu agreez organizații extremiste gen Noua Dreaptă, cu ramura neogolanilor. Tot ce știu e că o mână de tineri radicali a întunecat o aniversare. Un gest grobian.

Nu discut justețea protestului, nici motivațiile lui. Momentul nu era potrivit. Din ce au arătat televiziunile, tinerii nu s-au comportat violent, ci au fost agresați. Prima dată de un paznic, apoi de jandarmi. Motivul? Nu se știe. M-a surprins ridicolul substanței dosarului penal întocmit unuia dintre tineri: un lanț subțire, decorativ, din aluminiu, considerat armă albă, un lanț care atârna la blue jeans. De când n-au mai intrat jandarmii într-un magazin de profil? Și eu am un asemenea lanț la blue jeans, dar nimănui nu i-a trecut prin minte să mă acuze că aș avea intenții agresive. Atunci și un țigan cu lanț de aur la gât, gros cât brațul, ar putea fi acuzat pentru port de… armă albă? Dacă jandarmii nu observau lanțul, probabil ar fi considerat pantofii arme albe, avându-se ca exemplu episodul ziaristului egiptean, care și-a sacrificat încălțămintea aruncând-o după fostul președinte american.

Dacă cumpăr un cuțit și mă oprește poliția la un filtru, iar la controlul mașinii se găsește cuțitul abia cumpărat, înseamnă că am intenții criminale? Contraargumentul bonului nu stă în picioare: sunt obligat să-l păstrez doar până la ieșirea din magazin. Săptămâna trecută am cumpărat un topor. Bine că nu m-a oprit niciun echipaj, altfel mă bucuram acum de un dosar penal.

O doamnă puțin surescitată i-a apostrofat pe acei tineri care au fost, totuși, pașnici, chiar dacă obraznici: ”Ce știți voi despre ce s-a întâmplat acum 20 de ani? Ați fost acolo?” Întrebarea a fost preluată din zbor ca un colac de salvare și repetată și de alții. Pe care i-aș întreba: ”E adevărat că Alexandru Ioan Cuza este domnitorul care, prin dubla alegere, a realizat Unirea din 1859?” La un probabil răspuns afirmativ, aș continua întrebarea: ”De unde știți? Ați fost acolo?” E o versiune a cuprinzătorului sofism ignoratio elenchi, despre care am mai vorbit: nu avem voie să ne pronunțăm asupra istoriei pentru că nu am trăit-o? În acest mod, un tânăr de 18-20 de ani nu ar trebui să vorbească decât de istoria foarte recentă, despre evenimente petrecute acum cel mult 5 ani. Ce va face la bacalaureat dacă-și alege la proba opțională istoria?

Este dreptul tinerilor adunați la sediul PSD să creadă ce vor. Iar noi nu avem dreptul să le interzicem libertatea opiniei și libertatea de a gândi. Nu avem dreptul să le impunem propriile noaste idei. Dialogul dintre cei veniți să-l felicite pe Ion Iliescu și tinerii protestatari a fost inutil. Paznicii și vizitatorii au încercat doar să-i provoace, în speranța că vor deveni violenți. Nu s-a întâmplat. Cu invective nu se schimbă o idee. Aristotel se răsucește în mormânt…