Bugetarii – condamnati la muncă silnică

Devine tot mai amuzantă disputa privind paternitatea ideii de concediu fără plată sau de muncă fortată, de la caz la caz, functie de domeniul bugetar. Câteva sute de mii de angajati, a căror activitate nu poate fi întreruptă, vor fi condamnati la muncă în folosul Guvernului. La muncă silnică. Fără să fi fost condamnati de o instantă. Politistii au fost primii care au ripostat curajos împotriva muncii fortate. Un guvern care pierde sprijinul fortelor represive îsi poate număra zilele de viată.

Sindicatele afirmă că măsura a fost sugerată de prim-ministrul Jeffrey Franks. Business Standard îsi arogă paternitatea ideii scremute si popularizate de Radu Soviani – un jurnalist nevrotic si agitat, care vrea cu tot dinadinsul să se remarce prin ceva, prin orice, dar care nu reuseste să producă un rationament coerent. Guvernul, prin vocile impostorilor Pogea si Videanu, îsi atribuie măsura absurdă a condamnării sau concedierii temporare. Vai de Guvernul care-si încropeste măsurile anticriză din ziare si reviste (de o calitate îndoielnică)!

Extaziat de propriile idei si explicatii împleticite, groparul siderurgiei hunedorene, impostorul Gheorghe Pogea, a încercat să explice ”binefacerile” impozitului forfetar, furat din cosul de gunoi al Guvernului francez si impus microîntreprinderilor românesti. Dar a uitat să pună pe cântar si costurile pentru BAS (bugetul asigurărilor sociale). Un buget care se scufundă în deficit, mai ales după acordarea nejustificată de pensii unei largi categorii sociale, tărănimea, care nu a contribuit niciodată la fondul imens de unde acum se înfruptă electoral.

Cornel Nistorescu, cel care a smuls Cotidianul din starea de servitute prezidentială, notează:

Cu ideea concediului neplătit de 10 zile economisim 300-350 de milioane de euro spre a gripa societatea şi spre a cheltui alte miliarde în următorii ani. E vorba de bani pe care nu-i vom avea! În plus, aparatul birocratic va deveni şi mai greoi, şi mai corupt. Presiunea şomajului asupra muncii pur şi simplu nu va exista. Ceea ce înseamnă că ţara va rămâne în afara oricărui parametru de eficienţă. Ca şi Guvernul. Ca şi Parlamentul. Ca şi restul instituţiilor publice. O ţară nemodernizată, cu instituţii ruginite, cu armate de funcţionari atinse de vicii şi trucuri de stors bani. Cu ideea aceasta de valoarea unei găselniţe mai amânăm o dată modernizarea statului şi curăţarea instituţiilor. Garantăm prăpastia şi ne lăudăm cum ne-am nenorocit cu mâna noastră!