Legiunea lui Christos – Jesus Camp

Lumea a fost creată acum 6000 de ani – afişează monitorul din fundal. O femeie de o obezitate impresionantă, pastorul penticostal Becky Fischer, de pe care se scurg dizgraţios zeci de kilograme de grăsime, se dezlănţuie într-o tiradă îndreptată împotriva celor leneşi şi… obezi, care nu au voinţa de a posti şi de a renunţa la masa de seară. Auditoriul: copii cu vârste cuprinse între 5 şi 15 ani.

Unele familii penticostale refuză să-şi trimită copiii la şcoală şi preferă să-i educe în spiritul Bibliei. Şcoala, punând accentul pe ştiinţe şi secularizând cunoaşterea, distruge sufletele copiilor. Prin urmare, este un duşman al religiei. Cu o stivă de cărţi religioase lângă ea, o mamă discută cu fiul ei prepuber despre încălzirea globală. Concluzia: încălzirea globală nu există şi nu periclitează viaţa; este doar un subiect inventat de oamenii de ştiinţă şi de politicieni pentru a deturna atenţia de la Dumnezeu.

Documentarul prezintă şi aspecte de un umor involuntar, pe lângă cele central tragicomice. O fetiţă instabilă psihic, pasionată de gimnastica aerobică, este convinsă că în afara credinţei viaţa nu merită trăită. Înfiorător ca o fetiţă care nici nu ştie să-şi şteargă nasul să rostească cuvinte mari, a căror valoare nu o sesizează. La bowling, aceeaşi fetiţă, înainte de a arunca bila, şopteşte: “Bilă, îţi poruncesc în numele lui Iisus Christos să fie o lovitură bună!” În mod ironic, bila ocoleşte toate popicele.

Copiii prezentaţi în debutul documentarului vor pleca în tabăra de vară cu profil religios, condusă de Becky Fischer. O tabără de îndoctrinare, departe de orice finalitate educativă. Denumită Kids on Fire, tabăra de o săptămână este un cantonament ideologic unde se practică spălarea creierelor, fanatizarea şi abuzul mental. Iar coordonatoarea Becky Fischer nu ezită să-şi prezinte tabăra ca replică a taberelor islamiste de antrenament din Orientul Mijlociu. Înainte de inaugurarea taberei, se desfăşoară un ritual de un ridicol aproape indescriptibil: Becky şi ceilalţi organizatori se roagă pentru instalaţiile electrice, pentru prezentarea în Power Point, pentru proiectorul video, pentru microfoane. Motivul? Diavolului îi place să saboteze transmiterea mesajului lui Iisus către copii!

În tabăra din Dakota de Nord, copiii sunt instruiţi să devină o cohortă de mercenari ai credinţei. Similitudinile cu organizaţia nazistă de tineret Hitlerjugend nu sunt deloc forţate: pastorul Fischer îi învaţă lozinci, îi obligă să depună jurăminte de loialitate faţă de Christos, ajutată de bigotismul părinţilor încântaţi de fanatizarea propriilor copii, cărora li se induce o stare de teroare, o psihoză a păcatului. Copiii află de la pastorul Becky Fischer că personajul Harry Potter este un duşman al lui Dumnezeu şi ar trebui condamnat la moarte. Apoi sunt puşi să spargă căni cu un ciocan. Cănile simbolizează puterea Diavolului şi păcatul.

Deşi nu au decât vagi noţiuni despre moarte, copiii sunt îndemnaţi să jure că şi-ar da viaţa pentru Iisus.“Această lume, cu tot ce se hrăneşte, e un gunoi” – spune ritos un puşti pletos care nu cunoaşte valoarea cuvintelor. “Duhul Sfânt este ca şi carnea, o mâncare bună. Dar bomboana te îmbolnăveşte. De aceea sunt atât de mulţi bolnavi în lume.” Cretinismul parabolei nici nu merită discutat. “Cred că sunt diferit de ceilalţi copii pentru că îl cunosc pe Iisus şi sunt flămând după Iisus” – spune acelaşi copil deja infectat de bigotism. Da, este diferit fiindcă a devenit deja o legumă executantă, hrănită doar cu precepte biblice stupide.

Documentarul este o probă a mutilării gândirii maleabile şi firave a copiilor expuşi acceselor de nebunie bigotă ale unor părinţi iresponsabili, care distrug mental, în mod ireversibil, fiinţe nevinovate. Filmul, caracterizat ca unul dintre cele mai înspăimântătoare documentare,  poate fi urmărit aici:

 

 

9 Răspunsuri la “Legiunea lui Christos – Jesus Camp”

  1. Alexandru Dumitraşcu spune:

    trist

  2. Prof.Gh.C.Dinulescu-Campina spune:

    Domnilor,

    Ca roman, ma simt dator sa iau parte religiei in care m-am nascut, dar sa si respect celelalte mari religii, chiar si cultele sectante atata timp cat acestea nu promoveaza fanatismul religios.
    O viata intreaga am lucrat intr-o scoala care promova ateismul si numai cativa ani am prins scoala in care a fost introdusa predarea religiei.
    Desi de formatie pur stiintifica, conceptia mea de baza este creationismul, totusi vazand cum se preda religia in scoala romaneasca, marturisesc ca sunt impotriva predarii acestui obiect de invatamant in scoala. Chiar si in ideea ca cei care predau religia sunt special calificati, este de constatat grava discriminare fata de alte religii, fara a mai mentiona cultele sectante.
    Ca om in varsta, cred ca religia din scoala ar trebui sa se margineasca doar la educarea copilului in spiritul moralei naturale, recte cele zece porunci, cei cinci stalpi ai islamismului sau a sintagmelor similare din alte religii, si nu la indoctrinarea cu forta. Predarea religiei si la gimnaziu si mai ales la liceu (in baza lozincii fariseice “Nici-un liceu fara Dumnezeu”, este o grava exagerare cum nu exista in nici-o tara civilizata. Adevarata religie nu trebuie sa fie de stat, si in cel mai bun caz sa fie la latitudinea exclusiva a individului, in caz exceptional a familiei si a bisericii respective.

  3. agnosticus spune:

    Stimate domnule coleg,
    Apreciez intervenţia dumneavoastră şi nu pot decât să fiu de acord cu tot ce aţi scris mai sus, deşi nu pot fi bănuit de convingeri religioase. Respectul faţă de o religie, fără a fi ataşat de ea, este una, iar ura este alta. La fel se deosebesc religiozitatea şi fanatismul, aşa cum aţi amintit.

  4. Silviu spune:

    Dragi cititori; stimati colegi,
    citind parerile dumneavoastra sunt deosebit de dezamagit deoarece nu observati sau nu punctati ura cu care este descris acest documentar. Nu sunt penticostal si nici nu vreau sa ii scutesc de prea multa indoctrinare, dar nici sa arunc in ei cu noroi. Referitor la descrierea documentarului am urmatoarele pareri:
    1) imaginile sunt putin (intentionat) alungite , incat sporeste sensul de ” obezitate impresionantă”;
    2)un om supraponderat ” de pe care se scurg dizgraţios zeci de kilograme de grăsime” nu este intotdeauna rezultatul dorintei lui, poate fi de asemenea bolnav ceea ce-i confera dreptul de a vorbi despre post si renuntarea la masa de seara care nu este deloc sanatoasa;
    3)pastorii penticostali romani sunt intotdeauna barbati;
    4)stiinta este folosita in sensul benefic sau invers, daca admiten efectul poluari in incalzirea globala???
    5)incalzirea globala se datoreaza in mare parte ciclului pe care il face pamantul in univers;
    6)” Documentarul prezintă şi aspecte de un umor involuntar, pe lângă cele central tragicomice”, depinde de om, daca respecti porunca ” sa nu iei numele Domnului in desert” vei intelege de ce nu a s-a intamplat un miracol si bila nu a lovit nici o popica (desi din filmul prezentat nu pot fi sgur de asta);
    6) un baietel pana la 15 ani nu poate avea cunostinte solide despre Dumnezeu, poate fi fortat sa creada unele lucruri dar poate sa-si doareasca aceasta;
    7) ura fata de un baietel, folosind espresia ” legumă executantă” nu este justificata;
    8) in cele din urma nu vad nici o lege din Biblie care sa nu fie spre binele omului.
    Dragi colegi, sper sa nu va fi patat reputetia (in caz contrar mii de scuze) iar referitor la astfel de site-uri si astfel de idei v-as indemna sa nu mai afisati ceea ce-i place urechii sa auda si ochiului sa vada, incercati sa fiti cinstiti fata de toti oameni si nu in ultimul rand fata de voi.

  5. Prof.Gh.C.Dinulescu-Campina spune:

    Mai Silvica,

    Chiar crezi ca poti da sfaturi in aceasta problema?
    Nu crezi ca intai trebuie sa umbli la ortografie (efectul poluari) si apoi sa fii sfatuitor?

  6. Prof.Gh.C.Dinulescu-Campina spune:

    P.S. Sa nu te scuzi invocand graba, deoarece folosesti si “toti oameni”.

  7. Ela spune:

    Eminescu -Imparat si proletar

    “Religia -o fraza de dansii inventata
    Ca cu a ei putere sa te aplece in jug
    Caci de -ar lipsi din inimi speranta de rasplata
    A-ti mai purta osanda ca vita de la plug”
    Cred ca stiti bine ca Eminescu nu a fost nebun ; nu a fost bun pentru pentru faptul ca a atacat oranduiala capitalista si pe guvernantii tarii care se aseamana foarte bine cu cei de acum .
    Radu Gir :
    “Ce sinistra farsa si eroare
    Sa vorbesti de spiritul crestin
    Dar de fapt sa rastignesti popoare
    Imbatat de sange ca de vin.”
    Kant :
    Fata de crimele savarsite de Hitler crimele savarsite de crestinism sunt incomparabil mai odiaose : Noaptea sfantului Bartolomeu , crimele Ducelui de Alba, Inchizitia, Cruciadele ,C

  8. Ela spune:

    Eminescu -Imparat si proletar :

    “Religia -o fraza de dansii inventata
    Ca cu a ei putere sa te aplece in jug ;
    Caci de -ar lipsi din inimi speranta de rasplata
    A-ti mai purta osanda ca vita de la plug”
    Cred ca stiti bine ca Eminescu nu a fost nebun ; nu a fost ” bun “pentru pentru faptul ca a atacat oranduiala capitalista si pe guvernantii tarii care se aseamana foarte bine cu cei de acum .
    Radu Gir :
    “Ce sinistra farsa si eroare
    Sa vorbesti de spiritul crestin
    Dar de fapt sa rastignesti popoare
    Imbatat de sange ca de vin.”
    Kant :
    Fata de crimele savarsite de Hitler crimele savarsite de crestinism sunt incomparabil mai odiaose : Noaptea sfantului Bartolomeu , crimele Ducelui de Alba, Inchizitia, Cruciadele ,
    Crestinarea Americii Latine .Va rog sa cititi pe internet despre aceste gauri negre din istoria intunecata a crestinismului.

  9. agnosticus spune:

    Stimată Ela, din păcate nu pot fi bănuit de ignoranță. Dacă aș fi fost ignorant, aș fi devenit fanatic. Crimele în numele religiei sunt cutremurătoare. Iar citatul din Eminescu întruchipează revolta omului inteligent împotriva sclaviei gândirii. Și, ca să vin în continuarea gândurilor dumneavoastră, Eminescu a fost otrăvit din cauza articolelor sale din Timpul, articole catalogate antisemite. Cred că revista Historia, care nu poate fi suspectată nicidecum de antisemitism sau de teoria conspirației, a dovedit destul. Argumentat și cu documente.

Lasă un Răspuns