Dumnezeu? Cine este Dumnezeu? (4)

“Trebuie să recunoaştem că sinoadele de la Lateran, Vatican şi altele, plus Inchiziţia, au făcut tot ce le-a stat în putinţă ca Biserica să impună cu forţa populaţiilor europene conceptul fumigen al monoteismului. Inutil să intru în detaliile tuturor monstruozităţilor care au fost comise pentru ca această concepţie asupra universului să triumfe în beneficiul exclusiv al unui grup restrâns; din nefericire, faptul s-a produs. În acest fel s-a clădit puterea Bisericii şi atotputernicia mondială a Vaticanului: ascunzând adevărul şi zdrobind toate rebeliunile, indiferent unde s-ar fi produs!

Cum s-a ajuns la generalizarea unui concept bazat pe ideea că nu există decât un singur “bun” Dumnezeu, alături de alţii care sunt neapărat răi? Îl cunoaşteţi bine pe acest “bun” Dumnezeu, căci lui îi adresează copiii noştri fermecători rugăciunea de seară la capătul patului, este cel pe numele căruia jură omul simplu, comiţând astfel o gravă “blasfemie” pe care în mod obligatoriu bunul nostru Dumnezeu o va pedepsi. Este bun pentru că preotul a spus din amvon duminica trecută! Şi poate acum vă întrebaţi, citind aceste rânduri: Totuşi, ceea ce a declarat preotul este adevărat? Am sentimentul că acest brav preot v-a spus în cursul slujbei duminicale, din înaltul amvonului, următoarele:

Bunul nostru Dumnezeu este, într-adevăr, bun… Fiţi precauţi, ceilalţi dumnezei sunt răi… Vă spun, dragii mei credincioşi, credeţi în Mama noastră a tuturor, Sfânta Fecioară Maria, care vă va ajuta, şi rugaţi-vă Fiului ei, adevăratul Dumnezeu, căci cei care cred în alţi dumnezei decât bunul Dumnezeu vor deveni neapărat răi. Vedem în fiecare zi faptele rele pe care sunt capabili să le comită, dar ei nu vor ajunge niciodată în Cer, ei nu vor cunoaşte Raiul în care bunul Dumnezeu v-a rezervat un loc. El vă aşteaptă pe voi, cei care suferiţi aici, pe pământ, pentru a vă uni în suferinţa mântuitoare, pe voi, cei care vă rugaţi Lui de atâta vreme şi cu atâta fervoare!

Este interesant să studiem cum funcţionează aceste lozinci în viaţa cotidiană a fiecăruia; pentru că, iată, această idee a “bunului” Dumnezeu inventat de albi funcţionează foarte bine la un număr mare de africani. Acest concept îi tranchilizează, îi îndoapă cu vorbe bune care-i liniştesc, iar ei găsesc că este “fabulos”… Fabulos este cuvântul potrivit, fiindcă este vorba despre un basm frumos, foarte bine scris şi bine jucat, al virtualului perfect fabricat, având scopul de a vă atrage şi de a vă reţine în sânul “Sfintei” lor Biserici. Sunt dezolat să vă spun că această Biserică este departe de a fi Sfântă şi că, din tot ceea ce vă spune, nimic nu este adevărat. Şi, în sinea voastră, ştiţi acest lucru. Nu trebuie decât să reflectaţi, să ascultaţi şi să priviţi pentru a înţelege care este adevărul. Încetaţi să vă comportaţi ca nişte struţi, înfundându-vă ochii şi urechile în nisipul rutinei zilnice.”

Lasă un Răspuns