Un imperiu învins, umilit constant şi alungat de la împărţirea zonelor de influenţă nu va rămâne în expectativă pe termen nedeterminat. Nu se va mulţumi să-şi lingă rănile. Exclus de la actul deciziei în politica internaţională (declanşarea unilaterală a războiului pentru resurse în Orientul Mijlociu) prin evitarea organizaţiei unde ar mai fi avut un cuvânt de spus (ONU – Consiliul de Securitate), imperiul şi-a alimentat ura şi îndârjirea tocmai din neputinţa de a mai ţine în şah întreaga planetă.
Istoria ne învaţă că oamenii nu învaţă nimic din istorie (George Bernard Shaw). Umilirea Germaniei la Versailles, în 1919, a gestat al doilea conflict, care a dus distrugerea şi crima la apogeu. Umilirea Rusiei, ale cărei atuuri au fost complet ignorate de SUA, a dus la o nouă îngheţare a relaţiilor Est – Vest. Resursele vitale şi arsenalul nuclear sunt instrumente teribile de şantaj în mâna Moscovei. Însă Moscova nu s-a prevalat de ele nici măcar când marile puteri au recunoscut independenţa statului artificial Kosovo.
Kremlinul nu loveşte pe neaşteptate. Avertismentele repetate au fost sistematic ignorate şi ridiculizate. Problema Abhaziei şi a Osetiei de Sud a fost invocată încă de la smulgerea provinciei Kosovo din Serbia. La Bucureşti a fost din nou repusă pe masa negocierilor. Cu o ultimă rămăşiţă de prudenţă, George W. Bush nu a forţat nota şi nu a trecut în spatele liniilor inamice, în Ucraina şi Geogia.
Ieşită dintr-o recesiune economică cronică, cu un arsenal reînnoit, Rusia şi-a reluat agresiv statutul de superputere. A invadat un stat independent, pe care acum îl ciopârţeşte. Şi, se pare, este doar o mică scoatere la înviorare a Armatei Roşii…
“Rusia a dovedit reţinere şi răbdare. Am făcut apel în nenumărate rânduri la revenirea la masa tratativelor şi nu ne-am trădat poziţia nici chiar după proclamarea unilaterală a independenţei provinciei Kosovo. Dar propunerile noastre insistente adresate părţii georgiene de a încheia cu Abhazia şi Osetia de Sud un acord de non-utilizare a forţei au rămas fără răspuns. Din nefericire, şi NATO, şi ONU ne-au ignorat.” (din declaraţia scrisă, probabil, de Vladimir RasPutin şi citită de Dmitri Medvedev)
