E suficient ca un jurist să fie invitat la un post de televiziune şi savoarea duelurilor verbale dispare instantaneu. Orice dezbatere vie, dar decentă, decade într-o discuţie arid tehnică.
Unul dintre motive este jargonul utilizat. Exprimarea ridicol preţioasă şi de cele mai multe ori eronată duce la un discurs prolix. Şi chiar la remarci tâmpe. Confuziile terminologice, stridente mai cu seamă în cazul paronimelor, denotă o insuficientă cunoaştere a limbii române. Şi o cultură subţire. Asupra gramaticii defectuoase, devenită condiţie aproape obligatorie pentru un parlamentar jurist, nu mai insist.
După fiecare intervenţie în discuţie, juristul va zâmbi satisfăcut de sine. Este satisfacţia propriei îngâmfări şi, de ce nu?, a propriei sale stupidităţi. Una dintre cele mai frecvente replici, atunci când juristul rămâne fără argumente şi se simte încolţit de întrebări este: “Discuţia are o natură strict juridică, iar cei care nu au studii de specialitate nu o pot înţelege.” Adică toţi sunt proşti, numai juriştilor le crapă craniul de preaplinul inteligenţei. Ieşirile publice ale lui Aurelian Pavelescu şi Victor Ponta nu mai au nevoie de comentarii. Excelează prin autosuficienţă, prin păreri excepţionale despre propria lor persoană şi mizerabile despre toţi ceilalţi.
Utilizând un limbaj tehnic (forestier, standardizat, ca orice limbaj tehnic şi tehnicizant), juristul mizează pe efectul rezonanţei termenilor, unii necunoscuţi multor ascultători. Care ar trebui să amuţească de admiraţie. Efectul este, însă, contrar. Slaba pregătire profesională a juriştilor a degradat sistemul legislativ într-o junglă. Legile sunt contradictorii, greu aplicabile şi interpretabile până la diluarea esenţei normelor a căror instituire o urmăresc. Dosarele înaintate de procurori sunt prost instrumentate şi viciate de lacune. Anchetele sunt sufocate de erori procedurale. Clienţii care beneficiază de serviciile unui avocat din oficiu sunt, mai degrabă, nereprezentaţi. Sunt învinşi din oficiu! Tot din cauza incompetenţei şi a corupţiei. Pentru a intra în barou trebuie să umbli serios la buzunare nerăbdătoare să se umple. Facultăţile de drept au devenit o industrie care produce o cantitate enormă de rebuturi profesionale.
Avem o justiţie închisă. O justiţie căreia imparţialitatea îi este necunoscută, o justiţie opacă, unde judecătorul are un statut intangibil. Ridicat pe un piedestal care concurează cu cel al unui zeu, judecătorul aruncă verdicte care se sustrag oricărui control. Pus sub acuzare, individul este aruncat la discreţia unui judecător care îşi poate permite orice capriciu sau sentinţă extravagantă. Aşa se explică avalanşa de procese pierdute de petenţi şi de condamnaţi definitiv şi irevocabil în instanţele din România, dar câştigate cu eforturi minime la CEDO. Degeaba ai de partea ta dreptatea în Românistan.
Câtă vreme nu vom avea procese cu juraţi, banii vor dicta sentinţele. Oameni nevinovaţi vor suprapopula penitenciarele, în timp ce infractori periculoşi vor continua să încalce grosolan legile. Un proces cu juraţi ar fi mult mai credibil. Oameni de specialitate ar întocmi dosarul, oameni de specialitate ar asigura apărarea acuzatului, oameni de specialitate ar modera desfăşurarea procesului, iar observatorul neutru, juratul, fără studii juridice, ar pronunţa sentinţa, redusă la termenul vinovat sau nevinovat. Un avocat sau un procuror ar umaniza o pledoarie sterilă şi anostă şi nu ar mai pleda doar pentru specialişti. Fiindcă dreptatea nu este numai a specialiştilor. Este a tuturor.
