Arta în derizoriu

Am citit păreri aflate la antipozi. Am văzut imagini ale exponatelor din New York. Am văzut reacţii, teze şi antiteze. Un Patapievici hidos spiritual, cu ochi exoftalmici împrăştiind ură. Un Patapievici scremut, care a încercat ironii răsuflate şi tembele. Un funcţionar al statului român care rade părul pubian al unei femei. Un funcţionar care îşi recunoaşte preferinţa pentru guru Urinaru. (v. blogul lui Andrei Bădin). ”Intelectuali” care latră, ca nişte pittbuli dresaţi, la comanda tătucului cu veleităţi de dictator, un Mussolini ratat. Javre care sar la gambele celor care spun răspicat că expoziţia de la New York e un… (Vă rog să găsiţi rima potrivită.) Un tătuc laş, care evită să se pronunţe şi fuge în China, pasând elegant răspunderea pentru mesajul cultural oligofren al României. Al României oficiale, nu al românilor. Pentru că, din păcate, România oficială este România lui Hă-hă-hă şi a păduchilor parveniţi. O Românie reprezentată de inşi grobieni, scabroşi şi libidinali.

Americanii confundau arta românească, până mai ieri, cu Brâncuşi. Azi – cu excrementele şi scrijeliturile jalnice ale unor drogaţi. O păpuşă din cârpe cu un penis în stare flască. (Reclamă la Viagra?). O zvastică lipită pe crupa unui măgar. (Mesaj antinazist?). Inscripţii scatofage şi obscenităţi primitive (Foame şi frustrări. Multe frustrări…). Desene realizate mai prost decât o echipă de retardati. (Nostalgia anilor de grădiniţă?). Un cărucior cu un corp geometric neregulat, maroniu. (Ce-a fost mai întâi: cartoful sau gândacul de Colorado?). Ce-o fi reprezentând, numai minţile bolnave ale creatorilor pot să spună. Dar asta numai în cazul în care s-au familiarizat cu limbajul articulat.