Impostura fără frontiere

Preşedintele Ion Iliescu, alături de câţiva bloggeri pe care-i apreciez, Sibilla, Maria Barbu şi alţii, a ripostat la profanarea neruşinată a culturii române prin organizarea unei expoziţii de o obscenitate refuzată până şi de cele mai liberale şi libertariene spirite. Pentru că nu are niciun punct de tangenţă cu arta. Organizator: Institutul Cultural Român (cât de român?), condus de “o droaie de tipuri nefaste, profund imbecile şi vag pederaste” (George Topârceanu). Tartorul este “gaura de curHoria Roman Patapievici (academica expresie îi aparţine), odraslă de evreu din Basarabia, Dionisie Pataievici (de unde i-a mai răsărit limaxului cu papion un p în interiorul numelui?), kaghebist de frunte. I-am specificat apartenenţa etnică pentru a dovedi că imprecaţiile sale nu provin din nevoia unei purificări de sine sau a unui catharsis naţional, aşa cum au încercat mulţi să-i justifice izbucnirile paranoide.

Nu mă mai opresc asupra indefinitei creaturi oligofrene, ci mă mulţumesc să fac trimitere la un articol excelent, care demască impostura şi lichelismul acestui pretins filosof.

11 Răspunsuri la “Impostura fără frontiere”

  1. Maria Barbu spune:

    Ma bucur ca ai raspuns acelui apel pe care l-a preluat si presedintele Iliescu, cel care a creat, in calitate de sef al Statului, Institutul Cultural Roman. Nu ma mir ca este indurerat ca acest Instituit facut sa promoveze cultura romana a ajuns sa fie dusmanul de moarte al culturii nationale si al romanismului in general!

  2. razboiul spune:

    Vă rog nu vă luaţi de Patapievici, el e un mare om, mare caracter :) ).
    Lafel ca toţi ceilalţi deontologi. :) )

  3. sfinx667 spune:

    @razboiul,
    nici o grija, cum sa ma iau de el, nu face fata ;)
    Zau nu-mi starneste decat mila, e trist si el saracul, numai ca nu constientizeaza si asta e chiar grav, tine de patologic…
    mare … buba , mare di tat ;)
    Sibilla
    @Calin, prietene, multumiri pentru solidaritate, opiniile tale sunt limpezi, in cunostinta de cauza, am admirat intotdeauna gandirea ta sanatoasa si inteligenta, nu sari, am martori;)
    Il vom dovedi pe neghiob, insa, numai impreuna vom reusi asta si cred cu tarie ca asa ar trebui sa procedam mereu, sa informam, sa ne informam, sa fim solidari si sa ne implicam efectiv.
    Felicitari !!!
    O seara placuta prietene agnosticus !
    Sibilla

  4. urdumheit spune:

    am şi eu o curiozitate. spui:

    …..unei expoziţii de o obscenitate refuzată până şi de cele mai liberale şi libertariene spirite.

    Dacă nu te superi, cine sunt spiritele cele mai liberale şi libertariene?

    Ca să nu mai vorbim de faptul că nu prea îmi dau seama cum ar putea fi cineva liberal şi libertin în acelaşi timp…

  5. agnosticus spune:

    @ Dragă Sibilla,
    Mi s-a cam acrit să văd că tot felul de neaveniţi, personaje groteşti dacă n-ar fi toxice, dau lecţii despre cultură. Liiceanu: un umil compilator şi, uneori, plagiator. Pleşu: un gargaragiu calofil. Patapievici: un ridicol preţios. Cam asta e “triada” care pretinde să coordoneze cultura română.

    @ Maria,
    Şi uite-aşa o intenţie bună şi o instituţie de prestigiu au ajuns de râsul lumii… Deja orice limită a tolerabilului a fost depăşită.

    @ razboiul,
    Nu te pune cu Sibilla, că e bănăţeancă aprigă.:)

    @ urdumheit,
    Libertarian nu prea e sinonim cu libertin… Vizitatorii unei expoziţii considerate postmoderniste nu sunt, în niciun caz, cu mentalitate victoriană. Iar libertarianismul derivă din teoria statului minimalist. A fi liberal nu prea cred că se poate traduce prin a fi conservator. Poate doar în ideologiile care mutilează un sistem ideatic. Însă de la ideologie la filosofie e un drum cam lung…

  6. urdumheit spune:

    se pare ca nu intelegi intrebarea mea…. o scriu mai mare atunci:

    CINE SUNT SPIRITELE LIBERALE; LIBERTINE; LIBERTARIENE;LIBERALISTE CARE AU REFUZAT EXPOZITIA????

    nu ma intereseaza povestile tale referitor la liberali, libertarianism etc…despre asta, dacă vrei, discutăm altădată….însă mă interesează, în conjunctura actuală, cine sunt domle spiritele alea CELE MAI LIBERTARIEN CARE REfuză obscenitatea expozitiei?

    ps. in State, Nozick milita pentru libertatea prostitutiei si a drogurilor, aşa că nu prea văd cum un spirit libertarian ar putea să refuze o amărâtă de expoziţie.
    Deci fii amabil şi răspunde-mi la întrebarea mea, nu la întrebări pe care te gândeşti tu că aş fi vrut să le pun eu…

  7. agnosticus spune:

    Oamenii de cultură americani. Dacă vrei să afli, până nu e prea târziu, New York e, pe lângă centrul financiar, şi centrul cultural nord-american. Repet, poate te-au împiedicat ochelarii să vezi: vizitatorii expoziţiei (în mod cert nu erau drogaţi sau cerşetori şi au alertat autorităţile), care ştiau că nu merg în vizită la catedrala patriarhiei sau la Muntele Athos. O expoziţie de artă nu se prostituează. Aşa că lasă deoparte tonul inchizitorial şi omniscient şi caută oribilităţile scabroase pe Google, oribilităţi pe lângă care excrementele de pe pereţii WC-urilor din gări par capodopere renascentiste. Şi Robert Nozick (puţin evreu) nu admite un libertarianism care să agreseze conştiinţa altora. În cazul de faţă a evreilor, agresaţi de simbolurile naziste. Walter Block (puţin evreu şi el) detaliază problema agresiunii şi a reacţiei la agresiune. Poate că acum ai reuşit să înţelegi câte ceva.

  8. ROBERT HORVATH NEW YORK spune:

        DUPA EXPOZITIA NAZISTA UNA COMUNISTA
                                                            Reinceperea scandalului la ICR,New York
                                                                    
        La  New York in capitala artistica , politica si financiara a lumii, nu departe de Wall Street sa deschis o expozitie desantat comunista. Sa nu credeti ca ea este organizata de centrul cultural cubanez, propaganda lui Chavez sau agenti nord coreieni. NU. Ea  este organizata de regimul de la Bucuresti, a lui Traian Basescu
    Expozitia se cheama “Appoiment with History”  si are loc la galeria Lombard Fried Projects, in cartierul celor mai importante galerii americane,Chelsea 
    Schema acestui eveniment propagandistic extremist este  simpla, dar greu de suportat, in special pentru cei care au cunoscut comunismul, pe propria piele. Ambianta sonora este asigurata de citirea repetitiva in limba germana a Manifestului Comunist  creiat de Marx si Engels in 1848. Un numar de12-15  tablouri avind “lait motif ” steaguri rosii ,prezinta delirul revolutionar.La o privire mai atenta este vorba este de o singura demonstratie, care confrunta politia in diferite unghiuri si ipostaze. Integrate sunt alte alte aglomerari umane . probabil de la alte demonstatii de acelas fel. ,Despre aceasta expozitie nu se poate face nici un comentariu artistic sau estetic , pentru ca lipsa de talent a asa numitilor artisi, este absoluta. Uratenia este totala .(trebue  remarcat ca  prin comparatie, artistii strazii care au facut expozitia anterioara, sunt niste genii )  . Imbecilitatea acestei manifestari patapieviciane este evidenta. Probabil tocmai de
    aceea este greu, sau chiar imposibil de a gasit, mobilul sau ratiunea acestei aberatii intelectuale. Las cititorului sa citeasca programul evenimentului poate va intelege ceva.
    “In their series of paintings, Vatamanu and Tudor enact processes of collective and personal remembering. The catalyst for the series was an anti-capitalist demonstration the artists witnessed in Basel, with its insignia and banners familiar to them from their youth in [communist] Romania. The compact, small-format paintings are products of a painterly exploration undertaken in quest of a new symbol of communist utopia, which includes its own failures and scars. The artist duo research their motifs of utopian ideologies and their implications for social conditions in archives, schoolbooks, photographs, and propaganda films, and come up with familiar images. lucrarThe audio-installation “Communist Manifesto/Manifestul comunismului” comprises a lectern with live microphone, rows of chairs, and loudspeakers over which a reading of Marx and Engels’ Communist Manifesto (1848) is audible. Overlaying the images, the soundtrack calls on the viewer/listenerto become conscious of ideological stratifications and to question the division of theory and practice.” – Silke Baumann        (informatii despre aceasta expozitie le gasiti la www.icrny.org    sectia events )    ”The exhibition is presented with the support of the Romanian Cultural Institute in New York.” Dupa cum vedeti din acest ultim rand, aceasta expozitie este suportata din banii publici,din banii din taxe ale romanilor.Pentru a inchiria un spatiu la o galerie, in acest cartier de elita, timp de o luna de zile, costa in jur de 40.000$. Trebue mentionat ca toate expozitiile si evenimentele culturale ,de la venirea directoarei Corina Suteu sunt facute la galerii,teatre si cinematografe particulre.Este o operatiune de peste o jumatate milion de dolari.Faptul ca ICR, New York are o superba galerie de arta si o sala de spectacole face ca lucrurilr sa fie extrem de suspecte.( Mentionez ca  nici odata inainte de directoratul Patapievici ,nu sa facut vreo actiune culturala in afara perimetrului ICR, pentru a nu se arunca banii pe fereastra ) Desvaluind aceste lucruri este evident ca trebue deschisa imediat o ancheta si acest gang bagat in puscarie.        Revenind la
    expozitia “Appoiment with History” a artistilor Mona Vatamanu si Florin Tudor, care ridica un imn  steagurilor rosii, trebue  remarcat ca in cinci foste tari comuniste, arborarea steagului rosu si insemnelor comuniste,secera si ciocanul ,sunt pedepsite prin lege.Iata ce spune Dl Franco Frattini, European Commissioner of Justice and Internal Affairs; DICTATURA COMUNISTA NU ESTE MAI PUTIN DE CAT DICTATURA NAZISTA RESPONSABILA, PENTRU MOARTEA A ZECI DE MILIOANE DE OAMENI.      Ca si in cazul expozitiei naziste am chemat politia.Rolul politiei nu este de a inchide  o galerie.(In cazul galeriei ICR nu a existat nici o sansa, pentru ca ea are statut diplomatic) ci pentru a aduna probe.Acesre probe sunt necesare cand autoritatile deschid o actiune legala.(In cazul descinderii la expozitia nazista, sa cautat zvastica,singurul element care contravenea legilor statului New York.) Aceasta manifestare incita la violenta , ura de clasa si la rasturnarii sistemului democratic prin forta . Am inceput pregatirea in aceste zile a unei demonstratii a artistilor din fostele tari comuniste.Vom demonstra impotriva expozitiei comuniste in fata misiunii Romane la UN. Am contactat deja vreo 20 de prieteni ,camermani si fotogrrafi care vor face cunoscut lumii evenimentul.  O expozitie nazista si una comunista ,in numai cateva saptamani este prea mult.Cred ca Basescu merge cu provocarea prea departe.                    
                                                                Deva ( Robert Horvath ) New York  

    LA MANIFESTATIA ANTICOMUNISTA, ANTI  BASESCU VOR PARTICIPA; Cuban American Democracy Project              Biyelorussian anticommunist front Russian Anti-Communist Committee                Lithuanian National                                                                                Forest Brothers of Estonia                                  Croatian National Front Free Cuba Fundation                                          Veterans of America  Anticommunista                                                    Hrvatski Nationalni Front Free Burma Coalition                                          Slovac National  PARTY                      Center for Anticommunism                                  Ultra Anticommunist Association Radical  Anticommunist Action Junta Patriotica Cubana Polska Liga Monarchistyczna Solidarnosc Croat Anticcmmunists         PROTEST IMPOTRIVA EXPOZITIEI  COMUNISTE  ICR NEW  YORK                                           ( Appoiment wiith History)      
                     COMUNIST MANIFESTO                             MISIUNEA ROMANIEI  LA NATIUNILE UNITE                                       200 East 38 Street ( at 3 AVENUE )                                          
                 
NEW YORK

  9. ROBERT HORVATH NEW YORK spune:

    DEPORTAREA LUI TISMANEANU DIN STATELE UNITE                                       
    Serviciul de Informatii Externe
                                                Domnule Razvan Ungureanu
                                                Avand bunavointa domnului L.Pavoni consulul general din New York, acum noua luni’ v-am trimis o scrisoare. In ea am cerut o audienta cu dumneavoastra, sau o convorbire cu o persoana delegata. Cu aceasta oceasta ocazie am vrut sa va prezint documente confidentiale despre Vladimir Tismaneanu.Documentele clarifica materialele aparute in presa, care califica pe V.T. ca agent al securitatii.  Am vrut sa prezint deasemenea acordul meu, la opinia comunitatii romane americane, cu privire la necesitatea deportarii lui V.T.  din Statele Unite. Dinsul a a ascuns serviciului de emigratie, faptul ca a fost membru al partidului comunist si a scris articole in care cerea rasturnarea capitalismului si a sistemului politic american prin forta. Faptul ca a mintit sub juramant, va duce la automat la deportare .Mentionez ca in dosarul lui sunt sunt si alte fapte agravante.Anexez  doua materiale pertinente in acest caz,
    Motivul incercarii de a va contacta este extrem de serios. Dumneavoastra sunteti printre putinele  persoane competente, care puteti spune adevarul presedintelui inainte de a fi prea tarziu, pentru dansul si imaginea tariii. Presedintela Traian Basescu trebue sa aiba acces la toate documentele si faptele acestui caz.Dinsul va avea posibilitata de a se distanta
    de clanul care care il minte ,manipuleaza si a cere  scuze Romaniei. In caz contrariu isi va semna singur, sinuciderea politica.
    De si a trecut mult timp nu am primit nici in un raspuns. Acest lucru este grav si impotriva legii, care va obliga sa raspundeti oricarei scrisori oficiale. Am avut  nu demult o audienta cu Simona Miculescu ambasador  la ONU
    (Au participat deasemenea consulul adjunct A.Berechet si adjunctul misiunii T. Morar) in care am discutat despre Tismaneanu si am cerut
    sa fiu contactat de SIE ,la orice nivel.Din nou fara nici un rezultat. Mentionez ca ca am discutat aceasta problema, cu diplomatul Ilinca Ilie Ilie de ambasada de multe ori, si cu consulul L.Pavoni chiar acum o ora.
    Domnule director,
    Faptul ca incercati sa blocati informatii despre un spion este de o gravitate exceptionala. Faptul ca nu lasati ca servici de informatii, sa aiba acces la informatii, trebue sa intre in atentia parlamentului.Cu alte cuvinte SIE nu este lasat sa-si faca datoria.
    Este o ultima incercare. In caz contrariu voi trimite spre publicare articolul ,pe doua pagini “Deportarea  agentului Volodea” ziarului New York Magazin.
    Va rog sa confirmati primirea scrisorii si numarul de inregistrare.

    IMMIGRATION-DEPORTATION
    1. Anarchists;
    2. Aliens advocating or teaching opposition to all organized government;
    3. Aliens who are members of or affiliated with the Communist Party or any other totalitarian organization;
    4. Aliens, not already covered by the preceding classes, advocating the economic, international, and governmental doctrines of world communism;
    5. Aliens advocating the overthrow, by force and violence, of the United States government, or any of its officers;
    6. Aliens who write, publish, or distribute materials which are subversive;
    7. Aliens who affiliate with persons who write, publish, or distribute subversive literature;
    8. Aliens whom the Attorney General believes entered the United States principally or incidentally to engage in activities endangering the welfare, safety, or national security of the United States.

    U.S. Supreme Court
    Berenyi v. Immigration Director, 385 U.S. 630 (1967)
    Berenyi v. Director, Immigration and Naturalization ServicePetitioner, an alien who entered this country from Hungary in 1956, filed apetition for naturalization in 1962. In connection therewith, he denied under oath that he had been a member of the Communist Party, or that he had been connected or associated with the Party, either directly or indirectly. The Attorney General opposed the petition, and at the District Court hearing, produced two witnesses whose testimony indicated that petitioner had been a Party member in Hungary. Petitioner denied Party membership, and presented witnesses who testified to his opposition to Communism. The District Judge found that petitioner became a Party member in 1945, remained so for a number of years, attended Party meetings, and that petitioner had thus testified falsely in connection with his citizenship application. Since §§ 101(f) and 316(a) of the Immigration and Nationality Act provide that an applicant who
    gives such false testimony is not “a person of good moral character” within the meaning of the Act, and is therefore ineligible for naturalization, the court denied petitioner’s citizenship application. 

  10. ROBERT HORVATH NEW YORK spune:

    Robert Horvath- Scrisoare deschisa catre Regele Mihai I al Romaniei

    Robert Horvath: „Românii, criminali sau eroi?“


MAJESTĂŢII SALE REGELE MIHAI I AL ROMÂNIEI

Sire,

Mă numesc Robert Horvath şi sunt de profesie cineast, absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti (I.A.T.C.) şi am lucrat în mai multe studiouri mari din România, îndeosebi la Televiziunea Română. Actualmente, îmi continui activitatea la studioul meu de film, cu sedii în New York şi Tokio. Sunt cunoscut, de asemenea, sub numele de Deva (oraşul unde m-am născut) în calitate de grafician, ilustrator şi pictor.

Majestate,

Fiind un erou al copilăriei mele, am purtat întodeauna, în buzunarul pantalonilor, o monedă de argint cu efigia Dumneavoastră. Această monedă mi-a fost confiscată de Securitate şi niciodată înapoiată. Fiind acuzat de spionaj (prin transmiterea unor materiale filmate despre Ceauşescu spre Occident), mi-am propus ca, în cazul în care scap cu viaţă, să nu uit nimic şi să mă alătur celor care au vrut o contra-revoluţie în România. Acest lucru ar fi însemnat readucerea adevăratelor valori la vârful ţării şi reversarea revoluţiei sociale care a adus la conducere scursura mahalalelor, adunată cu pleava de leneşi de la marginea satelor. M-am alăturat celor care au vrut să reinstaureze mult hulitul regim “burghezo-moşieresc”, care, într-un timp istoric extrem de scurt, a adus prosperitate şi intrarea ţării în civilizaţia europeană.

Am vrut să aducem înapoi un regim care să redea demnitatea Armatei Române, mereu terfelită şi acum, peste noapte, acuzată de uciderea a aproape jumătate milion de români evrei; am vrut o întoacere la Dumnezeu şi la Biserică; am vrut o reîntoarcere la adevărata cultură; am vrut o şcoală unde copiii să nu înveţe minciuni şi să vină acasă plângând auzind că părinţii şi bunicii lor au fost cei mai mari criminali de război. Am crezut în reconciliere, în iertarea celor care au greşit, dar şi în pedeapsirea celor care au ucis. Mă refer, aici, la genocidul împotriva unor oameni nevinovaţi, a căror singură vină a fost că au citit mai multe cărţi şi că nu au fost ţărani săraci. Am vrut un rege care să apere legile, Constituţia şi, implicit, să ne apere pe noi.

Majestate,

Am dorit ca dumneavoastră, fiind o personificare a însăşi istoriei celui de al Doilea Război Mondial, să rupeţi, în sfârşit, tăcerea, spunând adevărul că ROMÂNII NU SUNT VINOVAŢI PENTRU HOLOCAUST ci, dimpotrivă, au făcut un lucru pe care alţii nu au îndrăznit să-l gândească: AU SALVAT ÎNTREAGA POPULAŢIE EVREIASCĂ DE LA HOLOCAUST. Acest moment unic al istoriei, când un popor salvează un alt popor de la moarte, trebuie făcut cunoscut şi, sper, celebrat de evrei şi de români împreună. Este momentul, cred, Majestate, ca, prin vocea Dumneavoastră, ultima personalitate importantă a celui de-al Doilea Război Mondial rămasă în viaţă, acest miracol românesc să fie făcut cunoscut întregii lumi. Nu cred că există un loc mai prielnic pentru a spune ADEVĂRUL decât aici, la New York, la o sinagogă cu evrei români. După o introducere despre rolul monarhiei – în special al Reginei Elena, mama Dvs. -în salvarea evreilor, va veni şi rândul Majestăţii Voastre. Nu rămâne decât să spuneţi: “Eu am fost acolo şi ştiu ce s-a întâmplat. Românii i-au salvat pe toţi evreii de pe teritoriul Regatului României, regatul meu”. Aceste cuvinte, puţine dar magice, îndreptând istoria, vor reda românilor, pentru totdeauna, demnitatea furată. Veţi vorbi, probabil, cu lacrimi în ochi, despre suferinţa evreilor şi îi veţi asigura că majoritatea românilor a fost alături de ei. Astfel, în faţa unei presiuni extraordinare, având trupe germane în ţară, întreaga societate românească, monarhia, partidele istorice şi Biserica au pactizat şi conspirat pentru salvarea evreilor. Nu veţi uita să spuneţi că a existat un singur om în toată istoria războiului care i s-a opus lui Hitler, spunându-i, fără ezitare: “Nu îi dau pe evreii mei” (rostită de Mareşalul Ion Antonescu). Vă sugerez, în final, să folosiţi un citat al marelui rabin Şafran, care, vorbind de anii războiului, îşi arată iubirea şi recunoştinţa pentru “bunul şi blajinul popor român”. Un rege are datoria să spună unui popor când a greşit, să-l laude pentru bine şi să-l apere în faţa lumii când este nedreptăţit şi umilit.

Responsibilitatea guvernului de la Bucureşti pentru crimele comise în primele două luni de război este de netăgăduit. De asemenea, nu trebuie negat faptul că familii întregi din populaţia evreiască din Basarabia şi Bucovina au fost deportate dincolo de Nistru, suferind de foame, epidemii sau de epuizare fizică. Dar, pornind de la o tragedie reală, adică moartea a câtorva mii de oameni, fapt prezentat în procesul Ion Antonescu, se ajunge la cea mai bizară deformare a istoriei. Astfel, o comisie condusă de un dezechilibrat mintal, Elie Wiesel, fără nicio competenţă legală sau vreo greutate morală, declară peste noapte România ca fiind prima maşină de ucis (“kiling machine”) din istoria lumii. Deci, Armata Română, a cărei misiune principala era recucerirea unor teritorii, fără ordine primite, fără muniţie şi disciplină germană, fără trupe şi comandouri specializate în operaţii de curăţire (SS şi EInzatszruppe) ucide aproape jumătate milion de oameni, în numai două luni, şi masacrează aproape 8 mii de bătrâni, femei şi copii pe zi (bărbaţii evrei încă în putere fiind încadraţi în Armata Roşie, iar cea mai mare parte a populaţiei evreieşti a fugit în interiorul Rusiei). Astfel, Armata Română depăşeşte cu mult performanţa maşinii de război germane, sprijinită de fasciştii ucrainieni, estonieni şi lituanieni. Pornind pe această linie a ilogicii, putem să ne întrebăm de ce ţăranii români, elementul de bază al Armatei Naţionale, având această unică pornire spre bestialitate, nu au fost folosiţi mai departe în implementarea “Soluţiei Finale” a lui Hitler.

Nu de mult a avut loc, la Institutul Cultural Român din New York (ICR), o întâlnire cu reprezentanţii “Industriei Holocaustului” din Bucureşti, unde s-a “remarcat” d-l general Mihai Ionescu, o veche coadă de topor. Atunci, am reuşit, printr-o intervenţie foarte dură şi percutantă, să-i ridiculizez şi-i să trimit acasă cu coada între picioare pe reprezentanţii celei mai tragicomice comisii din istorie: Comisia Wiesel. Prima şansă a fost dată de Guvernul României în 2002, care, bazându-se pe documentele Arhivei Naţionale şi în conjuncţie cu documentele primite de la Muzeul Holocaustului din Washington, DC, decretează, fără niciun echivoc, că PE TERITORIUL ROMÂNIEI NU A AVUT LOC HOLOCAUSTUL. La mai puţin de doi ani, însă, acelaşi Guvern al României îşi schimbă poziţia, înfiinţând o Comisie care, bazându-se pe aceleaşi documente, decretează că

ÎN ROMÂNIA A AVUT LOC UN GENOCID DE PROPORŢII INIMAGINABILE!

Şi, pentru ca absurdul să fie total, după negarea Holocaustului, acelaşi guvern, în acelaşi an, 2002, scoate un decret-lege prin care negarea Holocaustului este pedepsită cu până la 15 ani de închisoare! Admiţând că, în cazuri grave, se poate aplica această lege şi retroactiv, ar fi normal ca însăşi guvernul să-şi afle locul cuvenit în spatele gratiilor! Creat la comandă, pentru câştigarea unor avantaje politice, Raportul Comisiei spune că “România a ucis, a ucis, a ucis”. Asfel, se spune, fără clipire, un mare neadevăr cutremurător: “În România a fost decimată întreaga populaţie evreiască, cu excepţia unor regiuni unde au supraveţuit”. I-am asigurat pe membrii delegaţiei că adevărul este exact invers şi că aceste câteva regiuni reprezintă, de fapt, actualul teritoriu al României. Mă întreb ce trebuie aruncat mai întâi în lada de gunoi a istoriei: guvernul sau autorii acestu raport. Concluzia înebunitoare a comisiei “ROMÂNII SUNT VINOVAŢI DE GENOCID” nu trebuie lăsată fără un răspuns. Când cineva vine la tine acasă şi te face criminal, cred că este cazul să îi arăţi, fără ocol, uşa. Cred că nu este prea târziu, Majestate, să faceţi acest gest, în numele tuturor.

Istoria este făcută întodeauna de învingători. Dar, atâta timp cât nu se spune răspicat că a existat un singur om în întreaga istorie a celui de al Doilea Război Mondial care s-a opus lui Hitler, salvând jumătate milion de suflete de la moarte sigură (Mareşalul Ion Antonescu) rămânem în minciună. Nu putem nega opinia lui Goebels, căpetenia nazistă, care, în jurnalul personal, spune: “M-am dus de mai multe ori la Hitler şi i-am spus că Antonescu conduce cu ajutorul duşmanilor noştri. Sub nasul nostru pleacă nenumărate vapoare cu evrei spre Palestina. S-a ajuns să se trimită alimente pentru evreii români din Franţa”. Cred că sunteţi de acord să-l credem mai degrabă pe Goebels (acesta avea zeci de agenţi la Bucureşti, care îi spuneau adevărul), decât pe Wiesel, care are mii de agenţi locali care se încurcă însă în minciuni.

Dacă de pe teritoriul Regatului României nu a fost trimis niciun evreu spre lagărele de concentrare naziste, nu aceeaşi soartă au avut-o cei surprinşi de război pe teritoriul german sau pe al axei fasciste. La ordinele Mareşalului Antonescu, Guvenul României a făcut eforturi extraordinare pentru a-i încuraja pe evrei, a le face viaţa mai uşoară şi a salva mii de oameni de la moarte sigură. Prin acţiuni disperate, contra cronometru, oamenii Mareşalului Ion Antonescu scot din trenurile morţii zeci de famili, opresc arestări şi execuţii în ultimul moment sau dau zeci de paşapoate în alb cu nume româneşti. După cum reiese din documente, s-a încercat de multe ori scoaterea evreilor români chiar şi din lagărele de concentrare. Pentru că documentele esenţiale a activităţii statului român pentru salvarea evreilor de la moarte sunt ascunse în raport, pun sub semnul întrebarii onestitatea, imparţialitatea şi chiar legalitatea Comisiei Wiesel. Astfel, în directiva guvernului din toamna anului 1942 se spune, cu claritate:

“Întrucât în România evreii sunt consideraţi cetăţeni români, ei trebuie să se bucure şi în străinătate de protecţia statului român”. În final, se cere să se intervină pentru recuperarea averilor evreilor români aflaţi pe teritorul Reich-ului. Ca urmare a faptului că Mareşalul Ion Antonescu cerea înapoierea “evreilor săi”, în răspuns, Ministerul Afacerilor Străine al Franţei comunică, în ianuarie 1943, Legaţiei Române de la Vichy, că este favorabil repatrierii evreilor români aflaţi în Franţa. La 28 mai, Ministerul Afacerilor Străine şi Direcţia Generală a Poliţiei stabilea normele în vederea “revenirii în ţară a evreilor cu drepturi foarte bine stabilite la cetăţenia română şi a căror primire în România a fost admisă în mod excepţional, dintr-un spirit de umanitate faţă de situaţia grava ce li s-ar fi creat în străinătate”.

În urma instrucţiunilor personale ale ministrului român de Interne, Mihai Antonescu, din 6 aprilie 1943, Legaţia României din Berlin a adresat (pe 12 aprilie) o notă către Auswärtiges Amt, solicitând o intervenţie la serviciile germane competente şi în special la Geheimestaatspolizei (Gestapo) pentru eliberarea cetăţenilor români nearieni arestaţi după 31 martie 1943 şi acordarea vizelor de plecare în România. Din “raţiuni politice”, Auswärtiges Amt a dat curs cererii. În circulara trimisă de Sicherheitsdiest (Serviciul Secret-SD) la 30 aprilie către unităţile din subordine se cerea acestora să înceteze arestările în rândul evreilor români, iar la Bruxelles, consulul român se duce personal la Gestapo, cerând sistarea arestărilor şi deportărilor şi obţine, la 6 mai, eliberarea celor arestaţi. Peste o săptămână, Legaţia germană anunţă “că au fost luate măsuri să nu mai fie arestat niciun supus român”. În decembrie 1943, a început acţiunea pentru salvarea evreilor din Italia şi Grecia. În scurt timp, sub nasul nemţilor, evreii sunt aduşi în ţară. Primăvara anului 1944 va intra în istorie ca un miracol românesc: MAREŞALUL ION ANTONESCU SALVEAZĂ 11.000 DE EVREI DE LA HOLOCAUST, trimiţând instrucţiuni Legaţiei Române din Budapesta să dea viza de intrare în România (9.837 de vize) pentru mii de evrei unguri şi străini aflaţi în Ungaria.

Un document de extraordinară importanţă îl reprezintă şi raportul generalului Ion Gheorghe, ministrul de la Berlin, care descrie eforturile susţinute ale diplomaţiei româneşti pentru a-i salva pe evreii români aflaţi deja în lagăre. El precizează: “atitudinea hotărâtă din partea noastră, declarând formal că înţelegem să ne rezervăm drepturile suverane asupra cetăţenilor români, oricare ar fi originea lor. Astfel, nu poate fi acceptată internarea de către Germania a evreilor supuşi români”. Raportul ajunge la Mihai Antonescu, în 22 octombrie 1943. În perioda următoare, prin legaţia de la Berlin, s-au făcut noi intervenţii în sprijinul evreilor români din lagăre. În luna mai 1944, ministrul de la Berlin primeşte o telegramă disperată de la Bucureşti: “nu este posibil să ne dezinteresăm de soarta cetăţenilor noştri nearieni care solicită protecţia la care au drept legal… Vă rog deci să binevoiţi a face tot ce stă în putinţă pentru ocrotirea, eliberarea şi repatrierea celor în cauză”.

Îi asigur pe toţi cei interesaţi că documentele pe această temă sunt numeroase şi intenţionez să le strâng într-o carte intitulată “Omenia” (Antonescu şi românii salvează evreii de la Holocaust). Am citit multe documente şi niciunul nu m-a uimit şi cutremurat precum cel datat 27 aprilie 1944, prin care Guvernul Român, prin Radu Lecca, cere oficial şi fără menajamente repatrierea evreilor români internaţi la Bleichauer şi Auschwitz (document B’nai B’rith international). Într-o ţară ameninţată cu ocuparea completă de către germani, înlăturarea lui Ion Antonescu, abolirea monarhiei, deportarea tuturor evreilor şi instalarea lui Eichman la Bucureşti (operaţiuni paralele “Margarethe 1” – Ungaria şi respectiv “Margarethe 2” – România) o ultimă încercare de a salva evreii români de la o moarte sigură mi se pare un act de o demnitate sublimă.

Comisia Elie Wiesel pentru studierea Holocaustului îşi intitulează “opera” Raport Final. Dar, pentru că au apărut noi cărţi menţionând 800.000 de victime pe teritoriul controlat de autorităţile române, mi-am dat seama că această statistică nu se va opri niciodată. În consecinţă, cred că este cazul ca orice român sau evreu care gândeşte raţional şi are bun simţ să se opună acestui monstru care a luat-o razna. Trebuie să menţionez că Comisia Wiesel a dat undă verde unei adevărate vânători de vrăjitoare şi de antisemiţi, având ca victimă cultura şi limba română. Astfel, aici, la New York, la Institutul Cultural Român (director pe Corina Şuteu), Eminescu este boicotat, iar folosirea limbii române este absolut interzisă. Pentru că demolarea statuii poetului naţional este aproape desăvârşită şi limba română declarată periculoasă, nu rămâne decât să aşteptăm interzicerea arborării steagului tricolor.

O altă consecinţă a acestui raport este acerbarea antisemitismului şi a sentimentelor antiamericane. Minciuna, exagerările fără limite şi călcarea în picioare a demnităţii oamenilor nu putea să nu creeze resentimente şi chiar ură. Poate că inteligenţa evreiască va realiza într-o bună zi că această politică de tip “bumerang” este contraproductivă şi chiar periculoasă pentru viitor. România a fost o ţară care i-a aşteptat pe americani, iar acum abia aşteaptă ca ei să plece. Dar nimic nu depăşeşte în gravitate faptul că toţi copiii învaţă la şcoală că fac parte dintr-o naţiune de criminali. Aici nu mai este loc de întors, pentru că se merge prea departe. Fiecare părinte, indiferent dacă este român, ungur, evreu sau ţigan (ordinea nu contează), are datoria morală să rupă paginile pline de minciuni ordinare din cartea de istorie în faţa copiilor şi a întregii familii. Fiecare profesor are datoria să vorbească despre omenia şi curajul românilor care au salvat de la moarte o jumătate million de oameni nevinovaţi, chiar dacă această lecţie nu face încă parte din programul de învăţământ. În acest fel, vom face un prim pas spre recâştigarea demnităţii noastre, iar copiii noştri se vor întoarce de la şcoală cu fruntea sus.

Majestate,

Un rege are datoria să ne apere istoria, cultura şi să fie alături de noi la nevoie. Cred că sunt în asentimentul ţării să vă rog să vă ridicaţi în ceasul din urmă şi să spuneţi ADEVĂRUL. În acest fel, veţi recupera istoria şi onoarea tuturor. Când va veni momentul, veţi mulţumi destinului care v-a dat şansa să faceţi ceva important pentru trecutul, prezentul şi viitorul ţării. Majestate, vă găsiţi la o ultimă încrucişare de drumuri, având posibilitatea de a pleca spre istorie ca REGELE MIHAI I al ROMÂNlEI sau ca un Mihai oarecare, în curând uitat de toţi.

ROBERT HORVATH (Deva) New York, 


  11. ROBERT HORVATH NEW YORK spune:

    UN WATERGATE ROMANESC
    (Atac banditesc la New York)
    Serviciul de Informatii Extern
                                                Domnule Director Razvan Ungureanu
    Acum doi ani a avut loc o spargere la studioul meu de film din Manhattan.Pagubele materiale au fost grele ( furtul a 4 compiutere), iar cele artistice irecuperabile, reprezentand munca a mai multe luni de productie. Faptul ca mi-a disparut carnetul de telefoane si cateva fotografii din sertar, a facut sa realizez imediat ca talharia a fost mana serviciilor .Pentru a deruta politia au avut loc spargeri similare la diferite etaje si chiar la diferite adrese din Chelsea. cartierul galeriilor de arta, unde se afla studioul meu. Protestul meu adresat consulului Pavoni nu a avut nici un rezultat, pentru ca nu am avut nici o dovada palpabila in sprijinul afirmatilor mele. Spre surprinderea mea si a detectivilor politiei, dovada a venit prin aparitia pe internetul romanesc a unei fotografii, sustrase din studioul meu. Pe una din blogurile deschise pe numele meu de noua securitate pentru a creia deruta, apare un colaj fotografic in care eu sunt plasat alaturi de cunoscutul jurnalist Badin de la Antena 3. Remarcabil este faptul ca nu am intalnit nici odata aceasa persoana si nu am avut cu ea nici o relatie profesionala sau de alta natura.Singurul lucru care ne uneste este faptul ca suntem tinta cotinua a atacurilor institututiei conduse de dumneavoastra si a faptului ca suntem mereu desconspirati ca spioni. Nu se dau informatii pentru cine spionam, dar acest colaj primitiv este prezentat ca un document al intanirii noastre subversive. Va rog deschideti la; Desteptarea lu’ Horvath
    roberthorvath-cineast.DE PRIN BLOGURI ADUNATE SI LU’ BADIN DATE. Pentru ca cazul de mai sus depaseste nivelul politiei metropolitane am contactat FBI caruia i-am cerut protectia. Pentru ca sotia mea este este cetatean japonez sa atentionat serviciul de specialitate nipon. Realizand imediat caracterul de gansterism politic, absolut toate persoanele cu care am discutat subiectul, au facut referiri la WATERGATE, pentru ca o operatie de aceasta anvergura trebue sa aiba aprobarea la cel mai inalt nivel. Este vorba de o miscare disperata de a salva pe Patapievici si clanul din jurul presedintelui. Un scandal politic de asemenea factura se stie cum a incepe dar nu se stie cum se termina.dar precis aduce prejudicii interelor si imaginii Romaniei. Vorbind despre a bloguri trebue sa atrag atentia ca furtul de identitate este o infractiune serioasa, care este pedepsita de lege. Pentru ca sau deschis cinci bloguri pe numele meu, va rog sa le inchideti cat mai repede, pana cand nu va fi tarziu pentru libertatea dumneavoastra si bugetul institutiei pe care o conduceti. Trebue sa mentionez ca nu posed si nu am deschis nici un blog. Site meu de arta este .devagallery.

Lasă un Răspuns