Ştefan Andrei, potentat comunist, apropiat al familiei Ceauşescu, aruncă o petardă leşinată în cotidianul Ziua. Fost ministru de Externe, căzut o perioadă în dizgraţie, readus ca viceprim ministru al guvernului Dăscălescu (până în 21 decembrie 1989), a deţinut funcţii înalte şi în partidul comunist (membru al Comitetului Politic Executiv). După căderea regimului, a fost arestat, închis, judecat şi eliberat după 2 ani şi 5 luni. O campanie de reabilitare a vechilor şi puternicilor comunişti din era Ceauşescu l-a readus în atenţia nostalgicilor. A participat la zeci de emisiuni televizate şi a dat zeci de interviuri. Iar presa naţionalistă şi neocomunistă i-a oferit spaţii largi pentru articole găunoase.
Dezvăluirile sale nu au avut, până acum, nimic spectaculos. Se pare că amnezia posttraumatică i-a dispărut şi şi-a amintit aspecte ale carierei lui Ion Iliescu, dar şi amănunte picante despre fostul şef al statului român. După cum se observă din interviul acordat cotidianului Ziua, fosila comunistă este roasă de ranchiună şi îl atacă pe Ion Iliescu în mod abject, vorbind despre întâmplări la care nu a participat. Cum ar fi vizitele copilului Ion Iliescu la tatăl său, care zăcea în închisoare. Cum ar fi împrejurările în care Ion Iliescu înnopta, în aceeaşi încăpere şi chiar în acelaşi pat, cu Elena Ceauşescu. Insinuarea este străvezie şi lipsită de demnitate. Colportor de bârfe, Ştefan Andrei aduce în discuţie viaţa sexuală a Elenei Ceauşescu, despre care afirmă că ar fi fost amanta unui unchi de-al lui Ion Iliescu. Fostul ministru de Externe îşi pierde cu totul rămăşiţa de prestanţă reluând tema nesusţinută a racolării studentului Iliescu de către serviciile sovietice de spionaj. Cum de şi-a luat inima-n dinţi şi face “dezvăluiri senzaţionale” la aproape două decenii de la căderea regimului comunist? Banii grei obţinuţi din acest interviu să-i fi readus memoria? Straniu procedeu mnemotehnic, însă destul de eficace şi de profitabil…



