În viziunea parmenidiană, existenţa este statică şi imuabilă. Devenirea este o iluzie. Redau câteva pasaje relevante din scrisoarea lui Friederic Hoorickx, reprezentantul Belgiei în România anului 1888, către ministrul său de externe, prinţul Chihnay. O scrisoare care arată că regimurile sunt identice. O scrisoare care arată clar falsitatea argumentelor monarhiştilor. Monarhişti care cred că România se va însănătoşi brusc dacă am pune în fruntea statului fie un senil nonagenar bâlbâit (Mihai de Hohenzollern-Sigmaringen), fie o prinţesă cu un apetit sexual remarcabil (Margareta), fie un bastard uşor oligofren (Nicolae).
O criză agrară, care apasă în acest moment ţara, a reuşit să pună în lumină deplorabilă administraţia guvernului. […] Principala cauză a revoltei rezidă în faptul că populaţia rurală, copleşită de mizerie, nu mai are încredere în justiţie şi este disperată. Pământul satului a fost arendat (termenul de arendă fiind de cinci ani) la un preţ foarte ridicat şi arendaşii au încercat să se redreseze pe spinarea ţăranilor. Primarii şi notarii au ţinut parte bogaţilor împotriva săracilor, iar în ceea ce priveşte pe subprefecţii însărcinaţi să-i controleze, iată ce spunea în Cameră C.A. Rosetti, vorbind despre situaţia lor: <<Guvernul vrea să le menţină salariul derizoriu pe care-l au în prezent. Ei bine, voi vota dreptul subprefecţilor de a fura!>> […] Creditele agricole, care ar putea fi de mare ajutor ţăranilor, au devenit un mijloc de îmbogăţire pentru partizanii guvernului şi o cauză de ruină pentru masa populaţiei rurale. Seceta din anul trecut, care a fost urmată de o iarnă deosebit de lungă, a amplificat toate aceste rele. Lipsă totală de porumb pentru oameni, lipsă totală de nutreţ pentru vite.Interesul electoral a primat în faţa oricărui alt considerent şi atribuţiile personalului judiciar şi administrativ au fost complet deformate.”
