Economia Chinei suflă în ceafa celei americane. Statele Unite gâfâie sub greutatea preţului combustibililor fosili şi a războaielor pentru resurse din Orientul Mijlociu. Din ce în ce mai mulţi specialişti în economie anunţă că revirimentul spectaculos al economiei chineze nu este conjunctural. Teritoriul întins şi munca manufacturieră acordă o autonomie extinsă în privinţa resurselor. Doar preţul petrolului este susceptibil să întârzie întrucâtva dezvoltarea economică prodigioasă. Poate chiar şi sistemul politic opresiv, care a provocat un exod al cercetătorilor după masacrul din centrul Beijingului, din 1989. Paradoxul chinez: sistem politic comunist, economie capitalistă.
Albert Keidel, fost director al biroului Băncii Mondiale din Beijing şi fost director în Departamentul Trezoreriei Statelor Unite, este convins că, până în anul 2035, economia Chinei va deveni cea mai puternică, urmând să-şi dubleze capacitatea până în anul 2050.
Produsul intern brut al Chinei se ridică la 3000 de miliarde $, faţă de cel al SUA, de 14000 de miliarde $. Luând în calcul, însă, puterea de cumpărare, practic produsul intern brut al Chinei atinge deja jumătate din produsul intern brut al SUA.
iulie 14, 2008 la 12:22 am |
Atata vreme cat bancile centrale pot pur si simplu sa tipareasca bani atunci cand au nevoie analizele astea nu prea sunt atat de relevante.
Uite de exemplu un film care arata ca toate exporturile Chinei catre SUA sunt de fapt pierderi.
iulie 14, 2008 la 7:44 am |
Îngrijorarea americanilor, dar şi a europenilor faţă de boom-ul economic al Chinei este reală. Condiţiile favorabile au produs şi provoacă “migraţia” unor firme occidentale de renume în China. Firma Adidas, de exemplu, şi-a mutat cu totul linia de producţie în China. Piaţa americană este invadată de “chinezării”. La fel şi cea europeană. La fel şi cea asiatică. Nici Australia nu a scăpat de importurile şi preţurile de dumping, determinate de costurile reduse. De electronică nici nu mai e nevoie să amintesc. Deci, Made in China.:)
iulie 14, 2008 la 4:04 pm |
>> Firma Adidas, de exemplu, şi-a mutat cu totul linia de producţie în China.
Spre beneficiul consumatorilor occidentali, care beneficiaza de produse mai ieftine
..si al firmelor occidentale care au investit acolo, fiindca au costuri reduse.
>> Piaţa americană este invadată de “chinezării”.
Spre beneficiul americanilor
. Daca nu aveau de castigat din asta, nu le cumparau.
>> Nici Australia nu a scăpat de importurile şi preţurile de dumping
Nu e o invazie, e o invitatie.
Economiile nationale sunt un simptom al unei gandiri socialiste. Intr-o piata libera singurul agent relevant e agentul economic, fie ca-i consumator, fie ca-i producator/comerciant.
Schimbul economic nu-i un zero-sum-game. Intr-un schimb economic toti participantii castiga.
De ce, atunci, sa ne temem de “chinezarii” ? Le cumparam pentru ca ne trebuie. Nu ne forteaza nimeni
iulie 14, 2008 la 5:37 pm |
“De ce să ne temem de chinezării?”
Nu ne temem şi le cumpărăm, deşi le detestăm din cauza calităţii inferioare. Un tricou cu inscripţia “PLIMA” este de cel puţin 5 ori mai ieftin decât unul cu inscripţia “PUMA”. Chiar dacă, la prima ploaie, culoarea se transferă de pe tricou pe pielea purtătorului.:)
iulie 16, 2008 la 11:35 am |
>> deşi le detestăm din cauza calităţii inferioare.
Pai atunci nu il cumperi si gata
.. Chiar NIMENI nu te forteaza sa cumperi chinezarii daca nu doresti asta, adica daca nu iei o decizie libera.
Globalizarea nu iti da tricouri naspa, globalizarea iti ofera posibilitatea sa-ti cumperi tricouri naspa.
Daca tu le cumperi, adica profiti de oportunitate, e eronat sa dai vina pe globalizare, cand de fapt adevaratul vinovat e natura ta zgarcita
iulie 16, 2008 la 10:22 pm |
Dacă raportăm veniturile româneşti la preţurile produselor de calitate, cei mai mulţi sunt chiar obligaţi să cumpere chinezării, ca să-şi acopere goliciunea…