Perioada în care cei doi au debutat ca întreprinzători pe piaţa neagră a cadavrelor coincide cu reducerea numărului de execuţii, urmare a îmblânzirii codului penal englez. Pentru un cadavru, cel care îl livra încasa între 7 şi 10 lire, adică salariul unui muncitor pe 6 luni. Însă nu atât furtul de cadavre le-a adus celor doi asociaţi renumele sinistru. Cele mai multe cadavre erau asigurate de groparii angajaţi, care-şi constituiseră propriile filiere de trafic.
La hanul unde cei doi salahori, Burke şi Hare, îşi înecau amarul a murit, într-o noapte a anului 1827, un individ singuratic, fără familie şi fără prieteni. Cei doi au decis să vândă cadavrul unui chirurg, profesor la facultatea de medicină din Edinburgh, pe nume Knox, care le-a dat de înţeles că ar fi bucuros să-i revadă în aceleaşi circumstanţe.
În faţa perspectivei de îmbogăţire prin mijloace facile se ridicau măsurile severe de pază instituite în cimitire. Burke şi Hare îşi vedeau visul de a acumula averi spărgându-se. Ca şi cum paza strictă nu ar fi fost suficientă, orăşenii înstăriţi erau îngropaţi la o adâncime de cel puţin 5 metri, pentru a preveni furtul cadavrelor. Singura soluţie pentru a-şi satisface ambiţia era să producă ei înşişi cadavre. Recrutau inşi singuratici, săraci, dar cu un fizic musculos şi, în consecinţă, bine plătit, le ofereau de băut, după care îi asfixiau. Preţul cadavrului scădea proporţional cu gravitatea rănii, astfel încât nu crăpau capul victimei şi nici nu îi tăiau gâtul.Ca orice criminali în serie, încrezători în ei înşişi, Burke şi Hare au început să devină imprudenţi. Uciderea unei tinere chiar în hanul care îi găzduia a dus la denunţarea lor: femeia care se ocupa de curăţenie a descoperit o baltă de sânge.
Obţinând promisiunea achitării, William Hare a depus mărturie împotriva asociatului său, care a fost condamnat la moarte. Ca ironie a destinului, William Burke a fost condamnat la moarte prin spânzurătoare, executat, iar corpul său a fost atribuit facultăţii de medicină. În scopuri ştiinţifice…
