Eroismul lui Gheorghe Flutur şi milostivenia patriarhului Daniel

♦ Emil Constantinescu a remarcat la Realitatea TV generalizarea furtului ca distracţie naţională. Furt care a devenit o virtute definitorie, înscrisă în patternul românului. Oltenaşii din Rast (Dolj) au devastat modulele în care s-au adăpostit două ierni. Şi acum vor să le trimită incomplete şi distruse miilor de sinistraţi din Moldova. Mentalitatea românească de tipul lasă că merge şi aşa a fost ilustrată de replica dată de primarul din Rast prefectului de Dolj: “Eh, lipsesc câteva prize şi câteva becuri.” La care se adaugă instalaţiile de încălzit (aerotermele), geamurile termopan, uşile modulelor… Lipsuri nesemnificative… În plus, fostul şef al statului a aruncat şi întrebări cu efect exploziv: Unde a fost, unde este Biserica Ortodoxă Română? Cât a donat din fondurile proprii pentru ajutorarea celor rămaşi aproape dezbrăcaţi sub cerul liber? Nici măcar nu s-a mai obosit să strângă ajutoare de la enoriaşi. Pe care, bineînţeles, să le doneze ca fiind achiziţii din partea BOR. Sau Catedrala Bântuirii Neamului este mai importantă pentru casta de îmbuibaţi din Dealul Mitropoliei decât asigurarea provizorie a existenţei unor oameni disperaţi…

♦ Gheorghe Flutur, fost ministru al Agriculturii, instalat din eroare sau din prostia neţărmurită a alegătorilor la şefia Consiliului Judeţean Vrancea, a încălţat demagogic cizme de cauciuc. Sinistraţii vor simţi pe pielea lor competenţa moliei prezidenţiale. După ce şi-a instalat foştii colegi de facultate şi prietenii la şefia direcţiilor silvice, defrişând tot ce făcea umbră şi împiedica prăvălirea munţilor şi dealurilor, a inventat o gripă aviară foarte profitabilă. Atât pentru el, cât şi pentru importatorul antidotului. Un antidot al cărui efect, oricum, nu a fost niciodată dovedit: Tamiflu. Importator: firma soţiei ministrului Sănătăţii de atunci şi de acum, Eugen Nicolăescu. Iar dezinfectantul folosit în zonele de carantină era apă cu uşoare urme de detergenţi. Mulţi îşi amintesc cum maşinile care intrau în zona gripei aviare erau spălate gratuit. Isteria gripei aviare a fost potolită de prim ministrul Tăriceanu, care a aflat substratul epizootiei imaginare. Apoi, în ajunul Crăciunului, Flutur a început să fâlfâie steagul negru al pestei porcine. N-a mai apucat să declanşeze epizootia, pentru că a fost schimbat din funcţie. Fiindcă nu mai dispune de mijloacele de a declanşa gripa aviară (teleportată în mod suspect din Orientul Îndepărtat), va declanşa în Suceava pesta porcină, în beneficiul unor importatori hrăpăreţi. Dacă nu mai au case, de ce sucevenii nu ar rămâne şi fără porci?

Războiul din Irak: misiune patriotică sau vacă lucrativă?

Războaiele pornite şi întreţinute de preşedintele american George W. Bush în Orientul Mijlociu au fost impuse de mari concerne care au forţat administraţia de la Washington să le ofere contracte avantajoase. Bugetul SUA a fost sleit, piaţa monetară a fost dezechilibrată, inflaţia a generat perturbări economice însemnate. Efectele au reverberat la nivelul economiei mondiale. O economie care se zbate într-un cerc vicios. Încercând să găsesc substratul invadării Afghanistanului şi Irakului, am dat peste o listă cuprinzând principalele concerne care au prosperat ameţitor în urma războiului din Irak.

♦ Halliburton. Companie păstorită anterior ocupării funcţiei de vicepreşedinte al SUA de Dick Cheney. A obţinut între 2003-2006 contracte în valoare de 17,2 miliarde $ în domeniul construcţiei, întreţinerii şi dotării bazelor militare, precum şi în cel al refacerii infrastructurii şi câmpurilor petrolifere.

♦ Veritas Capital Fund DynCorp. Un fond privat de investiţii, care a acaparat prin intermediul firmei subsidiare DynCorp contractul exclusiv pentru formarea noilor forţe irakiene de poliţie. Valoarea contractului se ridică la cel puţin 2,5 miliarde $.

♦ Washington Group International. A obţinut contracte de peste 1 miliard $ în domeniul refacerii, întreţinerii instalaţiilor petrolifere, al construcţiei şi întreţinerii de baze militare, al construcţiei de şcoli şi utilităţi publice (cum ar fi reţele de alimentare cu apă potabilă şi canalizare). Grupul s-a folosit de contractele cu guvernul american pentru a da un impuls creşterii cotaţiei sale la New York Stock Exchange. Creşterea continuă a preţului petrolului aduce avantaje suplimentare grupului.

♦ Environmental Chemical. Este beneficiara unor contracte în valoare de 878 milioane $ pentru “curăţarea” teritoriului irakian şi distrugerea armamentului şi muniţiei abandonate, expirate sau neexplodate. Având legături cu toate agenţiile guvernamentale de apărare, compania are în staff absolvenţi ai U.S. Navys Explosive Ordinance Schools şi ai U.S. Chemical Schools, din Anniston.

♦ Aegis. Firmă din Marea Britanie, probabil cea mai impresionantă poveste britanică de succes. Câştigătoare a unui contract în valoare de 430 milioane $, făcut cadou de Pentagon în schimbul contribuţiei Regatului Unit cu trupe (carne de tun – n.n.), firma Aegis asigură desfăşurarea şi supravegherea tuturor operaţiunilor private de securitate pe teritoriul Irakului. Contractul este apreciat de experţii militari ca fiind incredibil de profitabil pentru compania britanică.

Fascistul Avramescu

Cătălin Avramescu, consilier prezidenţial, un fel de Elena Udrea cu nădragi, şi-a dat jos masca neutralităţii politice şi a anunţat că va candida. Din partea PD minus L. Se putea altfel? Cu o figură inocentă, de fecioară deranjată de zvonurile privind relaţiile nepotrivite cu onor prezidentul, anunţă firav că vrea să schimbe clasa politică. Să lichideze corupţia, să cimenteze democraţia, să aducă uninominalul pur, în două tururi de scrutin, să dezlege misterul asasinării lui Kennedy, enigma Tunguska şi cazul Roswell. Pupincurismul lui entuziast a dat de bănuit cu mult timp în urmă, devenind evident că vrea o răsplată. Şi a primit-o. Rămâne ca electoratul lui de la Mizil să accepte o marionetă băsesciană, un yesman profesionist. Se laudă că va bate la uşile oamenilor şi le va expune principiile şi proiectele sale, că nu va împânzi stâlpii cu afişe, nu va umple cu scrisorele amoroase cutiile poştale, nu va împărţi pixuri, tricouri, şepci şi brichete. În urma lui nu va rămâne miros de grătare şi nu se vor auzi râgâieli cu iz de bere.

Teoretic, va avea nevoie de minim 60000 de voturi. Presupunând că doar jumătate dintre alegători se va prezenta la urne, rămân de convins 30000 de oameni. Fiecărui alegător ar trebui să-i aloce aproximativ 20 de minute. Cel puţin. Campania electorală se va desfăşura pe parcursul a 30 de zile, probabil. Ceea ce înseamnă 720 de ore. Presupunând că în fiecare apartament sau casă convieţuiesc, în medie, 3 alegători (pe care îi va convinge simultan să-l voteze), rezultă că ar avea nevoie de… 3300 de ore! Pentru a discuta cu toţi alegătorii, i-ar fi necesare măcar 6600 de ore. Oare e naiv sau cretin? Aş înclina spre a doua variantă.

Aide mémoire: Cătălin Avramescu susţine autonomia totală a aşa-zisului ţinut secuiesc Harghita-Covasna (parlament şi guvern proprii) şi militează ca fumătorii şi femeile obeze să nu beneficieze de asistenţă medicală, deşi contribuie la bugetul asigurărilor de sănătate.

Minciuna prin omisiune

Polemica iscată de indiferenţa abrutizantă a turiştilor italieni faţă de fetiţele înecate pe o plajă italiană a dezvăluit şi un alt aspect al nefericitei întâmplări. Le Figaro, în ediţia electronică de astăzi, a postat un film. Cristina (11 ani) şi Violeta (12 ani) erau verişoare şi locuiau într-o tabără din apropiere de Napoli. Lăsându-se furate de mirajul valurilor, s-au avântat în mare, cu toate că nu ştiau să înoate. Strigătele lor disperate au fost auzite de câţiva înotători. Au încercat să le salveze. Zadarnic. Trupurile fetiţelor au fost scoase la mal şi aşezate pe nisip. Câţiva turişti le-au acoperit cu prosoape. Lângă trupurile lor fără viaţă a fost depus un buchet de flori.

Fotograful a surprins câteva instantanee care au făcut înconjurul lumii: la mai puţin de 10 metri de cele două fetiţe, un cuplu continuă să converseze nestingherit, cu privirile alunecând aiurea. Un alt turist, trecând pe lângă trupurile acoperite, vorbeşte la telefonul mobil şi priveşte spre mare. Abia după mai mult de o oră trupurile au fost ridicate de pe plajă. Dar nu a fost indiferenţă totală. Dimpotrivă. Cei care nu au reacţionat au fost în minoritate. A-i blama pe toţi italienii după câteva imagini care, evident, nu pot surprinde ansamblul plajei, mi se pare o greşeală asemănătoare celei de a-i asimila pe toţi românii cu ţiganii. Văzând aici filmul intitulat “Indiferenţa plajei“, am început să privesc altfel cazul care a înroşit faxurile agenţiilor de ştiri.

Groza şi Zăroni sau Tăriceanu şi Nicolăescu

“Caligula Imperator
Şi-a făcut din cal, senator.
Tăriceanu, mai sinistru,
A făcut din bou, ministru.”

(Parafrază după o epigramă anticomunistă)

GO WEST! Până acum s-a dezbătut intens problema crizei acute de personal medical. E adevărat: suntem bolnavi. Suntem bolnavii Europei. Medicii pleacă. Până şi bolnavii ardeleni pleacă să se trateze în Ungaria. Atenţie! Spital în ruină. Intraţi pe propriul risc! Purtaţi cască de protecţie! Nimeni nu mai vrea să trăiască în ţara lui Ubu. Unde absurdul este norma şi corupţia este regula. Când se internează, pacientul îşi duce medicamente şi mâncare de-acasă. Banii pentru reţetele compensate se termină în primele zile ale lunii. Azi, în faţa mea, în farmacie, o bătrânică i-a spus întristată şi oarecum resemnată vânzătoarei care i-a explicat că nu mai sunt bani pentru reţetele compensate: “Apăi, maică, vin luna viitoare, dacă mai apuc…” Şi-a numărat cele câteva bancnote, a mai socotit şi mărunţişul care îi zornăia prin buzunar, apoi a oftat. Suma era insuficientă. Din “fabulosul” meu salariu de bugetar, i-am cumpărat cutiuţa cu viaţă. 15,80 lei. Doar de atât depindea viaţa unui om… Bani pe care nu-i avea… Nici 5 €… E revoltător ca un om să nu aibă o pensie din care să-şi permită un amărât de medicament! Şi e revoltător ca unui chirurg să-i plătim concentrarea şi priceperea, după zeci de operaţii lunar - dintre care unele durează 4-6 ore -, cu 1500 de lei. Nici 500 €… Ministrul Eugen Nicolăescu a găsit soluţia crizei de personal din sistemul sanitar: va înlocui medicii cu… preoţii!

Dacă aş fi chirurg, mi-aş dori ca măcar un prefect, dacă nu un ministru, să ajungă în sala mea de operaţii. Jack the Ripper ar părea un ageamiu…

Antipolitice (2)

 

♦ Dacă The New Yorker, cu simpatii democrate (!), a gafat publicând o caricatură deplasată înfăţişându-i pe Barack Hussein Obama şi pe soţia sa, Michelle Obama, ecourile europene nu au întârziat. Cel luat în colimator nu a fost adversarul direct al americano-kenyanului, bunicuţul senil McCain, ci preşedintele în exerciţiu, George W. Bush. Caricaturiştii europeni au dat replici caustice. Chiar macabre. În şemineul deasupra căruia atârnă tabloul reprezentând un butoi cu ţiţei, flăcările înghit Constituţia SUA. Preşedintele Bush bate semnul victoriei cu Moartea. Titlul caricaturii: Adevăraţii diabolici. Obama a lăsat în urmă controversele iscate de caricatură şi a plecat în turneu în Orientul Mijlociu şi în Europa Occidentală. Iar McCain nu a ratat ironizarea turneului candidatului democrat: “Barack Obama se pregăteşte să devină preşedinte al Europei.”

♦ Şi dacă peste ocean lupta se dă pentru Resolute desk, biroul prezidenţial, un alt personaj rocambolesc, cu alură de fante, speră să resusciteze cadavrul Europei. Nicolas Sarkozy întreprinde o vizită fulger la Dublin, cu convingerea că va schimba opinia irlandezilor şi îi va determina să accepte un al doilea referendum în luna ianuarie 2009. Dar irlandezii deja au fost enervaţi de declaraţiile cu iz de şantaj ale preşedintelui francez. Şi al Europei. Reacţia firească a oricui este îndârjirea. Care nu lipseşte irlandezilor. Financial Times imaginează un scenariu plauzibil: Irlanda va fi plasată în spatele unei cortine de fier. Dar numai cu condiţia ca procesul de ratificare să continue şi Tratatul de la Lisabona să fie ratificat de toate cele 8 state în care nu a fost încă supus procedurii de adoptare. Deja se avansează şi propunerea pentru întrebarea la care irlandezii vor răspunde la un improbabil al doilea referendum: “Vreţi să rămâneţi într-o uniune europeană clădită pe bazele Tratatului de la Lisabona?” Cehia şi Polonia sunt, în aceste circumstanţe, noii copii rebeli ai Europei.

Lucruri detestabile

Am preluat leapşa de la simpatica prietenă Sibilla, care mă “somează” să mărturisesc ce obiceiuri îmi repugnă. Până acum nu m-am gândit să le inventariez. Încerc să fiu cât mai concis.

♦ îmi displace cafeaua cu lapte;

♦ urăsc telefonul şi nu răspund la numerele ascunse;

♦ nu suport mersul pe jos sau cu mijloacele de transport în comun;

♦ urăsc scadenţele şi plata facturilor;

♦ nu-mi fac semnul crucii când trec prin faţa unei biserici şi nici nu merg la biserică;

♦ nu-mi place să bat covoare;

♦ nu conduc autoturismul noaptea, decât atunci când sunt nevoit;

♦ detest persoanele care apreciază în fiecare discuţie: “Pe vremea mea era aşa şi pe dincolo…”;

♦ nu pot să trec cu vederea un pahar ciobit  într-un restaurant sau o ceaşcă ciobită într-o cafenea;

♦ mă enervează persoanele ipocrite, cicălitoare, care se cred întruchiparea perfecţiunii;

♦ mă indispun aerele de superioritate, îngâmfarea şi dispreţul „şefilor” (de la cele mai umile instituţii până la conducerea statului);

 

Bineînţeles, nu este o enumerare completă, altfel m-aş speria şi aş fugi la un consult psihiatric.

 

Creatură incertă

Unde se arată că omul se trage din maimuţă, dar maimuţa nu se retrage din om…

Beijing 2008: One World, One Dream!

După ce autorităţile chineze au cerut marilor restaurante să scoată din meniu preparatele din carne de câine pe durata desfăşurării JO pentru a nu provoca repulsia consumatorilor non-asiatici, acum proprietarii de baruri sunt constrânşi să refuze accesul persoanelor “indezirabile social”: negrii şi mongolii. Agenţi ai Biroului Siguranţei Publice au făcut o serie de descinderi în barurile occidentale din Beijing pentru a face cunoscută decizia guvernului comunist. În plus, proprietarii barurilor sunt obligaţi să sisteze şi dansurile, şi concertele de jazz. Autorităţile au lăsat proprietarilor de baruri còpii după documentele semnate, mai puţin după interdicţia de a nu permite accesul negrilor şi mongolilor, fiindcă se tem de acuzaţia de rasism. În China au loc periodic răbufniri rasiste, care îi vizează în special pe studenţii africani. Aceştia sunt invidiaţi şi detestaţi de tinerii chinezi pentru că se împrietenesc cu chinezoaice frumoase. Cu toate acestea, numeroşi şefi de state vor cauţiona politica internă (opresivă şi represivă) şi externă (de ocupaţie) a Chinei prin prezenţa lor la ceremoniile de deschidere a JO. Unul va fi Nicolas Sarkozy, interpelat dur în Parlamentul Europei de liderul mişcării din Mai ’68, europarlamentarul german Daniel Cohn-Bendit, în legătură cu vizita din luna august în China.

Toporul şi laptopul

Un ţăran din Deva, înconjurat de găini şi pui într-o ogradă prăpădită, despică cu toporul un laptop Sony Vaio. Supărarea mamei sale este nu distrugerea unui aparat care nu are niciun înţeles şi nicio utilitate pentru ea. Ci distrugerea… toporului! “Îmi strici, dracu’, toporu’!” – exclamă ţăranca plină de năduf.