Zvonul şi porecla. Pupăza şi ecranul

O imagine se construieşte prin insistenţă. Nu subliminal, ci supraliminal. Prin supraabundenţa informaţiilor şi menţinerea în prim-plan a unui personaj. Este adevărat că o imagine negativă prinde mult mai uşor. Suntem înclinaţi spre morbid, spre respingător, spre pestilenţial. Depravarea atrage mai mult decât un act filantropic. Răutatea mai mult decât caritatea. Calomnia, deşi dovedită ca fiind un fals ordinar, lasă sechele. Întotdeauna va persista îndoiala. Subconştient. Încrederea este, astfel, iremediabil distrusă.

Poreclele au cea mai mare priză. Odată lipită unui personaj, porecla devine trăsătură definitorie. Şi purtătorul poreclei – ţintă a ironiilor. Zbuciumul de a demonstra netemeinicia poreclei este inutil. Porecla se lipeşte mai mult. Şi adânceşte percepţia negativă.

În cazul unui om politic, simpatia reuşeşte să atenueze efectele poreclei. Dar numai temporar. Alegem în parlament sau mai sus un personaj uitând de flota comercială intrată în Triunghiul Bermudelor. Uităm de 4 case şi de termopane. Uităm de prostănaci şi manivele, de borduri, de reveniri asupra demisiilor şi de motociclete. Cât timp o ducem bine. Relativ bine. Când situaţia financiară se deteriorează, devenim cei mai acerbi susţinători ai acuzaţiilor pe care le-am respins ca nefondate. Căutăm să dăm veridicitate zvonurilor. Şi începem să folosim poreclele difamante. Nu ne mai preocupă doctrina. Ne preocupă exclusiv omul. Viaţa sa personală, averea sa, părerile vecinilor ranchiunoşi. În general păreri negative, selectate atent de mass media.

Şi reciproca este valabilă. Dintr-un personaj caricatural se scoate o vedetă. O pupăză firoscoasă, des invitată la Realitatea OTV, ne este împinsă în case până la saturaţie. O pupăză care nu ezită să dea cu secreţiile nazale în iahnia de fasole. Ea ştie tot. Ea are soluţii pentru orice, de la încălzirea globală la energiile alternative, de la însănătoşirea economiei la civilizarea primitivilor. Adică a românilor. Ea deschide ochii nătângilor. Ea se opune creşterii salariilor cadrelor didactice, deşi a părăsit învăţământul tocmai din cauza salariului înjositor de mic. Şi spune că profesorii au salarii grotesc de mari. Ea îşi învaţă odrasla bâlbâită şi peltică să critice învăţământul românesc, deşi aceasta nu a frecventat nici măcar o zi cursurile unei şcoli româneşti. (Nefrecventând cursurile unei şcoli româneşti, odraslei i-a fost sistată alocaţia. Ea a dat în judecată MECT. Proces pierdut de pupăza cu pretenţii. Sunt convins că neîncasarea alocaţiei fiului răzgâiat a degradat serios nivelul de trai al familiei.) Agresivitatea apariţiilor ei pe ecran îmi indică intenţia de a candida. Sau de a se strecura sub pielea cuiva pentru a fi numită într-un anumit post cu greutate.

(Notă: Orice asemănare cu Monica Tatoiu-Oriflame nu este deloc întâmplătoare.)