“Chiar! La ce mai trebuie şcoală?
Acuş vom ajunge şi noi la aceleaşi dezbateri… Ca să munceşti ca o furnică, să plăteşti toate însemnele civilizaţiei pe care ţi le impune publicitatea, viaţa ta să fie un şir de rate, să te îmbeţi în weekend şi să te reproduci, să pui ştampila când e cazul nu-ţi trebuie prea multă şcoală.
Într-adevăr, masele needucate sunt mai uşor de manipulat. Dar sunt şi mai incontrolabile şi imprevizibile când se dezlănţuie. La acest risc nu vrea să ia nimeni seama…” (Gabriela Savitsky)
Mi-am permis, fără acordul autoarei, să aduc comentariul pe post de articol. Îndrăznesc să sper că nu se va supăra. Calitatea inegalabilă a conţinutului şi a formulării, luciditatea amară şi claritatea gândirii sunt remarcabile. Sarcasmul pare desprins din paginile lui Jonathan Swift.
Pactul pentru educaţie… O conservă goală căzând pe ciment. Dacă am eliminat furcile caudine ale admiterii la facultate, de ce nu am suprima şi bacul? Dezechilibratul de la Cotroceni nu ştie că învăţământul preuniversitar este învăţământ de cultură generală. Pentru el, cultura generală se reduce la mărcile de whisky.
În perioada 1975-1996 s-a experimentat, cu consecinţe catastrofale, învăţământul tehnic. Adică liceele industriale. Şcolile au fost invadate de ingineri fără o minimă pregătire pedagogică şi metodică. Materiile tehnice, copleşind orarele, au fost de o strălucită inutilitate. Practica – pură pierdere de timp. A fost o perioadă în care nu s-a învăţat meserie. După cum nici astăzi nu se învaţă în SAM (şcoala de arte şi meserii).
Dacă nu se deprinde o meserie, atunci să nu se înveţe nici carte. Amputăm drastic programele şcolare, astfel încât informaţiile să apară fără legătură şi fără logică. “Reducem numărul de ore cu 40% şi, în următorii ani, cu încă 30%” – a anunţat senină Svetlana Preoteasa, siameza întru incompetenţă şi prostie monumentală a ministrului Adormiţei Adomniţei.
Strategia de distrugere a învăţământului funcţionează perfect: subiectele pentru examenul de bacalaureat, în special cele pentru proba de matematică, sunt de nivel universitar. Rezultatele sunt slabe. Ergo, învăţământul este ineficient. Introducem materii precum “arhitectură nomadă” (Umberto Eco) şi eliminăm orele de limbă şi literatură, de socio-umane, de istorie.
Lingăii posteriorului prezidenţial (printre care merită amintiţi aşa-zisul lider sindical Cătălin Croitoru, aspirant la funcţia de ministru al Educaţiei din partea PD minus L, şi Mircea Miclea, un schizofrenic gângav care se juca cu păpuşele pe biroul ministerial) întreţin voit confuzia între un examen şi un concurs. Tratează un concurs ca pe un examen şi invers. Iar subiectele sunt făcute de fosile înscăunate acum câteva decenii în fotolii de directori în minister, oameni complet rupţi de catedră…
Gabriela are dreptate. Vom ajunge ca ei:
iunie 11, 2008 la 2:11 pm |
M-ai surprins.
Nu cred în conspiraţii, nu cred în teoria lor.
Dar, parcă….
Privind dezordinea planificată care se petrece în învăţământul românesc, nu pot să nu constat că nu e opera aleatorie a unor nepricepuţi ci un proiect bine pus la punct în urma căruia să rezulte două categorii: “vârfurile” – tinerii geniali sau, oricum, peste medie, pe care va pune laba păroasă în care stă ascuns plicul gros de dolari şi promisiunea realizării profesionale şi “pălmaşii” – cei care vor fi slugile cui va avea nevoie de slugi.
Când nu ai nici o cultură, e greu să deschizi gura şi să emiţi pretenţii; ţi se pare normal să stai în condiţia ta.
Lumea, din păcate, nu e cum am vrea noi. Şi nici cum ne-a lăsat Iisus vorbă că trebuie să fie.
E lumea lui “care pe care”. Ce putem să facem? Să spunem! Nimeni nu ne poate opri pe noi, ultima generaţie care a făcut şcoală “pe bune”.
iunie 11, 2008 la 3:40 pm |
Tăcerea e mai condamnabilă decât docilitatea.