Etică şi compasiune

Morala e indisolubil legată de religie – clamează capetele bigote. Preoţii sunt garanţii moralităţii – clamează Biserica. În afara Bisericii, sufletul este pierdut – atacă preafericiţii îmbuibaţi, coborând greoi din Audi A8 şi uitându-se în scârbă la cerşetorul cu picioarele amputate, care suferă pe treptele bisericii împopoţonate cu termopane.

“Să nu mai văd animalul ăsta pe-aici!” – ordonă preaîmbuibatul gărzilor de corp. “Ne strică imaginea”. Cerşetorul, un peticit cu o pensie de 150 de lei, rămas fără casă în urma retrocedării, se târăşte, scuipat şi înjurat de îmbuibaţi şi de gărzile lor pretoriene, cu lacrimi în ochi, spre stradă. Suspină şi lăcrimează. Doar lacrimile i-au rămas.

Cu o mână dau prescură sau azimă, iar cu cealaltă pipăie lasciv funduri de copii veniţi la împărtăşanie. Papa Benedict sare revoltat. Nu pe apucăturile preoţilor, ci pe presa care a îndrăznit să arate gunoiul din altare. Şi plăteşte milioane de dolari. Multe. Pentru a închide gura copiilor şi familiilor lor.

O băbuţă cu batic negru, înnodat sub bărbie, se uită cu priviri rătăcite. Nu are 1500 de lei ca să plătească locul de veci al moşului ei, păstrat într-un frigider la morgă. Preotul, clătinându-se sub efectul rachiului, a zvârlit-o afară: “N-ai bani, rămâi cu mortu’ în casă!”

Dar popa candidează. Vrea binele comunităţii. A ajutat satul cutare la inundaţii. Nu spune că “sfintele donaţii” au fost tot din banii enoriaşilor, nu ai Bisericii. Le-a dat pături pline de pureci, conserve cu termenul de valabilitate expirat, făină plină de mucegai. Dar popa candidează. Pentru că merită să fie ales în consiliul local al urbei.