Tonul ironic şi exprimarea concisă reuşesc în puţine rânduri să descrie Vechiul Testament în mod strălucit. Tăios ca un veritabil editor care urmăreşte subiecte cu priză la cititori şi tiraje mari, Umberto Eco ridiculizează şi stilul rapoartelor, expeditiv şi cuprinzând recomandări mercantile.
Autori anonimi.
Regretăm că nu vă putem publica opera
Trebuie să spun că, în momentul în care am început să citesc manuscrisul şi pe parcursul primelor sute de pagini, am fost entuziasmat. Este plin de acţiune şi găsim tot ceea ce cititorul cere astăzi de la o carte de actiune: sex (mult), cu adultere, sodomie, crime, incesturi, războaie, masacre şi aşa mai departe. Episodul cu Sodoma şi Gomora, cu travestiţii care se dau drept îngeri, este rabelaisian; aventurile lui Noe sunt Jules Verne în stare pură; fuga în Egipt este o poveste care va fi cu siguranţă ecranizată într-o zi… Pe scurt, un veritabil roman-fluviu, bine construit, care nu se zgârceste la lovituri de teatru, plin de imaginaţie, cu cantitatea perfectă de mesianism pentru a plăcea, fără să cadă în tragic. Apoi, mergând mai departe, mi-am dat seama că este vorba de fapt de o antologie din diferiţi autori, cu numeroase, prea numeroase bucăţi de poezie, dintre care unele sincer sunt chiar mediocre şi plictisitoare; veritabile lamentaţii fără cap şi fără coadă. Rezultatul este un ghiveci monstruos care riscă să nu placă la nimeni din cauză că are de toate. În plus, va fi o problemă spinoasă pentru a împarţi drepturile între diferiţii autori, mai ales că cel care a stabilit textul nu tratează în numele tuturora. Dar nu îi gasesc numele nicăieri, nici chiar în index, ca şi cum ar fi avut o reticenţă să îl menţioneze. Personal, aş fi pentru a studia publicarea primelor cinci cărţi . Aici am merge pe un teren sigur. Cu un titlu de genul “Disperaţii de la Marea Roşie”. (Umberto Eco)
