Nicolae Schiau. Cu autograf

Din Jurnalul Naţional am reţinut informaţia că primarul Nicolae Schiau, aflat la primul mandat şi dornic să-l obţină pe cel de-al doilea, a fost chemat să-şi probeze aptitudinile literare la DNA. Să-şi scrie memoriile mandatului său ca edil al unui oraş aflat în moarte clinică. Primarul este înregimentat în Partidul Demagogic al Lichelelor (PD minus cratimă L). Îi reproşam într-un articol anterior distrugerea spaţiilor verzi şi a parcurilor Hunedoarei care, dintr-un oraş înverzit, cu aspect de grădină botanică, tinde spre o ariditate deşertică.

Pentru o cârciumă cu terasă şi cu un bordel clandestin la subsolul acesteia, a distrus un parc imens. Parcul Corvinul. Singurul care a supravieţuit tăvălugului construcţiilor aprobate de-a valma. Cârciuma se înalţă cu arhitectura ei grotescă pe conducta principală de alimentare cu apă a oraşului. Oraş care a rămas fără apă o săptămână (2 zile integral, celelalte parţial), fiindcă utilajele care excavau pământul pentru bordel au spart conducta de apă.

HUNEDOARA. Nicolae Schiau, primarul municipiului Hunedoara, şi candidat din partea PD-L pentru un nou mandat, este acuzat de distrugerea Parcului Corvinul. În urma unor verificări ale contului de execuţie ale bilanţului contabil încheiate pe anul 2006, verificări realizate de Direcţia de Control Financiar Ulterior al Camerei de Conturi Hunedoara la sfîrşitul anului trecut, Nicolae Schiau este făcut răspunzător de prejudicierea bugetului local cu suma de 70.469 lei, reprezentînd “cheltuieli nelegale pentru întreţinerea şi amenajarea Parcului Corvinul”. Pentru asocierea în participaţiune a Consiliului Local cu o firmă privată, în vederea amenajării şi exploatării, Parcului Corvinul, primarul Schiau şi cei 21 de consilieri locali au fost luaţi la întrebări de DNA.

Să traduc: “cheltuielile nelegale pentru întreţinerea şi amenajarea Parcului Corvinul” înseamnă că, din bugetul local, a subvenţionat masiv construcţia unui proprietar de depozit en gros şi de cârciumi infecte. Adică, din banii cetăţenilor i-a făcut cadou unui şmenar pe nume Crişan o cârciumă, o terasă şi un bordel. Parcul nu a fost amenajat, ci a fost literalmente distrus. Copacii au fost tăiaţi. Mulţi copaci. Zonele verzi vor fi înlocuite de beton şi pietriş, conform tiparului construcţiilor acelui Crişan şi din ceea ce se poate observa deja. De 4 ani, parcul a fost lăsat în paragină în mod deliberat, sub pretextul lipsei fondurilor. Parteneriatul public – privat înseamnă că investiţia este a primăriei, iar profitul revine exclusiv unui individ dubios.

10 Răspunsuri la “Nicolae Schiau. Cu autograf”

  1. gigicapsunaru spune:

    lol Amice, si ce te face sa crezi ca obarsia politica a borfasului de primar are legatura cu
    slaba sau chiar daunatoarea administrare ?
    Voi, cei aliniati politic, sunteti in orice moment gata sa muscati adversarul si sa treceti sub tacere propriile fraude. INDIFERENT DE CULOAREA PARTIDULUI.
    Aici este problema, perceptia functiiei politice si a celei administrative, atat in randul alegatorilor (care pe zi ce trece sunt mai stupizi) cat si al clasei politice (care pe zi ce trece este mai jigodie). Si nu in ultimul rand vin argatii politici care se agita si ei cu speranta unui viitor oscior cazut de la masa sefilor !
    Sau nu-i asa?
    Sa auzim numai de bine.

  2. agnosticus spune:

    Amice, te liniştesc: nu fac parte şi nici nu mă voi înscrie vreodată în vreun partid politic. Ca oricine, am simpatii şi antipatii. În cazul de faţă resimt repulsie. Detest cameleonismul. Şi mai ales pe cei care sar de la stânga la dreapta cu seninătate. Ideologia nu se schimbă precum chiloţii. Administraţia PD minus cratimă L a fost un eşec şi la nivel central, şi la nivel local. Se observă cu ochiul liber.

  3. gigicapsunaru spune:

    Asta nu inseamna ca PSD merita puterea .

  4. corinacretu spune:

    Vad ca dl Capsunaru e suparat pe toata lumea; si imi pare chiar rau, pentru ca multe din comentariile sale sunt pertinente, sunt ale unui om care a trecut nu usor prin viata, care a vazut si a invatat multe. Ce nu pot sa inteleg este aceasta increncenare – ati spus-o la mine pe blog :” sa dispara toate partidele de stanga” . eu admit ca sunt de stanga, nu am cum sa fiu de dreapta, eu cred in justie sociala si solidaritate umana – dar credeti-ma, nu vreau sa ii ditrug pe cei care nu gandesc ca mine, Cred ca e o batalie continua,in care putem aduce argumente, contra-argumente, iar in momente cruciale am putea gasi elemente comune care sa ne uneasca in interesul tuturor. Unele din aceste discutii de pe bloguri imi aduc aminte de atmosfera incrancenat din 90, ma nimeream cu Gilda Lazar in metro – eu scriam la “Azi”, ea la “Romania Libera”. Ne salutam, era normal, ne cunosteam, apoi tacere, stiam ca ne-am fi aprins si chiar nu avea nici un sesnsa oferim specalole gratuite did de dimineta. Peste ani, ne-am intalnit, am ras,ea a abandonat ziaristica pentru Ministerul de Externe si apoi ca reperezentanta a unei mari companii. Credeam atunci ca am evoluat, ca am invatat ca nu toti suntem la fel si suntem datori sa respectam si opiniile care poate nu ne convin. Important e sa stii cat mai multe, sa ai de unde algei, apoi sa te pozitionezi pe un anume punct de vedere care merita atentie.
    Nu inteleg de ce ne privesti pe toti ca soldati instruiti ai partidului. Suntem oameni, cu experienta noastra, pe care uneori o povestim. Tu adesea ai cu totul punct de vedere, dar si aceasta ma intereseaz incel mai inalt grad. Te superi daca te intrb in ce zona a Spaniei Locuiesti si muncesti?

    Scuza-ma, Agnosticus, am intrat intr-un dialog mai lung cu dl Gigi Capsunaru, pentru ca relmente imi place cum gandeste uneori, dar intotdeauna ajungela la o singura concluzie: PSD trebuie desfiintat..

    In rest, Agnosticus, am venit in avion cu colegul meu Iuliu Winkler – de la UDMR. El are sperante mari pt Cons Judetean, par foarte mobilizati si foarte siguri pe ei. De aceea eu cred ca sunt regiuni – ca aici, dar si la Satu mare, Zalau, unde esential este ca romanii sa treaca peste orgolii si sa sprijine pe cel care este cu adevarat cel mai bun.

  5. agnosticus spune:

    După cum mă suspectează că aş fi “argat” şi aş scrie la comandă, la fel pot crede şi eu că joacă un rol. Mai degrabă este histrionic. Din nou îl liniştesc: sunt prof, n-am legătură cu politica decât ca individ plătitor de taxe şi impozite şi interesat de destinaţia banului public. Nu sunt nici măcar ziarist. N-am scris niciodată la vreo publicaţie politică. Cele culturale nu se punctează. Nu am ca sursă de venit decât salariul. Nici cu meditaţii particulare nu mă ocup, deşi am fost solicitat. Nu am nicio funcţie publică. Nu sunt bătrân, deşi mi-aş dori, pentru că abia în pragul pensiei salariile din învăţământ ajung la 500 de euro. Cu sporuri şi ore suplimentare.
    Ceea ce se uită este că emigrarea masivă a forţei de muncă a început sub guvernarea colosului artificial numit Convenţia Democrată. Un nou exod a fost imediat după 1 ianuarie 2007. Ambele sub guvernări de dreapta. Specializate în scandaluri şi vendete. Haosul economic şi şomajul ameţitor au fost provocate de măsurile luate de personaje burleşti ca Victor Ciorbea, Radu Berceanu şi Călin Anton Popescu Tăriceanu (ăsta parcă ar fi spaniol, cu atîtea nume şi prenume). Toate purtând numele de restructurare. Efectele guvernării Tăriceanu se observă în criza de personal din sănătate, învăţământ, cercetare, agricultură, construcţii. Şi enumerarea poate continua. Cu un potenţial agricol de invidiat, noi importăm produse de bază. Cu economişti valoroşi, vedem că finanţele sunt administrate de un ageamiu. Învăţământul şi sănătatea sunt conduse de personaje desprinse din comediile americane cretinoide. Şi, din nou, enumerarea poate continua…
    Corina, eu te apreciez pentru activitatea prodigioasă. Nu ştiu cum reuşeşti să gestionezi atât de bine timpul. Capacitatea de comunicare, receptivitatea şi disponibilitatea la dialog sunt calităţi care extrem de rar sunt întrunite simultan la un politician. La care nu pot să nu adaug ideile sănătoase şi fundamentate. Avem nevoie de mai multe femei în politică. Dar nu de factura Sulfinei Barbu sau a “intelectualei” Elena Pudrea, care “cântă” după ureche.

  6. corinacretu spune:

    Multumesc, Agnosticus. Sper ca va veni timpul in care profesorii sa fie platiti asa cum merita. La aceeasi vechime, cei din Justitie iau de 5 ori mai mult decat profesorii sau medicii. Am mai avut polemici la mine pe blog in legatura cu acest subiect.
    Multumesc mult pentru aprecieri.
    O zi buna!

  7. gigicapsunaru spune:

    Domnilor:
    Sunt suparat nu este corect, sunt amarat , suferind.Naduf s-ar putea numi. Si nu pe toata lumea, desi ar fi motive, caci imi
    place sa cred ca nu sunt chiar asa…de vacaru pe sat !
    Dna Corina , de ce credeti ca o guvernare de dreapta este injusta social ? De ce ar trebui sa fie? De ce doar stanga poate garanta asta ? Solidaritatea este un atribut exclusiv de stanga?
    Problema cu stanga este ca prin ideile sale incearca sa DEFORMEZE REALITATEA . Adica : fiintele umane sunt, din punct de vedere genetic, diferite. Oamenii au capacitati, aptitudini, dorinte, simtaminte,filozofii etc DIFERITE.
    Si atunci este clar ca niciodata (prea multe majuscule) oamenii
    nu vor fi egali, biologic vorbind. Chiar capacitatea de a se relationa difera de la individ la individ.
    Societatea umana cauta, dintotdeauna, o structura care sa permita convietuirea de forma cea mai comoda si productiva.
    Si cred ca deja a fost demonstrat ca numai de maniera competitionala societatea humana a progresat in timp. Corect?
    Problema apare in momentul desemnarii arbritului pentru aceasta cursa, intrecere.
    Dumneavoastra optati pentru un arbritru care sa interzica sa fii bogat sau sarac, care sa interzica sa fii geniu, sa fii zgarcit
    adica un arbritu care sa se implice pana la final.
    Eu spun ca acest arbritru trebuie sa vegheze de maniera perfecta asupra respectarii regulilor si nu asupra efectelor pe care le vor suferi concurentii.
    De asta va spuneam ca, in ziua in care PSD obtine promulgarea legii conform careia un om politic sau de stat care se face vinovat de fapte grave, va fi exclus definitiv din societate (anulare de orice titlu, interzicere de drepturi sociale etc) ma inscriu cu toata fapta si fiinta . Si nu glumesc.
    Eu nu pot sa-mi schimb convingerile dupa leafa. De asta sunt unde sunt, ca n-am facut-o.
    Revenind la arbritul social (sistemul), acest arbitru are nevoie
    de reguli clare, imuabile . Desigur ca aceste reguli trebuie sa interzica sa mori la poarta spitalului fara ca nimeni sa fie tras la raspundere reala, sa interzica primarului sa cheltuie aiurea banii urbei si nimeni sa nu-l intrebe de ce etc.
    La urma urmei, nu mai vreau sa lungesc inutil, suma intereselor individuale este interesul general. Individul, in toata complexitatea lui, trebuie sa primeze si nu impartirea saraciei. Lucru pe care il doreste stanga dintotdeauna.
    As fi vrut sa fiu mai concis. Multumesc pentru rabdare

  8. gigicapsunaru spune:

    @ Agnosticus:
    Domnule, uitati ca Iliescu (alesul lui Gorbaciov, din nefericire) a
    avut in’89 ocazia de a transforma Romania in una dintre primele tari ale Europei! Si ce a facut ? S-a inconjurat de securisti, de
    politicieni corupti si de tot felul de lingai stupizi. Banuiesc ca nu vreti exemple. Cred ca am mai spus asta : dezastrul iliescianist descinde din promovarea arhetipului social de parlamentar cu putina carte (eventual doar Stafan GHeorghiu) dar cu buzunare pline. Nu mai vorbim de cinste sau morala.
    Daca adaugam mineriadele si distrugerea cu buna stiinta a invatamantului, injosirea culturii si demolarea valorilor morale
    naturale romanesti, atunci tabloul este gata.
    Atentie, toate astea pana sa castige CDR-ul !
    Sunteti de acord ca Adrian Nastase sa cocheteze din nou cu politica? Ce aport isi poate aduce? Sa fim seriosi domnul meu !
    Sa auzim numai de bine.

  9. corinacretu spune:

    Domnule Capsunaru, eu am o cu totul alta viziune despre stanga si dreapta. Cred ca Romania are nevoie de un model social, care sa-i ajute pe cei vulnerabili. Nu cred in capacitatea dreptei de a genera astfel de politici. Mie imi pare rau, de pilda, ca PSD nu are o identitate de stanga, social-democrata, mai bine conturata.
    Cat despre dl Iliescu, nu mai e nevoie sa va spun care este parerea mea. Cred ca a avut un rol crucial in a scoate Romania din haos, imediat dupa 90, iar apoi, mai ales in ultimul mandat a condus Romania spre recunoastere internationala. Va place sau nu, cu Ion Iliescu presedinte Romania a intrat in NATO si a incheiat negocierile cu Uniunea Europeana.
    Nu are, cred, sens sa polemizam. Nici eu nu va voi schimba parerea dvs, nici dvs pe a mea. Dar multumesc pentru precizari si va doresc numai bine.

  10. agnosticus spune:

    Domnule Gigi, permiteţi-mi să intervin puţin. Nu vreau să deschid o polemică ideologică şi cu atât mai puţn politologică. Stânga nu urmăreşte uniformizarea. Confundaţi intenţionat social-democraţia cu comunismul stalinist. Citesc cu atenţie comentariile dvs. şi este evident că deturnaţi conştient principiul egalităţii de şanse în uniformizare socială. Stânga nu este un buldozer care trece peste veniturile oamenilor pentru a le aduce la acelaşi nivel, nici patul lui Procust, să aducă toţi oamenii la aceeaşi înălţime. Aveţi o abilitate analitică deosebită, motiv pentru care sunt mirat că acceptaţi sofismul liberal conform căruia o ţară cu oameni bogaţi este o ţară bogată. Cei bogaţi sunt puţini. Cei mulţi au depozite bancare abia cât să le ajungă pentru înmormântare. S-ar putea să vi se pară ciudat, dar şi în 1996, şi în 2004 am votat cu dreapta. A treia oară votul meu va fi reorientat. În loc să extindă clasa de mijloc, dreapta a strangulat-o în favoarea posesorilor de mari averi. Nu comentez cum le-au obţinut. Discrepanţele sociale s-au adâncit. Impozitele au crescut şi numeric, şi valoric. În ambele guvernări de dreapta. Noi am pierdut total controlul asupra banilor noştri, aruncaţi cu dărnicie clientelei. E uşor să fii generos cu banii altora, adică ai contribuabililor. Nu mai dezvolt ideea individualismului dreptei liberale. Mi se pare eronat să identificaţi sursa răului într-un partid. Care are bubele lui, ca oricare alt partid. Sau într-un om care a fost constrâns să facă paşi greşiţi şi a acordat prezumţia de bună credinţă unor ticăloşi.

Lasă un Răspuns