Durerea de măsea dilată subiectiv timpul. Mă întorc la explicaţia vulgarizatoare a lui Einstein asupra relativităţii şi, coroborând-o cu percepţia afectivă a temporalităţii, îi dau dreptate. Într-un fel resimţim durata unui minut când stăm cu fundul pe o plită încinsă şi în alt fel când ne plimbăm de mână cu o fată frumoasă. Sau la legea sadică a lui Murphy: Durata unui minut depinde de partea pe care te afli la uşa de la toaletă.
Nu-mi amintesc decât o seringă şi un cleşte ţinut de degetele monstruoase ale stomatologului. Infernul pare o liniştită staţiune de odihnă pe lângă scaunul de tortură, iar timpul petrecut în Purgatoriu – un concediu. Mâine calvarul va reîncepe. Pe acelaşi scaun, cu acelaşi torţionar.
De la stomatolog, la instruirea pentru alegerile locale. Nu particip nici ca reprezentant al vreunui partid politic, nici ca observator, ci ca preşedinte al unei secţii de votare. Într-un cartier cu o notorietate de neinvidiat. M-a tentat o asemenea experienţă inedită. Şi banii. Pentru câteva ore de instruire şi o zi de muncă, voi câştiga un sfert din salariul meu lunar.
Am pierdut două ore, pentru că nu am aflat nimic nou faţă de ceea ce cuprinde legislaţia publicată pe site-ul Prefecturii. O doamnă judecător, cam înţepată şi puţin irascibilă, a citit cele mai importante fragmente din lege. Cu alte cuvinte, m-am dus bou şi am plecat vacă.
Când mergeam să votez, vedeam în comisii pensionari (mai mult la figurat, decât în privinţa limitei de vârstă) care păreau proaspăt deshumaţi. Acum suntem mulţi tineri. Chiar foarte mulţi. Ca preşedinţi şi locţiitori ai preşedinţilor secţiilor de votare. Mă aşteptam să văd o sală plină de zombies. Să fie un semn al schimbului de generaţii? Ar fi cazul să se predea ştafeta.
Când să urc în maşină, mi-a sarit în ochi o inscripţie scrijelită pe albastrul metalizat: “DORIN”. Nu e prenumele meu. Am înţeles că proştii semnează pe toate gardurile, dar cu maşina ce-au avut? Aş fi preferat un graffiti…
Scot din memorie numele elevilor, blestematul nume Dorin. Sunt şase, dintre care pe doi i-am lăsat corigenţi semestrul trecut, iar alţi doi le vor călca triumfal pe urme la sfârşitul acestui semestru. Prinde orbul, scoate-i ochii! Am lipit un abţibild cu nişte flăcări. Un kitsch înfiorător, dar care maschează provizoriu oribila inscripţie.
Dacă şi ziua de mâine va decurge la fel, voi realiza cea mai spectaculoasă şi originală sinucidere, ca să crape emo kids de ciudă.
Publicat de Agnosticus 
