„Versetele satanice”, al cincilea roman al lui Salman Rushdie – romancier britanic de origine indiană -, i-a adus autorului în 1988, anul apariţiei, premiul Whitbread. La 14 februarie 1989, ayatollahul Khomeini (liderul spiritual al musulmanilor iranieni) pronunţă o fatwa (decizie de condamnare la moarte) împotriva lui Rushdie, eveniment care-l obligă să trăiască în clandestinitate, sub paza strictă a serviciilor secrete britanice.
Editurile care publică romanul devin ţinta unor atentate devastatoare, iar unii editori sunt asasinaţi sau grav răniţi în atacuri ale commando-urilor islamiste.
Într-o dimineaţă de iarnă, un jumbo jet explodează deasupra Canalului Mânecii. Din cer cad două siluete eterice în mijlocul obiectelor neidentificate şi al trupurilor sfârtecate care plutesc haotic pe întinderea apei: Gibreel Farishta, un actor indian, şi Saladin Chamcha, un ventriloc supranumit Omul cu o mie de voci. Îmbrăţişaţi şi cântând, ei reuşesc să ajungă teferi, ca prin miracol, pe o plajă britanică înzăpezită.
.
Gibreel şi Saladin au fost aleşi pentru a fi protagoniştii eternei înfruntări dintre Bine şi Rău, primul fiind o aluzie la arhanghelul Gabriel (care, potrivit legendei, i-a transmis Coranul lui Mahomed din partea lui Allah), iar cel de-al doilea la Satan. Rolurile celor doi devin difuze, îngerul ar putea fi un diavol deghizat, visul se confundă cu aventura, trecutul se revarsă în prezent, trădarea si credinţa se împletesc pasional, în centru fiind plasată istoria lui Mahomed (numit în roman Mahound), profetul din Jahilia, cetatea de nisip. Un Mahomed uluit de revelaţia versetelor satanice care se dizolvă în dimensiunea divină.
.
Ridiculizării lui Mahomed şi a familiei sale (prostituatele unui bordel poartă numele soţiilor lui Mahomed) i se adaugă denunţarea religiilor ca sursă fundamentală a opresiunii şi a orbirii, relevată prin episodul înecării pelerinilor care, în nebunia lor, credeau că marea se va deschide pentru a-i duce la Mecca. Gabriel, Satan, Mahomed şi soţiile lui apar în diferite ipostaze şi sub nume uşor modoficate. Imaginarul, visul, delirul şi realitatea (londoneză şi indiană) schimbă planurile şi se contopesc într-un sens predeterminat: nocivitatea credinţei care abjură raţiunea.
.
„Versetele”, roman parodic şi rocambolesc, nu se limitează doar la un rechizitoriu împotriva lui Mahomed, ci abordează tema colonizării Indiei de către englezi, grandoarea şi decepţiile Londrei, concesiile făcute societăţii de consum, mirajul dragostei. Unic şi imprevizibil, romanul surprinde prin profunzime şi ironia fină, precum şi prin ideea şocantă a inspiraţiei diabolice care a stat la baza scrierii Coranului.
.
Romanul a fost considerat o blasfemie de neiertat, iar autorul găsit vinovat de ateism, apostazie şi conspiraţie împotriva islamului. Zeflemisirea Coranului, tratat ca fiind satanic, portretul parodic al unui Mahomed prezentat ca un agitator religios psihotic şi cinic, conjugate cu declaraţia lui Rushdie: „Nu cred în nicio entitate supranaturală, fie ea creştină, iudaică, musulmană sau hindusă” au generat o amplă mişcare anti-rushdiană în întreaga lume.
