Criza creditului ipotecar, criza energetică, criza alimentară. Crize… crize… crize… crize… Previziunile lui Malthus revin în atenţie. Populaţia creşte în progresie geometrică; mijloacele de subzistenţă cresc în progresie aritmetică. Disproporţiile se impun cu forţa evidenţei. Suprapopularea este inevitabilă. Explozia demografică din Asia a rupt echilibrul relativ al pieţei orezului. Este doar un început anemic. La bursele de mărfuri creşterile cotaţiilor nu mai surprind. Surprizele se produc în cazul scăderii indicilor bursieri. Scăderi care nu mai sunt tolerate.
Perioada interbelică a lansat un nou sport naţional în Statele Unite: speculaţia bursieră. Toţi câştigau. Nimeni nu pierdea. Ritmul afacerilor creştea ameţitor. Prosperitatea nu putea fi clătinată. De nimeni. De nimic. Aparent. Supravalorizarea acţiunilor era de neoprit. Până într-o zi. De joi. Neagră pentru cei mai mulţi, albă pentru consorţiul financiar privat care îndeplineşte rolul de bancă centrală în Statele Unite. National Reserve Bank. Consorţiu bancar înfiinţat de John D. Rockefeller, J.P. Morgan, N.M. Rothschild şi Paul Moritz Warburg.
Nu cred în ciclicitate necesară. Nu cred în teoria epuizării periodice a factorilor de producţie. În schimb, cred în politica interesului. Crizele generează sărăcie. Sărăcia alimentează conturile unor personaje din umbră. Ale căror averi diminuate trebuie refăcute. Şi augmentate. Ciclic. Sintetizat cinic, etapa de boom economic prevesteşte criza. Principiul este simplu: creează bogăţie, ca să ai de unde spolia.
Anul 1929 este emblematic. Patima bursieră a generat o foame de monedă fără precedent. Câştigurile preconizate au creat datorie. Pentru a se lansa în speculaţii bursiere, americanii s-au împrumutat. De la bănci. Bănci deţinute de un club exclusivist. Domeniul bancar s-a dezvoltat ameţitor, periclitând supremaţia celor patru moguli ai finanţelor: Rockefeller, Morgan, Rothschild şi Warburg.
Cel mai popular credit consta în finanţarea unei părţi de 90% din valoarea acţiunilor care urmau să fie cumpărate. Cumpărătorul nu trebuia să achite decât 10%. Cash. Şi câştiga bani suficienţi ca să ramburseze creditul cu dobânda aferentă şi să rămână cu profit. Totul părea perfect. Incredibil. Sărăcia va fi un capitol trist înscris în cărţile de istorie. Peste câteva generaţii americanii vor privi definiţia sărăciei din dicţionare ca pe o curiozitate. Economică şi lingvistică. După cum egiptenii antici nu aveau în vocabular termenul sclav, tot aşa limba engleză va casa cuvântul sărac.
Însă contractul de creditare conţinea o clauză perversă. (Euforia prosperităţii a exclus din calculele debitorilor aplicarea ei.) Banca putea cere restituirea creditului şi a dobânzii lui în termen de 24 de ore printr-o somaţie. Peste noapte, sute de mii de americani au primit asemenea somaţii. Sute de mii de americani care nu dispuneau de lichidităţi, întrucât fuseseră investite în acţiuni. Soluţia? Vânzarea acţiunilor. Bursa a fost inundată într-o singură zi. Toţi vindeau. Nimeni nu mai cumpăra. Cursul acţiunilor s-a prăbuşit vertiginos. Căderea liberă a generat panică.
Bursa s-a închis. Falimentele au început să curgă. Rechemarea banilor în bănci a fost acţiunea premeditată a celor trei bancheri. Au dat tonul şi celorlalte bănci. Care, în mod deliberat, n-au fost avertizate. Băncile lui Rockefeller, Morgan, Rothschild şi Warburg au rezistat. Profiturile anterioare le-au permis luxul unor pierderi minore. Pierderi acoperite ulterior prin preluarea la un preţ derizoriu a instituţiilor bancare intrate în lichidare. Băncile medii şi mici au clacat. 9400 de falimente în sistemul bancar. 9400 de bănci care n-au reuşit să recupereze din creditele acordate sume suficiente pentru a face faţă uraganului. Cine mai are curajul să afirme că a fost o criză obiectivă?
Malthus identifică două mecanisme de reglare a populaţiei prin raportare la subzistenţă şi dezvoltare: mecanisme obiective (catastrofe naturale, epidemii) şi mecanisme preventive (declanşate de om: războaie, politici de exterminare prin inaniţie, sterilizarea populaţiei sărace). Deja reţeta pare a fi pusă în aplicare. Orezul este alimentul de bază al unui sfert din populaţia globului. Flăcările războiului se extind. În Africa, a muri de foame este o banalitate. Norii crizei alimentare întunecă şi Europa. Să fie doar un lanţ de coincidenţe fatidice?
Publicat de Apocryphus 
