Cred că m-am înşelat cumplit în privinţa unui politician. Şi revin asupra unor afirmaţii făcute anterior. Credeam că opoziţia şi dizgraţia propriului partid i-au lărgit orizontul şi capacitatea de a comunica. Fals. Trufia a fost doar înăbuşită. Schimbările de atitudine - doar de suprafaţă.
Un subiect tabu, “ciumat”, de care se cam feresc politicienii: imunitatea parlamentară. Să luăm exemplul Israelului. Imunitatea parlamentară se referă la opiniile şi declaraţiile politice. Infracţiunile cad sub incidenţa codului penal, acelaşi pentru toţi cetăţenii. Indiferent de poziţie socială, avere, influenţă. Acordul parlamentului pentru ridicarea imunităţii este mai mult formal.
Exemple: Preşedintele Israelului, Moshe Katzav. Parlamentul nu a clipit la propunerea ridicării imunităţii. Urmarea: a fost pus sub acuzaţie de către procurorul general Menahem Mazuz pentru viol, hărţuire sexuală, intimidarea martorilor, obstrucţionarea justiţiei şi interceptarea ilegală a comunicaţiilor. Procesul se află pe rol. Katzav a fost destituit. Acum este un inculpat, cetăţean al statului Israel.
Avraham Hirshon, ministru de finanţe în cabinetul Olmert, a demisionat ca urmare a punerii sub acuzaţie pentru furt, fraudă cu circumstanţe agravante şi spălare de bani.
Ministrul suedez al culturii, Cecilia Stego Chilos, a demisionat în urma dezvăluirilor potrivit cărora nu şi-a plătit abonamentul TV. În Suedia, Ministerul Culturii gestionează taxa TV.
Ministrul suedez al comerţului, Maria Borelius, a demisionat ca urmare a angajării unei bone fără acte legale. Astfel, nu a achitat contribuţia care trebuia plătită de către orice angajator. A fost acuzată de evaziune fiscală.
Gustavo Selva, senator italian, a demisionat pentru că a abuzat de serviciile unei ambulanţe. Grăbit să ajungă la un post de televiziune unde trebuia să participe la o dezbatere transmisă în direct, a simulat o stare generală proastă şi a apelat la serviciile de ambulanţă. Fapta a provocat un imens scandal în Italia.
Întrebare: Imunitatea nu este un privilegiu care îl situează pe “ales” deasupra cetăţenilor? Cum se împacă privilegiul imunităţii parlamentare cu demagogicul şi inutilul articol 16 din Constituţia României?
Art. 16 - Egalitatea în drepturi
(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
_____________________________________
Notă: Întrebarea a deranjat mai tare decât m-aş fi aşteptat. Exemplele demisionarilor nu le-am postat în comentariu. Voiam să aflu opinia juristului şi, totodată, a omului politic. Cenzura a funcţionat, deşi întrebarea nu conţine nicio doză de impertinenţă. Este o întrebare firească. Venită din partea alegătorului care vrea să afle răspunsuri clare, fără eschive retorice. Concluzia: Nu există argumente pentru a menţine obscena şi sfidătoarea imunitate în forma aplicată astăzi.

No comments
Feed-ul pentru comentariile acestui articol