Decor natural cu fum de grătar

Parcarea unui hypermarket. Pentru o seară a căpătat altă destinaţie. Garduri metalice pe distanţe apreciabile. Patrule de jandarmi cu priviri suspicioase. Viermuială. Bâlci oriental. Fără manele. Terase improvizate şi miros de bere. Eternul sfârâit al grătarelor, fum, mici şi cârnăciori. Baloane şi ţigani răspândiţi, care oferă nimicuri la preţuri incredibil de mari. Involuntar îmi pun la adăpost mobilul, actele şi banii. Nu se ştie niciodată. Precauţie necesară.

Oameni de toate vârstele aşteaptă cu neastâmpăr ora 21. Ora începerii concertului. Pentru un oraş mediu, cum este Deva, sosirea unei formaţii celebre în anii ‘70 – ‘80 este un eveniment care nu va fi uitat cu uşurinţă. Îmbulzeală. Abia se găseşte un loc pe băncuţele din lemn înghesuite sub umbrelele masive şi peticite.

Maşina mi-a rămas abandonată pe aiurea, pe un teren viran, între alte maşini cu numere de Arad, Timiş, Alba, Cluj. Şoseaua de centură a fost blocată. Trec numai VIP-urile, cu Jeep-uri nervoase. Slugarnici, poliţiştii se înclină în timp ce salută maşinile şi numerele, nu ocupanţii lor.

Nori cenuşii năvălesc deasupra Devei şi înghit ultimele ochiuri de cer albastru. Câteva fulgere despică norii. În câteva clipe ropotele furtunii acoperă orice alt zgomot. Primarul Devei, cu un aspect porcin, urcă pe scenă vizibil incomodat de burdihanul care i se revarsă peste cureaua pantalonilor. Un discurs electoral scurtat de vociferările mulţimii adunate în faţa scenei.

Ora 21:20. Membrii celebrei formaţii urcă săltăreţ pe scenă. Sunt neplăcut surprins de gradul de decrepitudine fizică. În mintea mea au rămas tineri. Aproape că exclam: “Sunt impostori!” După primele cuvinte mă conving de identitatea lor. Voce inimitabilă. Melodii celebre, interpretare de calitate, no playback. Sonorizare execrabilă. Din cele două monitoare laterale, unul se stinge. Se reaprinde după 10 minute. În ciuda ploii, rezist eroic. Câteva domnişoare isterice agită umbrelele prin faţa ochilor mei. Le calmează prompt un poliţist vigilent.

 Rar asemenea evenimente în adormita Devă. Fumul de pe scenă mă duce cu gândul la maşina de făcut ceaţă, din The Addams Family. Îmi spun că s-au deranjat degeaba. Fumul sufocant al grătarelor era suficient pentru decor.

După 1 oră şi 45 de minute, concertul se încheie apoteotic cu hitul Living Next Door to Alice. Deşi interpretează versiunea cenzurată, urlu din toţi plămânii refrenul consacrat în pauzele sugestive ale solistului zâmbitor. Şi nu numai eu fac vocalize. Toată parcarea se cutremură sub urletele mulţimii: Who the f..k is Alice?

La sfârşitul concertului îmi pun întrebări despre “istoria creşterii şi descreşterii” unei formaţii, despre mărire şi decădere. Cât de jos trebuie să decadă trupa Smokie ca să cânte în parcarea de la Real, în Deva, în campania electorală a unui primar semianalfabet? Sau ce sumă a primit din bugetul local pentru a concerta la Deva? Am spus bugetul local? Da, pentru că primarul a devansat Serbările Cetăţii. Care au picat, în consecinţă, fix în mijlocul campaniei electorale…

Update: M-a impresionat în mod plăcut Mike Craft când, în final, a strigat în microfon: “God Bless Romania!”

Escrocherie fără limite (2)

Câţiva istorici, cei mai mulţi amatori, s-au grăbit să preia ideea Prioriei din Sion şi să considere autentice documentele falsificate ale lui Plantard. Şarlatania a funcţionat până când Michael Baigent, un psiholog şi istoric amator s-a grăbit cu unele concluzii. Unele eronate, nesusţinute, altele verosimile, însă pornind de la premise false. Pe care le-a publicat, împreună cu doi colaboratori: Richard Leigh şi Henry Lincoln.

Principalele teze ale lucrării “The Holy Blood and the Holy Grail” (rebotezată ulterior “Holy Blood, Holy Grail“):

1. Maria Magdalena a fost soţia lui Iisus (teză tot mai larg acceptată şi bine argumentată);

2. Conflictele dintre Maria Magdalena şi Petru Simon, precum şi prigonirea adepţilor lui Christ de către autorităţile romane după crucificare au dus la fuga soţiei lui Iisus în sudul Franţei; ea ar fi fost însoţită de Sara, fructul căsătoriei dintre Iisus şi Maria din Magdala (teză lipsită de orice probe; există doar o firavă tradiţie orală);

3. Sfântul Graal (versiunile sunt puţin diferite: legenda cupei din care a băut Iisus la Cina de Taină sau în care a fost adunat sângele scurs pe cruce din rănile lui Christ) este o traducere greşită a expresiei “Sang Real” – Sânge Regal (teză verificată, a fost găsit manuscrisul unui cărturar de acum 1000 de ani, când a fost inventată legenda Graalului);

4. Dinastia Merovingienilor a fost întemeiată de Pharamond, descendent al lui Iisus (teză nesusţinută: nu există documente, mai mult se creează un gol de peste 400 de ani între crucificare şi înscăunarea primului rege merovingian);

5. Urmaşii lui Iisus trăiesc printre noi şi sunt protejaţi de Prioria din Sion. Dezvăluirea adevăratei lor identităţi ar demola 2000 de ani de credinţă creştină şi le-ar pune în pericol vieţile (teză bizară în prima parte, întrucât Prioria nu există decât din 1956; a doua parte ar fi veridică dacă am accepta prima parte);

6. Pierre Plantard este urmaş al Merovingienilor, în consecinţă şi al lui Iisus (teză care întrece limitele celei mai bolnave fantezii);

Speriat de consecinţele ultimei concluzii, Pierre Plantard şi-a recunoscut înşelăciunea. La început a fost o glumă, spune el. Văzând că este luat în serios, s-a gândit că poate obţine bani frumoşi fără mult efort. A falsificat documentele şi a plăsmuit povestea Prioriei din Sion. În 1981, cu 1 an înainte de apariţia cărţii “The Holy Blood and the Holy Grail“, Plantard i-a anunţat pe autori că totul este un fals şi va dezvălui escrocheria. Autorii, care luaseră deja un avans fabulos de la editor, au refuzat să ia în considerare avertismentele celui care le furnizase materia primă pentru carte. Şi a fost un succes colosal: doar în prima zi s-au vândut 43000 de exemplare în Marea Britanie, unde a fost tipărită.

Confruntat cu mărturisirea lui Plantard, Michael Baigent a refuzat să renege ideile cărţii şi a continuat să le susţină. A replicat printr-un argument ridicol: “E imposibil. Documentele nu sunt false. Le-am analizat timp de 6 ani.” Nu a adus confirmări de la laboratoare pentru datarea cu C14 şi nici autentificări ale forurilor academice.

Pierre Plantard a negat tot timpul filiaţia sa christică, însă a continuat să susţină până la moartea sa (2000) că este urmaşul de drept al tronului Franţei în virtutea sângelui său merovingian.

Ideea s-a dovedit profitabilă. Cititorii au început să creadă povestea Prioriei din Sion. Dan Brown, un obscur autor american, a preluat-o, a îmbunătăţit-o şi a scos un roman mediocru, prost scris, rău argumentat şi eludând flagrant dovezile care contrazic aserţiunile sale. Partea pozitivă este redeschiderea cercetărilor asupra Mariei din Magdala (Magdalena), certificarea căsătoriei cu Iisus şi dezbrăcarea organizaţiei tentaculare Opus Dei de faldurile sale strălucitoare.

Constituţia şi demagogia

Cred că m-am înşelat cumplit în privinţa unui politician. Şi revin asupra unor afirmaţii făcute anterior. Credeam că opoziţia şi dizgraţia propriului partid i-au lărgit orizontul şi capacitatea de a comunica. Fals. Trufia a fost doar înăbuşită. Schimbările de atitudine – doar de suprafaţă.

Un subiect tabu, “ciumat”, de care se cam feresc politicienii: imunitatea parlamentară. Să luăm exemplul Israelului. Imunitatea parlamentară se referă la opiniile şi declaraţiile politice. Infracţiunile cad sub incidenţa codului penal, acelaşi pentru toţi cetăţenii. Indiferent de poziţie socială, avere, influenţă. Acordul parlamentului pentru ridicarea imunităţii este mai mult formal.

Exemple: Preşedintele Israelului, Moshe Katzav. Parlamentul nu a clipit la propunerea ridicării imunităţii. Urmarea: a fost pus sub acuzaţie de către procurorul general Menahem Mazuz pentru viol, hărţuire sexuală, intimidarea martorilor, obstrucţionarea justiţiei şi interceptarea ilegală a comunicaţiilor. Procesul se află pe rol. Katzav a fost destituit. Acum este un inculpat, cetăţean al statului Israel.

Avraham Hirshon, ministru de finanţe în cabinetul Olmert, a demisionat ca urmare a punerii sub acuzaţie pentru furt, fraudă cu circumstanţe agravante şi spălare de bani.

Ministrul suedez al culturii, Cecilia Stego Chilos, a demisionat în urma dezvăluirilor potrivit cărora nu şi-a plătit abonamentul TV. În Suedia, Ministerul Culturii gestionează taxa TV.

Ministrul suedez al comerţului, Maria Borelius, a demisionat ca urmare a angajării unei bone fără acte legale. Astfel, nu a achitat contribuţia care trebuia plătită de către orice angajator. A fost acuzată de evaziune fiscală.

Gustavo Selva, senator italian, a demisionat pentru că a abuzat de serviciile unei ambulanţe. Grăbit să ajungă la un post de televiziune unde trebuia să participe la o dezbatere transmisă în direct, a simulat o stare generală proastă şi a apelat la serviciile de ambulanţă. Fapta a provocat un imens scandal în Italia.

Întrebare: Imunitatea nu este un privilegiu care îl situează pe “ales” deasupra cetăţenilor? Cum se împacă privilegiul imunităţii parlamentare cu demagogicul şi inutilul articol 16 din Constituţia României?

Art. 16 – Egalitatea în drepturi
(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.

_____________________________________
Notă: Întrebarea a deranjat mai tare decât m-aş fi aşteptat. Exemplele demisionarilor nu le-am postat în comentariu. Voiam să aflu opinia juristului şi, totodată, a omului politic. Cenzura a funcţionat, deşi întrebarea nu conţine nicio doză de impertinenţă. Este o întrebare firească. Venită din partea alegătorului care vrea să afle răspunsuri clare, fără eschive retorice. Concluzia: Nu există argumente pentru a menţine obscena şi sfidătoarea imunitate în forma aplicată astăzi.

 

Escrocherie fără limite (1)

Prioria din Sion: una dintre cele mai mari escrocherii istorice ale sec. XX. Invocată de adepţii teoriilor conspiraţioniste, această societate secretă a animat controverse pline de patimă. A creat un adevărat curent. A produs legende urbane. A creditat apariţia a două bestsellers: The Holy Blood and the Holy Grail (1982) şi The Da Vinci Code (2003). Contrar aşteptărilor, numele prioriei nu are legătură cu Ţara Sfântă, ci cu un deal din sudul localităţii Annemasse, numit de localnici Mont Sion.

ÎNCEPUTUL AFACERII. 1956. Pierre Plantard – după unii bolnav psihic, după alţii un şarlatan de geniu -, descendent al unei familii nobiliare scăpătate, revendică tronul Franţei, aducând dovezi ale genealogiei sale ilustre. Documentele îl înfăţişează ca urmaş al dinastiei Merovingienilor, întemeietorii regatului francez în sec. al V-lea. Istoricii au fost uluiţi. Ultima ramură dinastică se stinsese în sec. al VIII-lea. Ultimul supravieţuitor, Theodoric, s-a călugărit şi nu a avut urmaşi. Documentele lui Plantard păreau a fi o revelaţie istoriografică. Urmau să scoată la suprafaţă o istorie ascunsă.

Dezbaterile au cuprins lumea academică. Plantard, ajutat de un colaborator, Philippe de Chérisey, a înscris organizaţia la subprefectura departamentală din Saint-Julien-en-GENEVOIS. După aproape 1000 de ani, s-a spus atunci, societatea a intrat în legalitate. Îndoielile asupra sănătăţii mentale a lui Plantard au apărut odată cu publicarea obiectivelor societăţii. Scopul principal consemnat în documentele interne ale societăţii esoterice era reinstaurarea monarhiei şi întronarea “Regelui cel Mare” profeţit de Nostradamus.

DOCUMENTELE. Plantard a depus la Biblioteca Naţională a Franţei un set de documente purtând numele “Dosarele lui Henri Lobineau“. Conţinutul nu a fost cercetat imediat. Printre cele mai importante documente se aflau lista marilor maeştri ai Prioriei şi un arbore genealogic. Schema genealogică “dovedea” că Plantard este urmaş al ilustrei familii regale a Merovingienilor. Pe baza unor documente ale căror originale nu au fost prezentate niciodată întrucât nu există şi inspirându-se din pergamentele de la Nag Hammadi, Plantard, cu popularitatea în declin şi tot mai ridiculizat, a comandat scrierea a două cărţi devenite populare în Fraţa: Aurul din Rennes şi Comoara blestemată din Rennes-le-Château. Care au înfierbântat imaginaţia cititorilor. Provocând, totodată, scepticismul cercetătorilor.