O modalitate creştină de a trata problema sărăciei. Venită din partea cardinalului de Lima, monseniorul Juan Luis Cipriani, membru al Opus Dei, susţinător al dictaturii lui Pinochet. Cu o puternică influenţă în cercurile de dreapta, cardinalul Cipriani a afişat dintotdeauna dispreţ şi dezgust faţă de cei înfometaţi, desculţi şi goi. Adversitatea lui faţă de drepturile omului, îndeosebi faţă de cele care vizează libertatea de conştiinţă şi de exprimare (inclusiv a opţiunii politice prin vot) i-au adus lauri din partea dictatorului Pinochet. Şi a Vaticanului. Ce nu înţeleg sau omit toţi conducătorii cu înclinaţii autoritariste? Interdicţia exprimării libere nu instituie şi un embargo asupra gândirii. A tăcea sau a spune doar ceea ce convine nu înseamnă a nu gândi. A nu gândi altfel. Agnosticismul şi alte curente radicale, contestatare, s-au conturat în contextul alienării Bisericii. De credincios. De sinceritate. De compasiune. În loc de alinare a suferinţelor, Biserica – prin slujbaşii ei diabolici – le amplifică. Apoi reproşează stingerea entuziasmului pentru credinţă. Condamnă ipocrit pierderea încrederii. Nu te poţi închina unui zeu imperturbabil în pasivitatea lui. Cu atât mai puţin să respecţi ”feţe onorabile” în anteriu, care desconsideră fiinţa umană.
“În Peru, sărăcia nu este o problemă, pentru că ţăranii şi muncitorii fură şi-şi cheltuiesc banii în beţii nesfârşite.” Vorbele nu aparţin vreunui politician obraznic care vâsleşte cu nădejde în mâlul gros din Dâmboviţa. Ci unui înalt prelat. Lui Cipriani. O diferenţă enormă între martirul Oscar Romero, adversar al tiraniei, şi Cipriani, complice la masacrele ordonate de Pinochet!
