Câteva idei aparent bizare, deloc convenabile, aparţinând lui Murray Rothbard, prin care acesta încearcă să arate falsitatea unor teze susţinute de finanţişti. Noi suntem obişnuiţi cu eternele texte ale longevivului guvernator al Băncii Naţionale a României, care interpretează aceeaşi partitură prăfuită. Iată temele de meditaţie propuse de Rothbard, care dezarticulează lozincile comode:
1. Deficitul este cauza inflaţiei.
Deficitul este finanţat fie de cetăţeni, prin cumpărarea bonurilor de tezaur, fie de sistemul bancar, prin mecanismul creşterii cotei rezervelor obligatorii. În ambele situaţii sunt absorbite surplusurile monetare de pe piaţă.
2. Importurile generează şomaj.
Politicile protecţioniste sunt periculoase. În primul rând, duc la scăderea calităţii produselor prin eliminarea artificială a concurenţilor externi, impunându-se cote de import şi taxe stranii (n.n. – a se vedea taxa de primă înmatriculare, a cărei destinaţie a rămas incertă). În al doilea rând, firmele ineficiente vor pierde întotdeauna bani şi vor apela tot mai mult la protecţia statului. Până în ziua în care îşi vor declara falimentul. Nu importurile generează şomaj, ci politicile ineficiente ale statului şi incompetenţa managerială.
3. Creşterea impozitelor este o soluţie pentru resorbirea deficitelor.
Cu cât bugetul va creşte, cu atât va fi mai mare tendinţa de a cheltui. Apoi intervin grupurile de interese şi presiune, care consideră că un anumit sector trebuie ajutat prin subvenţii. Astfel încât datoria publică nu va scădea.
N.n.: Orice guvern incompetent va încerca să-şi mascheze eşecul prin creşterea taxelor şi impozitelor. După dezastrul ultimilor 4 ani, plâng de mila viitorului guvern. Care va avea o misiune sisifică. Şi îşi va compromite de la început şansele de reuşită dacă va păstra în funcţie alunecosul personaj de la conducerea B.N.R. Rothbard mai are o serie de atacuri interesante la adresa politicilor economice. Cele de mai sus mi s-au părut de o pregnantă actualitate.




mai 14, 2008 la 1:58 pm |
M-am speriat. Pe urma, mi-am revenit din sperietura.
Te pricepi.
Eu credeam ca Iser le stie pe toate.
Oricum, le stie pe alea care trebuie stiute…
mai 17, 2008 la 10:50 pm |
Pe cele care servesc interesele. Ale lui şi ale altora, ştiuţi şi neştiuţi…