Patrioţi sau terorişti? Bin Laden şi de Gaulle la oglindă

1. Grupările teroriste din Irakul eliberat de forţele americane şi aliate se îndreaptă, în primul rând, împotriva trupelor care asigură tranziţia spre o societate democratică, dar şi împotriva guvernului de la Baghdad susţinut de Statele Unite, un guvern considerat marionetă.  Grupările paramilitare teroriste sunt coordonate de cel mai căutat terorist de pe planetă, Osama bin Laden, care se adresează periodic lumii musulmane prin intermediul postului de televiziune Al Jazeera, echivalentul CNN în Orientul Mijlociu. Grupările teroriste dispun de o susţinere populară destul de largă, ceea ce crează probleme americanilor. Principalele mijloace ale teroriştilor sunt atentatele sinucigaşe, sabotajele de la instalaţiile petroliere, guerila urbană şi urmărirea atentă a deplasărilor de trupe.

2. Mişcarea de rezistenţă a francezilor aflaţi sub ocupaţie s-a îndreptat, în primul rând, împotriva trupelor hitleriste, dar şi împotriva guvernului-marionetă de la Vichy. Coordonată de la Londra de generalul Charles de Gaulle, aflat în exil, mişcarea era însufleţită de îndemnurile la luptă ale acestuia prin intermediul postului de radio BBC. Rezistenţa nu a cuprins mai mult de 2-3% din populaţie, însă a fost suficient pentru a crea probleme trupelor de ocupaţie. Principalele mijloace ale luptătorilor din Rezistenţă au fost culegerea de informaţii, sabotajul şi guerila. Astfel au fost produse întârzieri în aprovizionarea frontului cu armament, combustibil şi alimente. Rezistenţa nu ar fi putut să supravieţuiască fără un larg sprijin popular.

Citind în oglindă cele două texte, similitudinile sunt amuzante. Evident, Osama bin Laden, dacă mai trăieşte, este considerat un erou de către musulmanii fundamentalişti, nu de către Occident. Charles de Gaulle era creionat de presa controlată de Goebbels ca un personaj care, instigând la rezistenţă, îndemna de fapt la sinucidere. Forţa propagandei poate demoniza sau sanctifica un personaj, poate smulge din anonimat sau poate sparge o imagine consacrată.
_____________________________________
Notă: Nu sunt sigur că ordinea pozelor este corectă. În plus, nu sunt sigur că generalul de Gaulle nu ar fi considerat un terorist în zilele noastre.

Informaţia şi puterea

ASTENIA PRESEI TIPĂRITE. Agora modernă a migrat în spaţiul virtual. Presa tipărită pierde teren în faţa atitudinii deschise şi dezinhibate a blogului. Unde găseşti informaţii tabu şi interpretări care nu subscriu unei ideologii impuse sau unei linii coordonate din zone oculte. Disperarea provine din neputinţa de a controla imensitatea virtualului. Tucă, un obscur creator de compuneri şcolăreşti, care se legitima prin notorietatea intervievaţilor săi, a cedat nervos. Rămas fără jucărie - copia palidă a show-ului lui Larry King -, a devenit el însuşi un frustrat rostogolit dintr-un celebru car. Plutocraţia – şi nu oligarhia, cum denumeşte şeful statului grupurile de interese care determină decizia politică - nu are putere de constrângere şi nici de convingere asupra spiritului liber. Deşi deţine puterea politică prin pârghiile economice. (SUA sunt o plutocraţie recunoscută.) Informaţia circulă nefiltrată. Sau filtrată doar de discernământul cititorilor. Cine deţine informaţia, deţine puterea. Creaturile paleolitice îşi văd disipată puterea de manipulare prin libera circulaţie a informaţiei. Prin dispariţia intermediarilor între ales şi alegător. John Fitzgerald Kennedy a câştigat disputa cu Richard Milhous Nixon cu ajutorul televiziunii. În curând Internetul va acapara forţa televiziunii. Nu sunt sigur că nu a şi preluat-o. Adresarea directă conferă încredere. Părerea unui blogger a ajuns să conteze mult. Pentru că exprimă convingerea unui anonim. Convingere căreia i se raliază şi alţii. Un blogger nu e un sub-om, o creatură inferioară. Un blogger poate fi acelaşi cumpărător al ziarului. Ziarele încearcă o combinaţie cu blogging-ul şi permit comentariile cititorilor, fără a garanta un răspuns. Fluxul unilateral nu produce satisfacţie. Internetul asigură disputa vie. Maieutica socratică a fost resuscitată. Obstetrica adevărului cucereşte şi raţiunea, şi pasiunea.

DEZAMĂGIRE. Cei mai mulţi politicieni occidentali plătesc pentru întreţinerea unui blog. O practică recunoscută. Comunicarea este atrofiată de aceiaşi intermediari, profesionişti ai manipulării informaţiei. Forţa de impact a mesajului, inevitabil, se diminuează. Comunicarea este o iluzie a dialogului. Comentatorul se adresează unui administrator care se ascunde sub numele unui personaj notoriu. O minciună în care se complac atât cel care semnează articolele, cât şi cititorul şi eventualul preopinent. Practica a fost importată şi în România. Dezamăgirea a urmat când un candidat la Primăria Bucureştilor, bine cotat în sondaje, a mărturisit: “Sunt de acord cu 70% din ceea ce scrie pe blogul meu.” Cum putem face distincţia între ceea ce crede autorul şi ceea ce este scris în articolele postate? Alt candidat găzduieşte cu multă generozitate calomnii la adresa unei personalităţi de nivel european. Personalitate care a avut numai cuvinte de apreciere la adresa lui. Falsitatea unor bloguri se observă din răspunsurile reci şi superioare. Bloguri deschise cu scop pur electoral. Bloguri care vor stagna sau se vor evapora după alegeri şi vor fi re-inaugurate înaintea alegerilor următoare.