Aparent, Noul Testament diferă de religiile de mistere. Dar existenţa unei doctrine secrete pare tot mai plauzibilă în contextul descifrării pergamentelor conservate la Qumran. Respingerea tezei creştinismului esoteric are ca suport un citat. Un simplu citat învestit cu valoare absolută. Evangheliile sinoptice au fost declarate canonice de oameni. Printr-o simplă operaţiune de filtrare. O selecţie arbitrară. În Marcu (4:22) i se atribuie lui Christos cuvintele: “Căci nu este nimic de ascuns, care nu va fi descoperit, şi nimic tăinuit, care nu va ieşi la lumină.” Luca (12:2) îl plagiază pe Marcu: “Nu este nimic acoperit, care să nu fie descoperit, nici ascuns, care nu va fi cunoscut.” Reamintesc o idee anterioară. Evangheliile par a fi scrise de aceeaşi mână. Mai putin cea atribuită lui Ioan, care a suferit mai multe prelucrări şi pare a fi, la origini, un text gnostic refăcut conform canoanelor. Evangheliile sunt ecouri, redundanţe, pastişe şi plagiat. Originea creştinismului nu indică o religie deschisă. Misterul a fost amputat din doctrină în mod voluntar. Nu este ciudat că întemeietorii religiei au fost discipolii, nu fondatorii înşişi ai curentului de gândire? Declararea unui text ca fiind sacru nu-i conferă şi aura sacralităţii. Evanghelia Păcii a lui Ioan este un text având o importanţă egală cu a celorlalte evanghelii. Faptele contrazic interpretările dogmatice. Pentru că patimile şi sacrificiul personajului mitologic Iisus simbolizează o cale mistică proprie spre Dumnezeu. Cuvintele citate de Marcu şi Luca pot fi interpretate şi în alt mod. Ascunsul se va dezvălui urmând o cale secretă, cunoscută numai de iniţiaţi şi practicată în ritualuri misterioase.
Divinizarea Naturii este prezentă în toate mitologiile. În creştinism, surprinzător, Natura este devalorizată şi desconsiderată. Doctrina neoficială, conţinută în textele suprimate de Conciliul de la Niceea (anul 325), rezerva Naturii un loc central. Confirmat de Evanghelia Păcii:
“Cine este Mama noastră şi cine sunt îngerii ei? Şi unde se află de fapt împărăţia ei?” (îl întreabă bolnavii şi schilozii pe Iisus) “Mama voastră este mereu ascunsă în voi şi voi sunteţi permanent cuprinşi în ea (s.n.). Sângele care circulă în voi s-a născut din sângele Mamei divine Natura. Sângele ei cade din nori; ţâşneşte din pântecele pământului, susură în pârâurile munţilor, curge larg în râurile câmpiilor; doarme în lacuri; vuieşte puternic în mările furtunoase. Aerul pe care-l respirăm s-a născut din respiraţia Mamei noastre divine Natura. [...] Tăria oaselor voastre s-a născut din tăria oaselor Mamei divine, care a dat consistenţă stâncilor şi pietrelor. [...] Omul este fiul Naturii divine şi de la ea a primit Omul (s.n.) întregul său trup, întocmai cum trupul unui nou-născut se naşte din trupul mamei sale. Adevărat, adevărat vă spun, voi sunteţi una cu Mama voastră divină Natura; ea este în voi şi voi în ea. Din ea v-aţi născut, în ea trăiţi şi la ea vă veţi întoarce din nou. [...] Vă spun, până când nu veţi urma legile Mamei voastre divine, nu veţi putea scăpa in niciun fel de moarte (s.n.).”
Fiind o evanghelie esoterică, suportă interpretări multiple. Mă hazardez să construiesc propria mea interpretare: bolnavii şi schilozii sunt ignoranţii. Golul lăuntric, nevoia de a avea un reper transcendent sau pierderea încrederii în reperele vechii religii (iudaismul) i-au adus în faţa unui iluminat: Iisus. Esoterismul accentuează rolul interiorizării, al experienţelor personale şi unice şi al practicării unor ritualuri secrete, interzise profanilor. Cuvântul Om apare cu majusculă în mijlocul frazei. Iisus a fost desemnat ca Fiu al Omului. De unde se poate extrage concluzia că Omul este Dumnezeu, supus el însuşi Mamei Natura. De asemenea se observă uşor convingerea că respectarea întocmai a legilor Naturii acordă iniţiaţilor nemurirea, accesul la eternitate.
mai 17, 2008 la 1:01 am |
Nu putem vorbi de istoria manifestării lui Isus în interiorul nostru până nu stabilim cine este el, ce simbolizează el în interiorul nostru. Şi această simbolistică e clară: el e omul perfect, întruchiparea tuturor virtuţilor şi a Binelui şi, de asemenea, e Fiul lui Dumnezeu, întruchiparea în noi a Adevărului.
El este Hristos, adică Cel Uns să conducă Împărăţia lui Dumnezeu dinlăuntrul nostru.
Este acea parte din noi care întruchipează ideea Binelui şi Adevărului şi care va ajunge în urma apocalipsei interioare să preia controlul absolut asupra structurilor psihico-emoţionale ale personalităţii noastre.
Începutul istoriei Transformării îl constituie personalitatea actuală a oamenilor plină de confuzii, iluzii, aşteptări false, păcate. Acesta este “poporul lui Israel” (cel ce se luptă cu Dumnezeu) în momentul începutului transformării sale.
La acest moment al începutului, această ţară interioară (psihologică) a noastră este condusă de “Irod”, rege crud şi nemilos, simbol evident al răului din noi, cu toate manifestările sale.
E bine să stabilim acum, că Bine este ceea ce ne este util şi ne foloseşte cu adevărat, aducându-ne avantaje reale, iar răul este contrariul: ceea ce nu ne este util şi avantajos, ceea ce nu ne foloseşte cu adevărat.
Binele are ca şi consecinţă firească în interiorul nostru: liniştea, pacea, fericirea, mulţumirea, armonia; pe când răul are ca şi consecinţă evidentă şi imediată: stresul, neliniştea, nemulţumirea, suferinţa.
“Irod” este ajutat în conducerea personalităţii rele (vechi) “de preoţii cei mari, de cărturari, farisei şi bătrâni”, simboluri ale dogmatismului, fanatismului, a falsei cunoaşteri, a iluziilor şi prejudecăţilor evidente.
Totuşi, chiar şi în această personalitate dominată de rău, stau pregătite să se manifeste în condiţii prielnice seminţele Binelui şi Adevărului.
Ele sunt reprezentate de Maria fecioara, simbol al purităţii, inocenţei, neprihănirii şi de Iosif, fiul lui Iacov. Iacov este numit şi Israel “cel ce luptă cu Dumnezeu” şi reprezintă în interiorul nostru revolta împotriva vechilor dogme, fanatisme, prejudecăţi, iluzii şi păcate, revoltă, luptă bazată pe curaj şi căutarea sinceră a Adevărului simbolizate de Iosif care era “un om neprihănit”.
Iosif este, deci, stadiul depăşirii revoltei, răzvrătirii necontrolate, este stadiul revoltei controlate, precis direcţionate spre distrugerea răului din noi (Iosif este fiul lui Iacov).
Aşadar, având ca şi tată reprezentând, latura psihică (curiozitate, răzvrătire controlată, căutare sinceră a adevărului), pe Iosif şi ca mamă, reprezentând latura emoţională, bună a personalităţii (inocenţă, puritate, deschidere la nou), pe Maria, se naşte în noi Isus, întruchiparea ideii de Bine şi Adevăr.
El este conceput de Maria cu Duhul Sfânt, simbol interior evident al transformării ce duce spre desăvârşire, sfinţire (duh – suflare – mişcare – transformare).
Astfel, ţintind ferm, cu mare hotărâre spre mântuire şi desăvârşire, în interiorul personalităţii rele şi haotice de început, se naşte Isus (Binele şi Adevărul).
El se naşte în Betleem, ţara lui Iuda, într-un staul de animale, înconjurat de ele.
Animalele sunt pe plan interior simboluri evidente pentru pasiunile şi pornirile animalice lipsite de raţiune (păcatele) din noi şi ele înconjoară pruncul nou născut care se naşte în ţara lui Iuda.
Iuda e un simbol interesant. În traducere, acest nume înseamnă “Lăudat fie Dumnezeu” iar conotaţia pe care i-o dau evangheliile este aceea de trădător, de vânzător, de ucenic şi colaborator al lui Isus pentru împlinirea planurilor acestuia.
El, într-adevăr, este trădătorul vechii personalităţi cu întregul ei sistem de gândire. Şi cum trădătorul oricărui sistem de gândire nu pot fi decât contradicţiile din el însuşi, iată ce poate simboliza Iuda: conştientizarea acestor contradicţii, contradicţii între vorbă şi faptă: cu vorba lăudăm (“Lăudat fie Dumnezeu”) cu fapta facem însă păcatul, răul.
Conştientizarea acestor contradicţii permite naşterea în noi a Binelui şi Adevărului cu adevărat.
Prezenţa acestor contradicţii în noi este semnalată de aşa numita “voce a conştiinţei” care după cum constatăm cu toţii ne răsplăteşte pe plan interior cu nemulţumire, nelinişte, suferinţă când gândim şi acţionăm greşit (spre distrugerea Armoniei) respectiv cu mulţumire, linişte, fericire când gândim şi acţionăm corect (când facem binele – acţiuni îndreptate spre menţinerea şi întărirea armoniei interioare şi exterioare)…..
pt a citi in continuare rezumatul esoteric al transformării interioare evanghelice vă rog să vizitaţi (nu l-am postat pe tot că e destul de lung)
http://crestinismul-simbolic.blogspot.com/2008/05/rezumatul-istoriei-transformrii.html