Ideea unei inselatorii nu apartine lui Daniel Massé. El doar o preia si o dezvolta. Teoria conspiratiei nu este noua. Basilide, filosof al scolii alexandrine, a scris 24 de comentarii la Evanghelii intre anii 120 si 130. Basilide isi orienteaza argumentele spre concluzia ca rastignirea a fost o impostura. Iisus a fost inlocuit pe cruce cu Simon din Cirene. Cel care a fost ales sa duca crucea lui Iisus, conform evanghelistilor Matei, Marcu si Luca. Unele texte gnostice gasite in Egipt, scapate de remanieri, atribuie lui Iisus urmatoarele cuvinte: “Nu eram mort decat in aparenta, spuse Iisus, altul a baut in locul meu fierea si otetul. M-au lovit cu biciul, dar a fost un altul, Simon, cel care a purtat crucea pe umeri. Iar eu surad la gandul ignorantei lor (cf. Daniel Massé).” Coranul, la randul lui, afirma ca Iisus a fost un profet inspirat, un mesager al lui Dumnezeu, insa prin excelenta o fiinta umana. Inferior lui Mahomed, Iisus nu a murit pe cruce. Pe scurt, marturiile gnostice arata ca Iisus a fost inlocuit de altul care a suferit supliciul; sunt subliniate neintelegerile dintre Petru Simon si Maria Magdalena; explicit se mentioneaza casatoria lui Iisus cu Maria Magdalena; invataturile lui provin din aceeasi sursa cu cele ale lui Zarathustra si Buddha, fiind bazate pe dualismul bine - rau, lumina - tenebre.
Ideile gnostice par a fi fabulatii aditionale celei oficiale. Veridicitatea lor nu poate fi probata. Constructia argumentativa este in intregime speculativa. Daniel Massé incearca sa ofere o explicatie stiintifica. Insa tot speculativa. Un exercitiu de imaginatie. Nimic mai mult. Imbinand datele istorice si acoperind golurile cu prezumtii, Massé nu se apropie de realitate. Teoria sa este la fel de fragila. Realul si verosimilul nu sunt sinonime.
Iisus, preot descendent al casei regale a davidienilor, aristocrat si pretendent legitim la tronul Palestinei, a incercat sa-si recastige mostenirea. Desi dispunea de sustinerea unor aristocrati si a unor personalitati influente, el nu coagulase sustinerea populatiei. Adeziunea populara putea fi castigata cu un mesaj nobil si generos. Se adreseaza oprimatilor, dezamagitilor, persecutatilor, nenumaratilor umiliti si nefericiti. Mecanismul seamana izbitor cu cel de azi. Politica populista a fost practicata dintotdeauna. Mesajul christic are puncte comune cu gandirea eseniana. Originalitatea lui rezida in charisma, in calitatile de taumaturg, in folosirea limbajului imagistic, accesibil vulgului. Spre deosebire de alti profeti, el nu anunta un nou Mesia, ci se defineste pe sine ca fiind acel Mesia. Astfel dobandeste o credibilitate enorma si autoritatea suprema. Pana aici nimic neobisnuit. Istoricii pozitivisti (si nu numai ei) au investit teoria cu atributul realitatii. Poate fi sustinuta cu succes. Speculatia acum incepe. Intram in suprarealism. Iisus (daca el a fost pe cruce) primeste, in loc de otet, un amestec de opiu si beladona, folosit in Orientul Apropiat ca soporific. Stratagema intentiona sa acrediteze moartea victimei. Somniferul i-a salvat viata. In plus, s-a indeplinit in aparenta profetia Vechiului Testament. Pilat a fost castigat de partea conjuratilor. Banul l-a ajutat sa transgreseze legea romana. Sub acoperirea penumbrei crepusculare, corpul adormit a fost dus pana la mormantul din care a disparut dupa cel mult 36 de ore. Iisus “inviat” a plecat in secret in exil. Beneficiind de complicitatea lui Pilat. In Casmir - conform legendelor indiene si islamice. In Japonia - spun alte surse. (In Japonia a fost gasit un mormant, atribuit lui Iisus. Ipoteza mi se pare complet rupta de realitate.) Istorici reputati se incumeta sa sustina ca Iisus a murit in timpul asediului Masadei (anul 74) si ca ar fi varianta mitizata a lui Simon Bar Kochba, eroul rezistentei evreilor. Legendele sustinute de alti istorici (printre care Michael Baigent, Richard Leigh si Henry Lincoln - “The Holy Blood and the Holy Grail“) ca Iisus ar fi fugit impreuna cu familia la Marsilia sunt chiar trase de par. Din exil, Iisus urma sa reorganizeze rezistenta si sa recapete tronul prin forta. O boala l-a secerat, insa.
Fapt certificat istoric: Disensiunile din interiorul grupului de sustinatori au dus la scindare. Pe de-o parte familia lui Iisus (incluzand-o pe Maria Magdalena, probele indicand-o ca fiind sotia lui), iar pe de alta parte factiunea lui Simon Petru. Petru o va calomnia pe Maria Magdalena si-i va confectiona o imagine de tarfa. Maria Magdalena a fost o curtezana in sensul ca frecventa cercurile regale, nu in sensul peiorativ. Petru va iesi invingator in disputa cu Iacov, fratele lui Iisus. Crestinismul autentic va fi sufocat de versiunea lui Petru. Familia va fi discreditata pentru ca risca, in calitate de martora a mistificarii, sa compromita expansiunea mesajului religios.
8 comments
Comments feed for this article
mai 30, 2008 at 11:15 am
Chioreanu Teodor
Acum: am citit multe presupuneri cum ca relogia crestina ar fi o mare inselatorie, dar ceea ce ai scris tu aici pare atat de simplu incat devine naiv, si poate, de aceea mai usor de crezut. Te incluzi intr-o tendinta care s-a vandut bine intotdeauna, si se vinde bine si astazi, tocmai prin naivitatile suporturilor ei. Este mult mai usor sa te opresti la codul lui Leonardo decat sa incerci sa ajungi la Cristos si prin da Vinci. Daca ai face-o, ai gasi un Cristos fermecator, un Cristos Mantuitor care nu va fi avut cum sa se limiteze la o traire care, iata, si astazi ar putea fi acuzata drept izvor de inselaciuni. Poate stii despre controversele referitoare la identitatea lui Shakespeare, cum ca cel pe care il cunoastem noi a fi fost Shakespeare, un om care nici macar sa se semneze nu a stiut prea bine, proba fiind cinci semnaturi, niciuna la fel, in realitate a fost un mare sarlatan, care si-a insusit opera adevaratului Shakespeare. In acest caz da, putem discuta, putem specula, putem acuza. Dar cine-L implica pe Cristos in speculatii, inseamna ca, nediscernand diferenta, nu-si da seama de realitate.Spune Kant: “Sunt de parere ca putem dezminti cunoasterea in fata credintei.” Tu vrei sa cunosc o frauda pe care o pot foarte usor dezminti cu credinta mea. Usor… Dar greul de-abia de aici incepe. Incepe pentru tine, caci in ce ma priveste, mi-e usor sa zambesc unor speculatii care se neaga prin ele insele. Incat pot sa-ti zic: fii serios, ca sa te pot lua in serios.
mai 30, 2008 at 3:28 pm
agnosticus
Cu puţină atenţie, se vede că nu am atribuit valoare ştiinţifică romanului lui Dan Brown. Leonardo da Vinci era homosexual şi avea alte credinţe. Ştia că biserica nu-l iubeşte pentru înclinaţiile lui sexuale şi, în consecinţă, nici el n-a iubit-o. Arta lui valorifică o credinţă non-dogmatică. Da Vinci detesta constrângerile de orice natură, era un spirit independent, un artist boem. Iar ca om de ştiinţă concepea un Dumnezeu incognoscibil. Pentru el, Iisus era o idee. Ideea supremă.
Credinţa poate dezminţi până şi heliocentrismul. Chiar şi forma Pământului. Iar despre speculaţii… Nu e ciudat că numele “Iisus”, necunoscut autorului epistolelor lui Pavel, autorului Apocalipsei etc., apare doar începând cu anul 160? Şi, mai ales, nu se cunoaşte anul naşterii lui. Nu este ciudat că ştim anul naşterii lui Aristotel, dar nu ştim anul naşterii personajului mitologic Iisus, presupus a se fi născut 4 secole mai târziu? Nu e ciudat că data naşterii lui a fost mutată pentru a coincide cu cea a zeului Mithra, pentru a se articula pe o sărbătoare existentă? Evangheliile nu sunt o dovadă. Numele Iisus apare pentru că au suferit prelucrări până la mutilare şi deturnarea cu 180 de grade a sensului lor. Noi cunoaştem o poveste impusă târziu şi în urma unei selecţii al cărei criteriu nu se cunoaşte cu exactitate. O poveste scrisă şi adaptată de copiştii cu veleităţi literare. Astea, domnule, nu sunt speculaţii.
Ca de altfel nimic din ce am scris mai sus. Mai exact, cu ceea ce am afirmat răspicat că sunt de acord. Un raţionament logic nu este speculaţie. Speculaţie este atunci când conţinutul premiselor nu are corespondent în realitatea istorică. Scriind “ipoteza”, înseamnă ca am unele îndoieli, pe care le-am şi subliniat.
mai 30, 2008 at 5:13 pm
Chioreanu Teodor
Ce ar putea insemna valoare stiintifica referitor la crestinism? Si apoi, logica unui rationament cine o stabileste, pentru ca el, rationamentul, sa nu fie catalogat drept speculatie? Si inca, realitatea istorica cat este ea de reala pentru fiecare dintre noi? Citim copiile unor documente carora, noi si altii, le atribuim valoare stiintifica, incadram in niste limite logice aceasta valoare, si deducem ca avem dreptate, deci nu speculam nimic. Oare cat din ce sustineti a fi realitate istorica este speculatie? Caci adevarurile realitatii istorice, adevarurile stiintifice vreau sa spun, au pierit, majoritatea si, poate, cele esentiale, odata cu transformarea continua a vietii intr-o istorie trecuta. Ne ramane cam atat cat sa putem avea habar de ce s-a intamplat. Credinta insa este cu totul altceva. Credinta, pentru cei care o au, trece din suflet in suflet, devenind peste timpuri proba doveditoare a propriei ei istorii, a propriei ei existente. Augustin spune: “De Dumnezeu ne apropiem nu mergand, ci iubind.” Ce nevoie de dovezi stiintifice are nevoie iubirea? Credinta, deci?
mai 30, 2008 at 6:18 pm
agnosticus
Valoarea ştiinţifică a informaţiei. Am fost foarte clar. O speculaţie se întemeiază pe premise fie iraţionale, fie nesusţinute de probe. Concluzia raţionamentului valid se întemeiază pe premise acceptate ca fiind adevărate pe baza dovezilor. În cazul nostru documentare, arheologice, epigrafice. Adevărul istoric nu a pierit, aşa cum spuneţi. S-a conservat şi descoperirile prodigioase ale ultimului secol susţin aserţiunea.
Problema Iisus ţine de credinţă, nu de ştiinţă, spunea un papă care constatase că realitatea istorică a lui Iisus nu poate fi susţinută. Credem pentru că fie suntem naivi, fie vrem să credem într-o autoritate transcendentă. Vrem să existe cineva mai puternic decât noi pentru că suntem prea gângavi ca să avem curajul să ne luăm destinul în mâini. Suntem proprii noştri inventatori. Inventăm destinul pe măsură ce îl străbatem. Suntem prea gângavi pentru a avea curajul să ne asumăm pe noi înşine şi ceea ce am făcut din noi. Suntem proprii noştri creatori şi proprii noştri duşmani.
Este foarte comod să dăm vina pe Diavol când mersul lucrurilor ne este potrivnic. De ce oare trebuie să ne simţim datori să mulţumim unui incognoscibil şi improbabil atunci când reuşita ne aparţine în exclusivitate?
mai 30, 2008 at 8:23 pm
Chioreanu Teodor
Ce nevoie de dovezi stiintifice are nevoie iubirea? Credinta, deci? “Adevarul istoric nu a pierit” este o afirmatie pe cat de naiva, pe atat de tendentioasa? Cat oare din el s-a pastrat, cu toate prodigioasele descoperiri ale ultimelor vremuri? Inventatori de destine se pot numi numai aceia care cred ca un destin poate fi, peste veacuri, descoperit, precum un humerus, din care ei brodesc apoi intregul schelet, adica intregul corp, adica intregul om, adica intregul destin, adica intreaga istorie. Inventatorii de destine sunt deci falsificatorii de istorie. Falsificatorii de istorie sunt prea gangavi pentru a avea curajul sa-si recunoasca falsitatea. Am citit cartea “Cucerirea fericirii” de B. Russell, o carte in care am subliniat multe pagini, pentru ca meritau subliniate. Concluzia celui care o citeste cu atentie este ca, chiar daca usor de cucerit, fericirea se transforma, tocmai de aceea, intr-o mereu neimplinita dorinta. Un ateu poate spune ca este asa. Si acelasi ateu il poate acuza de nepricepere pe cineva care sustine ca nu este asa. Cel care se crede creatorul propriului lui destin simte greu fericirea, pentru ca el isi este si dusman. Cel care, iubind, se apropie de Dumnezeu, nu are timp sa fie nefericit.
mai 30, 2008 at 9:09 pm
agnosticus
* “Caci adevarurile realitatii istorice, adevarurile stiintifice vreau sa spun, au pierit, majoritatea” - e afirmaţia pe care aţi făcut-o în comentariul anterior.
* “Adevărul istoric nu a pierit, aşa cum spuneţi.” - e afirmaţia mea, ca răspuns la o aberaţie fără margini. Atunci contestăm mişcarea de revoluţie şi de rotaţie a Pământului şi ne doare fix în vârful bocancului dacă e sau nu adevărată.
* “Adevarul istoric nu a pierit” este o afirmatie pe cat de naiva, pe atat de tendentioasa?” - tocmai v-aţi caracterizat propria afirmaţie, pe care eu am preluat-o ataşându-i negaţia.
Dacă adevărul istoric, adevărul ştiinţific etc nu au valoare, atunci despre ce mai discutăm? Credinţa elimină adevărul? Contestând legea gravitaţiei nu intrăm automat în levitaţie şi nu decolăm la cer (de fapt in iad, după cum spune Noul Testament şi am scris într-un articol anterior), ca şi Christ. Care este atestat ca personaj istoric pe cât este şi Icar.
Din câte ştiu, adevărul este una dintre valorile fundamentale ale creştinismului. Paradoxal, adevărul este cel care supără un creştin. Şi tocmai l-aţi negat. Adevărul metafizic este gol de conţinut. Cel epistemologic, nu. Dar o epistemologie a religie nu poate exista şi, poate, tocmai asta vă supără.
Vă contraziceţi propriile afirmaţii. Când nu vă mai servesc scopului persuasiv, încercaţi să mi le atribuiţi. Ciudat mod de a argumenta.
Invocându-l pe Bertrand Russell, vă prindeţi în capcana pe care aţi încercat să mi-o întindeţi. Russell era agnostic. Contextul din care este ruptă o afirmaţie duce deseori la un sens plasat tocmai la antipod. Analogia economică este evidentă. Pe măsură ce ne satisfacem o nevoie, apare alta. Nevoile se autogenerează şi se multiplică, tinzând spre infinit. În condiţiile în care veniturile sunt limitate. Sursa nefericirii este acumularea nevoilor insolvabile. Epicureii indică o cale de a evita nefericirea: să nu doreşti mai mult decât poţi obţine.
Son œuvre, qui comprend également des romans et des nouvelles, fut couronnée par le prix Nobel de littérature en 1950,[4] en particulier pour son engagement humaniste et comme libre penseur. Enfin, il devint membre du Parlement britannique.
iunie 7, 2008 at 12:30 pm
Chioreanu Teodor
Devine foarte complicata discutia atunci cand fiecare spunem ca numai ceea ce gandim, facem, traim noi este adevar. Iar pentru a o complica mai mult, atribuiti spuselor mele intelesuri pe care nici nu stiu de unde le iscati. In ce ma priveste, eu sunt linistit, pentru ca stiu ca ceea ce simt, simt pe deplin, si simt ca si altii care simt asa sunt linistiti. Ma tulbura simtirea unora care se reduc, pe ei, dar impreuna cu ei si pe mine, la niste nevoiasi de chestii economice. Dumneavoastra veti fi zicand ca ma contrazic, dar va rog sa intelegeti ca tulburari de acest fel nu fac decat sa-mi sporeasca linistea. Dar imi sporesc si nedumeririle, atunci cand incerc sa-i inteleg. Cand sustin ca adevarurile unor realitati istorice, in marea lor majoritate, au pierit, vreau sa sustin ca descifrand, in urma unor descoperiri arhelogice, o zi din viata unei comunitati, nu inseamna ca tot anul acea comunitate a trait asa. Adevarurile pe care le dezgroapa arheologii ne vorbesc despre dumnezeii in care credeau diferitele comunitati, dar nu ne spun nimic despre trairile credintei lor. Despre asta credeam eu ca discutam… In rest, vreau sa spun ca va inteleg, desi cu mare efort de vointa,conceptiile, dar mai ales vreau sa spun ca, tocmai pentru ca va inteleg, va invidiez.Dar in aceasi masura va compatimesc, caci altfel mi-ar fi usor sa trec de partea dumnavoastra. “Carpe diem” este o sintagma pe care, un animal, daca ar gandi, ar gasi-o foarte valoroasa; de exemplu, el, acel animal ganditor, ar lua acest computer si l-ar tranti de pereti, deci ar tranti de pereti si acest dialog dintre noi. Eu nu numai ca nu o fac, dar ma bucur mult ca acest dialog a devenit posibil. A devenit posibil pentru ca niste oameni ganditori, oameni si nu animale evoluate, l-au gandit, l-au facut iar acuma noi il folosim. Nici nu ma intereseaza daca acei oameni au fost crestini sau de orice alta religie, ei au fost oameni. Iar eu imi pot inchipui ca au pus multa pasiune in ceea ce au facut, de aceea au reusit. Dar, potrivit logicii dumneavoastra,ei au fost nefericiti, pentru ca si-au dorit mai mult decat credeau ca pot obtine. Daca omenirea ar fi trait epicurian, noi acuma n-am fi putut sta de vorba. Cat despre crestinism, e in zadar sa mai lungim povestea…
Agnosticus, eu il citeam si il buchiseam pe B. Russell inca de prin anii ‘70.Deci stiu cine a fost, cine este.
iunie 9, 2008 at 11:26 am
Chioreanu Teodor
Astronomer and mathematician Peter Stoner, in his book ‘Science Speaks’ offers a mathematical analysis showing that it is impossible that the precise statements about the One to come could be fulfilled in a single person by mere coincidence.
The chance of only eight of these dozens of prophecies being fulfilled in the life of one man has been estimated at 1 in 10to the 17th power. That would be 1 chance in 100,000,000,000,000,000.
How can we put this in terms we can comprehend? Dr. Stoner illustrates the odds with this scenario: “Take 10to the 17th power silver dollars and lay them on the face of Texas-with its approximate land area of 262,000 square miles-. They will cover all of the state two feet deep. Now mark one of these silver dollars and stir the whole mass thoroughly, all over the state. Blinfold a man and tell him that he can travel as far as he wishes, but he must pick up one silver dollar and say that this is the right one.”