Daily Archive

Tocmai am terminat de citit un articol semnat de un josnic colaborationist. Nu colaborator. Ci un om care a pus strasnic umarul la asasinarea libertatii gandirii in vremurile cand comunismul agoniza. Cornel Ivanciuc, un fel de Mugur Ciuvica. Mai prost decat Ciuvica, dar cu un limbaj mai elevat. Cu dezvaluiri lesinate si fara probe. Proba colaborationismului sau murdar, insa, exista. Scurt: Bloggerii sunt niste frustrati. Profesorii, ziaristii si politicienii care au indrazneala sa-si administreze un blog sunt o rusine. Lipsa audientei ii determina sa se amestece intr-o masa informa de cretini. Cam astea ar fi ideile Ivanciucului. Ma intreb de ce ar fi descalificant un blog? In primul rand, faciliteaza comunicarea. Iti demonstreaza ca ideile tale nu sunt infailibile, prin forta argumentelor celorlalti. Sa inteleg ca intelectualii, ziaristii si politicienii trebuie sa se retraga intr-o lume paralela? Cui foloseste recluziunea? Dialogul, comunicarea, schimbul de idei sunt determinante sociale. A-ti face un blog e proba curajului. Curajul de a-ti testa ideile, de a face fata unei confruntari logice. Nu neg ca exista si replici grobiene, injurii si calomnii. Si in presa se intalnesc la gramada. Depinde de simtul raspunderii fiecaruia. Dejectiile se decanteaza pe parcurs. La fel si Ivanciuc va disparea din atentia publicului.

Rep: In presa a aparut informatia ca ati fost chemat la o audiere de CNSAS. Aveti un dosar?
Cornel Ivanciuc: Eu nu am fost chemat. Insa normal ca stiu ca am un dosar. Am fost recrutat in 1981, cind aveam de efectuat o condamnare la locul de munca, in Sighet, pentru un delict minor, de drept comun.

Rep: Care era acela?
Cornel Ivanciuc: Participarea la un furt. Eu mi-am asumat aceste fapte. Am fost santajat de ofiterul de Securitate Grijac Andrei, de la sectia de Securitate a municipiului Sighetul Marmatiei. Pe fondul povestii mele - trebuia sa ispasesc un an si ceva de inchisoare -, am cedat santajului.

Formula invocata de ofiter a fost aceea ca eu trebuie sa-mi ispasesc pedeapsa inclusiv fata de arma in care am facut stagiul militar. Facusem armata la Securitate, dar nu are nici o legatura cu ce s-a intimplat mai tirziu. Acolo fusesem repartizat. Mi s-au cerut informatii diverse, dar indeosebi legate de o secta iudeo-crestina din care facusem parte. Eu am fost educat intr-o familie baptista.

Comunitatea baptista din Sighet s-a rupt si s-a format o secta in jurul unui lider care a imbratisat ulterior iudaismul, iar eu am facut parte din aceasta secta.

Sa recapitulam: Hoţ marunt, ordinar. Turnator infect. Ziarist de investigatii. Moralist. Ciudata creatura: trece de la idolatrizarea fanatica a lui Iisus la respingerea totala a lui, stiut fiind ca evreii inca il mai asteapta pe Mesia. Pactul cu Diavolul: a acceptat sa colaboreze in schimbul stergerii condamnarii pentru hotie, in schimbul libertatii. Un hoţ in plus pe strada, in autobuz, in tramvai, in tren, in metrou. Borfas oficial. Formularea: “Si prostii si ratatii au tendinta sa discute despre lucruri interzise” m-a intrigat peste masura. Sa fie o preconizare a intoarcerii la cenzura? Sau o simpla nostalgie? No other comments.

Prietenii si colegii mi-au reprosat ca ma rafuiesc numai cu crestinismul. Imi permit sa-i contrazic. Chiar in articolul de deschidere am aratat de ce nu pot crede in Dumnezeul Vechiului Testament. Un Dumnezeu ranchiunos, razbunator si criminal. Si despre islam am multe de spus. Si va veni vremea. Toate la timpul lor. Mi s-a mai reprosat ca sunt ateu, ca si cum ar fi o crima. O noua confuzie de termeni: a fi agnostic nu inseamna a fi ateu. A fi agnostic inseamna a folosi instrumentele oferite de ratiune. Dubito ergo cogito, cogito ergo sum, ergo Deus est. Ultima parte a fost adaugata de Descartes pentru a inlatura suspiciunile de necredinta care planau asupra lui. Desi completarea “ergo Deus est” nu face nota discordanta. Dimpotriva.

A fi credincios, potrivit crestinismului, echivaleaza cu a nu gandi decat in cadrele stramte ale dogmelor. Filosofia presupune eliberarea de prejudecati. Motiv pentru care a fost confiscata de religie si infierata secole la rand ca domeniu autonom al culturii. Instrumentarul logic este principalul inamic al religiei. Desi argumentele existentei lui Dumnezeu se prevaleaza de logica. Daca inlocuim conceptul de Dumnezeu din cauza eficienta a lui Toma d’Aquino cu Big Bang obtinem acelasi efect. Niciun lucru nu poate fi determinat de sine insusi. Niciun lucru nu poate fi propria sa cauza. Ergo, Dumnezeu este acea cauza eficienta, cauza prima. Cine ne opreste sa cautam cauza din spatele cauzei? Prin acceptarea unei cauze primordiale blocam regresul la infinit. Dar Universul nu este infinit? Substituindu-l pe Dumnezeu cu Big Bang nu modificam cu nimic esenta perceptiei existentei. Nici Dumnezeu, nici Big Bang-ul nu pot fi explicate. La fel de valabile sunt si doctrinele panteiste, care afirma ca Dumnezeu s-a dizolvat in actul Creatiei. Si-a epuizat esenta in ubicuitate. Peste tot unde exista fiinta, exista implicit Dumnezeu. Multiplele perspective oferite de fiosofie cutremura dogmele. Dogme care urmaresc unilateralizarea spirituala, platitudinea si previzibilitatea cugetarii. Ca sa fiu mai explicit, imi repugna gandirea dogmatica, nu gandirea religioasa. Unilateralizarea si uniformitatea anuleaza unicitatea si originalitatea gandirii.

Libertatea de gandire si de exprimare nu era agreata in Imperiul Roman cazut sub influenta crestinismului. Teodosie al II-lea (in Orient) si Valentinian al III-lea (in Occident) promulga in anul 449 un edict prin care se ordona arderea textelor considerate anticrestine. Este anul in care debuteaza “crestinizarea” istoriei. Frauda literara devine sistematica. Dezintegrarea sociala a fost consecinta marilor invazii. Prabusirea Imperiului Roman a facut ca viata intelectuala sa se retraga in manastiri. La fel si bibliotecile publice, puse la adapost de invadatori. Prima epurare a manuscriselor ii vizeaza pe Porfirius si pe alti pamfletari. John de Salisbury ne spune ca papa Grigore cel Mare, dusman al culturii laice si al stiintei, a ars biblioteca palatina din Roma si a distrus toate operele “profane”. Intre anii 726 si 843 se desfasoara in Bizant furibunda “cearta a imaginilor”. Iconoclastii bizantini distrug un mare numar de carti. Motivul: erau ornate cu miniaturi. Leon al III-lea arde 30.000 de volume ale Academiei de Stiinte din Constantinopol, cele mai multe unicate. Operele lui Celsus, Porfirius, ale imparatului Iulian si ale multor altor invatati au pierit. Cele care au scapat de flacari au fost retrase de la consultare “din ratiuni ecleziastice”. Texte interesante, dar care rastoarna imaginea lui Christ, sunt ascunse. Vor iesi la suprafata peste 1.000 de ani. Doar partial. Evident, azi sunt repudiate de biserica. Si de cea catolica, si de cea ortodoxa.

Evanghelia Sf. Petru il prezinta pe Iosif din Arimateea ca fiind prieten cu Pilat. Ipoteza crucificarii simulate prinde contur. Potrivit lui Petru, ultimele cuvinte ale lui Iisus ar fi fost: “Puterea mea, puterea mea, de ce m-ai parasit?“. Evanghelia copilariei lui Iisus, scrisa la sfarsitul sec. al II-lea, vorbeste despre un Iisus istet, dar indisciplinat si “inclinat spre mânie”. Unele pasaje descriu vehementa lui Iisus, demna de un zelot. Nu declara el ca nu a venit sa aduca pacea, ci razboiul? Confirmarea vine de la Luca (22:36): “Cine n-are sabie, sa-si vanda haina si sa-si cumpere sabie.” Iisus cel real nu a fost pacifist. Nu s-a considerat fiul lui Dumnezeu. S-a considerat Dumnezeu insusi. Evangheliile care nu respecta imaginea oficiala a lui Iisus sunt denumite dispretuitor “apocrife”, renegate si interzise. Descoperirile de la Qumran si din Egipt au reconstituit, chiar daca numai partial, tabloul istoric al crestinismului primar si imaginea originala a lui Christ. 

Golgota - nume cu rezonanta sinistra. Locul tragediei si al chinurilor inumane la care a fost supus Christ. Un deal, spune traditia orala. Un deal, hotaraste imparateasa Elena. Drept pentru care il si infiinteaza. Pe locul unui templu roman, aflat pe dealul ales de ea, ridica o biserica. Biserica Sfantului Mormant. Locul executiei coincide cu locul inmormantarii? Se pare ca da. Altfel de ce ar fi ctitorit Elena o biserica a  mormantului? Originea legendei crucificarii pe un deal este necunoscuta. Ar putea sa fie o plasmuire a Elenei sau imparateasa sa fi dat crezare unor povestiri. Evangheliile nu amintesc de vreun deal. Trei evanghelii scriu despre “un loc” numit Golgota (al Capatanii). Toate referirile indica o executie privata. Apostolii privesc crucificarea de la distanta. Doar un numar restrans de persoane a asistat la executie. Teologii afirma ca apostolii erau cautati de autoritati. Acesta ar fi fost motivul pentru care s-au tinut departe de locul crucificarii. Fals. Daca romanii ar fi vrut sa-i aresteze, ar fi facut-o in gradina Ghetsimani, cand l-au capturat pe Iisus. Ioan (19:41) ofera indicii asupra locului executiei si al inmormantarii: “In locul unde fusese rastignit Iisus era o gradina si in gradina era un mormant nou, in care nu mai fusese pus nimeni.” Matei (27:59-60) clarifica situatia: “Iosif (n.n. - Iosif din Arimateea) a luat trupul, l-a infasurat intr-o panza curata de in si l-a pus intr-un mormant nou, al lui insusi, pe care-l sapase intr-o stanca.” Coroborand informatiile, ajungem la concluzia ca locul executiei este gradina apartinand lui Iosif din Arimateea. Si acum se lasa intunericul peste relatarile evanghelice si se deschide calea speculatiilor. Pe care le evit. Deocamdata.

Potrivit legii romane, un crucificat nu avea dreptul la inmormantare. Garzile erau plasate langa cruce pentru a-i impiedica parintii, sotia, rudele si prietenii sa fure cadavrul si sa-l ingroape. Corpul rastignitului era lasat prada corbilor. Expus in vazul tuturor pentru a infricosa. Cum se explica incalcarea legii de catre Pilat? La cererea lui Iosif, a cedat fara sa clipeasca trupul lui Iisus. Insa Pilat era garantul aplicarii legii. De ce si-a riscat functia, libertatea sau chiar viata incalcand nonsalant legea?

Realitatea religioasa, juridica si sociala contrazice pretentiile evangheliilor de a fi veridice. De obicei, secretarii particulari ai guvernatorilor, procuratorilor si prefectilor trimiteau rapoarte paralele imparatului. Ei alcatuiau un soi de serviciu de informatii al Caesarului. Incalcarea legii ar fi atras rechemarea lui Pilat la Roma si judecarea in fata Senatului. Ceea ce nu s-a intamplat. Astfel incat e greu de crezut ca Pilat a participat la imensa conspiratie a mistificarii. Cel mai probabil evenimentele n-au avut loc. Ori s-au desfasurat intr-un mod radical diferit de cel relatat de textele “sacre”. Cand faptele infirma insemnarile evanghelistilor, exista un singur argument. Cel dat de Hegel unui student:

- Domnule profesor, ce se intampla daca faptele istoriei infirma teoria dumneavoastra?
- Cu atat mai rau pentru fapte - a raspuns arogant Hegel.