Lucian din Samosata (120 - 180) a devenit indezirabil crestinilor in urma satirei muscatoare intitulata “Despre moartea lui Peregrinus” (”De morte Peregrini“). Departe de a fi un personaj fictiv, Peregrinus Proteus (95 - 165) a fost un filosof frivol. Apartinea scolii cinice de filosofie si ajunsese sa cunoasca indeaproape modul de viata si gandirea crestina. Suspectat de o serie de crime, printre care si paricidul, fuge de legea romana. Ajunge in Palestina unde se initiaza in invatatura crestina. Dupa o tinerete plina de aventuri, viciosul Peregrinus este ales la conducerea comunitatii religioase. Vechea filosofie cinica este abanonata. Se dedica scrierii unor lucrari cucernice. Si instiga, totodata, la nesupunere. Autoritatile nu pot permite un focar de nesupunere si il arunca in temnita. Fratii sai intru credinta nu il abandoneaza. Nu duce lipsa de nimic. Strajerii sunt mituiti si inchid ochii. Abundenta mancarurilor pare inepuizabila. Bani multi se scurg pe mituire. Degeaba, Peregrinus nu este eliberat. Regimul detentiei se inaspreste dupa ce o tentativa de evadare este deconspirata. Intr-un acces de marinimie stimulata de arginti, guvernatorul ii acorda gratierea. Banii si-au atins scopul. N-au fost colectati in zadar de la prostime. Peregrinus trece prin stari contradictorii: este multumit ca a fost salvat, dar si nemultumit ca nu a dobandit notorietate prin jertfa sa. Echilibrul interior sufera grave deteriorari. Crezand ca-si indeplineste misiunea superioara, recurge la gestul autoimolarii: isi construieste propriul rug. Pe care-l aprinde singur. La apogeul legendei confectionate dupa moartea lui, multi au crezut ca Peregrinus a inviat.

Lucian nu rateaza ocazia de a stabili o similitudine intre legenda lui Christ si sfarsitul lui Peregrinus. Ironiile caustice se indreapta spre absurdul credintei crestine. Lucian, adept al rationalismului, accepta divinitatea ca principiu ordonator si normativ. Respinge categoric antropomorfismul. Nici Homer, nici zeii antropomorfizati nu sunt ocoliti de ironiilor sale. A fost supranumit “Voltaire al Antichitatii” si a inspirat scriitori moderni ca Boileau, Fénelon, Cyrano de Bergerac, Leopardi. Crestinismul este o inselatorie abila, in care orice comportament uman poate fi blamat sau recompensat. In textele pline de echivoc si de artificii retorice se gasesc argumente si contraargumente pentru orice. Lipsa de substanta ii repugna lui Lucian. Inducerea ideii ca fiecare om este vinovat de moartea mitica a lui Iisus il umple de repulsie. Repulsie pe care si-o reprima si o preschimba in sarcasm. Dispretul pentru discursurile gaunoase si pentru dialogurile sterile, in care argumentul suprem este… tatal din ceruri (care stie tot si rezolva tot ghidandu-se dupa un plan secret, nedezvaluit muritorilor saraci cu duhul), l-a facut pe Lucian sa exclame: “Voi adorati un sofist crucificat!”