Marturie fulminanta, dovada zdrobitoare, infrangere definitiva a adversarilor, reducere la tacere a scepticilor: Testimonium flavianum. In contrast cu Filon din Alexandria, supranumit Marele Tacut (a avut nerusinarea de a nu scrijeli niciun cuvant despre Iisus Christos si despre crestini), istoricul evreu Flavius Josephus furnizeaza proba care legitimeaza crestinismul. Lucrarea “Antichitati iudaice” a fost asezata in pantheonul dovezilor irefutabile si deschisa la Cartea a XVIII-a.

“In acele timpuri (n.n. - in vremea lui Pilat din Pont) a trait Iisus, un om intelept, daca acesta poate fi numit om, pentru ca era facator de minuni, un invatator al oamenilor care intampinau cu bucurie adevarul ce li se vestea. Si acesta si-a gasit multi adepti printre iudei si elini. Acesta era Mesia (grecescul Χριστός). Desi, pe baza denuntului oamenilor de vaza ai poporului nostru, Pilat a ordonat rastignirea lui, discipolii sai, care il iubeau, i-au ramas credinciosi. Caci a treia zi dupa moartea sa el li s-a aratat din nou, reinviat, asa dupa cum, ca si alte fapte minunate ale lui, au prezis prorocii. Pana acum, grupul de crestini (numiti astfel dupa el) n-a disparut.”

Si daca masinaria falsurilor nu a functionat fara cusur? Polemica dintre Origen, “parinte al Bisericii”, personaj de referinta in istoria crestinismului, si Celsus, critic si denuntator al inselatoriei crestine, taie nodul gordian. In “Contra Celsus”, automutilatul Origen formuleaza la adresa lui Flavius Josephus reprosul de a nu-l fi socotit Mesia pe Iisus. Un Iisus care nu este schitat nici macar in treacat in “Antichitatile iudaice”. Reprosul lui Origen a fost bagatelizat si dezbaterile teologale l-au evitat ca pe un virus mortal. Tratatul lui Celsus, “Discurs sincer” (sau “Discurs impotriva crestinilor”) nu s-a pastrat. Campaniile de epurare a literaturii si filosofiei au avut un succes partial. Insa cenzura nu i-a lovit si pe apologetii crestini. In mod ironic, cateva fragmente relevante din Celsus au ramas citate chiar in raspunsul lui Origen. 

“O noua rasa de oameni s-a nascut ieri, fara patrie, fara traditii; indreptati impotriva tuturor institutiilor religioase si civile, urmariti de justitie, considerati unanim drept infami, dar facandu-si un titlu de glorie din dispretul comun: acestia sunt crestinii. (…) Adevarul este ca toate aceste fapte nu sunt decat mituri fabricate de voi; nici macar nu v-ati ostenit sa dati un aspect de verosimilitate minciunilor voastre. E de notorietate ca multi dintre voi au remaniat, dupa gustul lor si cu mintea involburata de vin, textul primitiv al evangheliilor, pana au sfarsit prin a respinge tot ceea ce nu le convine.”

Eusebiu din Cezareea, multumit de victoria fortata si sangeroasa a crestinismului, citeaza cu emfaza pasajul idolatru al lui Flavius Josephus. Cum care pasaj? Pasajul care autentifica un personaj himeric. De unde citeaza? Din “Antichitati iudaice”, de unde altundeva? Din care editie? Editia originala nu s-a pastrat, asa ca Eusebiu a decis sa inventeze o editie pentru uz public. Editia pentru creduli. Dar lucrarea originala era prea seaca, prea lacunara si - sacrilegiu! - nu-l consemneaza pe salvatorul cosmic, Mesia Iisus. Asa ca s-a gandit sa insereze un pasaj distonant in raport cu contextul.

Josephus a ramas un iudeu credincios, devotat religiei neamului sau. Afirmandu-si credinta in iudaism, el nu putea ca, in ultima parte a lucrarii, sa se dezica de sine, de convingerile si de credintele sale. A afirma ca Iisus este Mesia contravenea flagrant religiei iudaice, pe care o urma cu devotiune. Josephus si-a crescut fiii, potrivit propriei sale marturii, in religia iudaica. Si era mandru de a fi descendentul unei familii care a dat evreilor sacerdoti importanti. Evrei care si astazi il asteapta pe Mesia. Pentru Flavius Josephus, Mesia inca nu venise. In plus, interpolarea se potriveste ca pletele blonde unui nigerian. Plasat intre doua evenimente de dupa caderea Masadei, fragmentul apare ca o digresiune fara sens. Si fara a fi o relationare intre doua evenimente.