Istoria este un conglomerat de adevaruri, minciuni, incertitudini si enigme. Adevarurile sunt rar rostite si consemnate, minciunile si fanteziile se contopesc cu adevarurile evidente pentru a fi mai credibile, incertitudinile deriva din lipsa documentelor si a surselor multiple care sa confirme un fapt presupus real, iar enigmele sporesc aura de mister a unui personaj sau a unui eveniment. Cel mai inselator demers istoric se dovedeste adevarul incomplet, definit in sens invers ca minciuna prin omisiune. Un adevar incontestabil este, de exemplu, arestarea cavalerilor templieri, din ordinul lui Filip al IV-la cel Frumos, in ziua de vineri, 13 octombrie 1307 (sursa celei mai raspandite superstitii: vineri 13). O minciuna este recunoscuta ca fiind minciuna numai cand e denuntata ca atare. De cele mai multe ori, demascarea unui fals produce indignare si proteste. Timp de peste 45 de ani nazistilor (care au pacatele lor grele si de neiertat) li s-a mai atribuit o crima, dupa principiul “Unde merge mia, merge si suta”: executarea prin impuscare a 4.500 de ofiteri polonezi la Katyn. Vocile istoricilor germani, care aratau spre rusi ca autori ai masacrului, au fost acoperite de reprosuri si “marturii” incriminatoare, contrafacute de propaganda bolsevica si de “istoricul” Lev Bezimenski, ofiter NKVD (ulterior KGB). Deschiderea arhivelor sovietice le-a dat dreptate: mistificarea ordonata de Stalin a functionat aproape o jumatate de secol. Incertitudinea pune istoricul in imposibilitatea de a da un verdict. Sursele sunt contradictorii, lacunare sau echivoce. Nimeni nu risca sa raspunda transant intrebarilor: A avut loc razboiul din Troia? Au existat Homer, Socrate, Shakespeare? (Deocamdata evit numele Moise si Iisus, intrucat constituie cazuri aparte). Enigmele sunt partea cea mai savurata si dau ocazia eliberarii imaginatiei, contribuind la crearea legendelor urbane. Niciodata nu vom afla raspunsul la intrebarea: Cine a fost “Masca de Fier”?

Mai mult decat mistificarile, deformarile si enigmele, o categorie de o importanta capitala isi pune amprenta asupra istoriei: miturile si legendele, care sunt - uneori - greu discernabile din tumultul factual. Multa vreme istoricii ar fi fost in stare sa-si riste reputatia pentru a afirma existenta lui Wilhelm Tell si a ispravii marului, al doilea in privinta celebritatii, dupa cel oferit de Eva lui Adam. Mitul a fost importat de elvetieni de la scandinavi si altoit pe lupta impotriva austriecilor. Nici macar istoricii elvetieni nu mai trateaza curajul lui Wilhelm Tell altfel decat ca mit fondator al Elvetiei. Un alt caz este cel al lui Mithra (Sol Invictus), care dovedeste granita instabila dintre mit (restrans la sensul strict religios) si realitate: vreme de 16 secole discipolii si adoratorii zeului iranian au crezut ca acesta a existat si a trait pe pamant, ca Fiu al Soarelui. Astazi nimeni nu mai crede in realitatea lui fizica. Autenticitatea unui eveniment se determina cu ajutorul surselor scrise, credibile, multiple, prin compararea lor si prin analiza indiciilor, datelor si probelor. Unde apar hiatusuri, intervin ipotezele, prezumtiile si constructiile imaginare.