In anul de gratie 1096 incepe prima cruciada, dandu-se tonul unor masacre neegalate pana in sec. XX. Ororile au atins apogeul in anul 1099, odata cu caderea Ierusalimului sub copitele cavalerilor Sfintei Cruci. Catapultele lui Godefroy de Bouillon sparg zidurile Ierusalimului, o cetate care parea inexpugnabila. Rezervele de alimente erau secatuite, cavalerii erau epuizati de asalturile repetate si fara succes. Coplesite de vederea dezolanta a caderii celui mai puternic zid, garzile musulmane au deschis portile orasului. Frustrarile acumulate de luptele marcate de insuccese, bolile care au decimat armatele crestine, neintelegerile dintre nobilii participanti la asediu, sentimentul abandonarii de catre Dumnezeu au dus la dezlantuirea animalica a hoardelor crestine. Timp de 2 zile orasul a cunoscut atrocitati greu de imaginat. Au fost ucisi peste 70.000 de musulmani, aparatori ai cetatii, femei si copii, fara deosebire. Toti evreii care locuiau in cetate s-au refugiat in sinagoga, sperand ca acelasi Dumnezeu al Vechiului Testament ii va apara de furia sangeroasa a cuceritorilor. Rugaciunile n-au avut efect. Cruciatii au incendiat sinagoga, iar evreii au fost arsi de vii, in urlete infioratoare ce au provocat ranjete de satisfactie din partea “eliberatorilor”. Plansul si urletele sfasietoare ale copiilor neajutorati n-au fost auzite… Niciun evreu n-a scapat de valvataile devastatoare ale incendiului. Multi musulmani s-au ascuns de navalitori in moscheea Al-Aqsa, indeosebi femei si copii. Cronicile nu consemneaza niciun supravietuitor…
Marturii:
Gesta Francorum (autor anonim): “Macelul a fost atat de mare, incat soldatii nostri inaintau in sange pana la glezne. (…) Am primit ordin ca toti sarazinii morti sa fie aruncati afara din cauza duhorii grele, caci orasul era plin de cadavrele lor. (…) Nimeni nu a vazut sau auzit de un asemenea macel al paganilor; din trupurile lor au fost facute ruguri funerare ca piramidele si nimeni nu stie numarul lor, decat Dumnezeu.”
Fulcher de Chartres: “Cine a fost acolo a vazut picioarele noastre udate pana la glezne de sangele celor ucisi. Dar ce altceva as mai putea povesti? Niciunul nu a fost lasat in viata si nu au fost crutati nici femeile, nici copiii.”
