Opera violenta de crestinare a creat martiri, insa in randul membrilor altor culte. In anul 380, imparatul Theodosius I proclama crestinismul ca “singura religie de stat” si, in urmatorii 12 ani, toate celelalte culte sunt definitiv interzise pe cuprinsul imperiului. Vasta campanie de pedepsire a netrebnicilor nu se concentreaza numai asupra non-crestinilor, ci si asupra “ereticilor” crestini, care respingeau anumite puncte din doctrina oficiala. Maniheistii sunt condamnati la moarte, iar marcionitilor le sunt scosi ochii. In 15 ani de domnie, Theodosius a promulgat 15 decrete imperiale de persecutie a ereticilor crestini. In anul 382 este lansata vanatoarea de apostati, sustinuta printr-un decret de excludere. Astfel, ei erau expropriati, li se lua dreptul de a mosteni si de a lasa mostenire, precum si cel de a participa la viata sociala.

In anul 385, Teofil (sanctificat ulterior pentru merite deosebite, printre care crime de o cruzime inimaginabila impotriva non-crestinilor) devine patriarh al Alexandriei. Cu sprijinul piosului imparat, Teofil incepe o violenta campanie de distrugere a templelor si sanctuarelor non-crestine: templele lui Mithriade si Dionyssos, iar nebunia distructiva culmineaza in 391 cu demolarea templului lui Serapis si arderea renumitei sale biblioteci, continand 400.000 de volume (alte surse indica 700.000 de volume). Dementa lui Teofil a mers pana acolo incat a justificat arderea bibliotecii cu un sofism tulburator prin imbecilitatea lui: daca scrierile continute in biblioteca contravin Bibliei, ele trebuie arse pentru ca neaga sau pun la indoiala autoritatea cuvantului lui Dumnezeu; daca ele concorda cu Biblia, atunci existenta lor nu are nicio justificare, pentru ca tot ce era de spus s-a spus in Biblie. Sanctuarele distruse au fost folosite pentru edificarea de biserici crestine, pe aceleasi situri si recuperandu-se materialele de constructie. Pentru a-si demonstra impartialitatea, Teofil a comandat personal trupele care au atacat si au ars manastirile intrate sub influenta ideilor lui Origen, declarat eretic pentru a fi sustinut ideea unui Dumnezeu pur imaterial. Din personaj central al crestinismului sec. al IV-lea, Origen a devenit paria, arestat si torturat pentru acuzatia de erezie, murind doi ani mai tarziu din cauza traumelor profunde suferite in perioada de incarcerare.

Ingratitudinea teologilor crestini merge intr-atat de departe incat lui Eusebiu din Cezareea, care a facut servicii inestimabile crestinismului prin falsurile si interpolarile operate in scrierile clasicilor, i-a fost refuzat titlul de “parinte al Bisericii” din cauza apropierii sale de doctrina eretica arianista. Printre celebrele falsuri care constituie postamentul crestinismului se numara cele din opera lui Flavius Josephus, Tacitus, Plinius cel Tanar. A creat mitul lui Isus aproape din nimic, a plastografiat documente, a inventat marturii si a sfarsit prin a fi indepartat de la elogii.