Nascuta la Drepanon, in Bithynia (Asia Mica), in jurul anului 250, ca fiica a unui hangiu, Elena a crescut intr-un mediu vulgar si lipsit de pretentii. Lucreaza ca stabularia (servitoare) la han, fara a fi multumita de conditia ei. Copilaria cenusie i-a trezit ambitii nemasurate. Viata sa ia o turnura neasteptata cand un om aspru si dominator face un popas la hanul tatalui ei: generalul Constantius, un om puternic, viitor imparat. Cucerit de farmecele tinerei fete, Constantius o duce la Roma. Statutul ei oficial nu a fost cel de sotie, ci de concubina. Dupa nasterea lui Constantin, cel care va deveni Constantin I, Elena si Constantius sunt obligati sa se separe la ordinul imparatului Diocletian. Constantius se va casatori cu fiica vitrega a imparatului Maximilian, Theodora. Elena nu s-a casatorit niciodata si a trait in obscuritate, pana cand fiul ei a ajuns imparat si i-a conferit titlul de Augusta.
Spre deosebire de fiul ei, a carui cruzime a fost ascunsa cu grija de biserica crestina, Elena s-a botezat cel mai probabil in 312, a infaptuit opere caritabile si a aratat o reala compasiune pentru saraci, sclavi, vaduve, orfani si invalizi. De asemenea, la insistentele ei, au fost eliberati numerosi prizonieri inchisi pe nedrept.
Istoricii târzii (nu cei contemporani ei) au incercat sa-i falsifice descendenta umila, plasmuindu-i o biografie princiara. Dar falsul nu a durat prea mult. Ceea ce i se poate imputa imparatesei-mama este uriasa inventio reliquarum, inventarea Sfintei Cruci si a placutei cu inscrisul I.N.R.I., pe care pretindea ca le-a descoperit in pelerinajul prin Tara Sfanta si pentru a caror autenticitate a garantat cu pozitia sa inalta.
