Manuscrisele de la Marea Moarta (2)

Zidul Plangerii - Ierusalim

Evreii au fost, poate, cel mai recalcitrant popor din teritoriile ocupate de romani. Revoltele impotriva ocupatiei, luptele iudeilor pentru putere, rivalitatile dintre descendentii legendarilor regi David si Solomon faceau din Iudeea o tara neguvernabila. Ferocitatea represiunii romane, consemnata de majoritatea istoricilor, contrasteaza cu anarhia crescanda din micul regat. Distrugerea celui de-al doilea Templu si asediul de la Masada sunt punctele de varf ale demonstratie de forta a Imperiului Roman, excedat de turbulente si rebeliuni. Situatia politica indefinibila si paradoxala s-a transmis si in mediul religios, caracterizat printr-o diseminare sectara a mozaismului. Multimea sectelor milenariste si apocaliptice denota o criza religioasa profunda. Asteptarea unui mesia salvator a fost speculata de taumaturgi, mici propovaduitori si sarlatani, care-si revendicau descendenta divina si se prezentau ca detinatori ai unor puteri miraculoase. Unii dintre ei au fost atat de periculosi pentru crestinism, incat au fost consemnati in tuse sumbre si oarecum ridiculizati in noile texte care, ulterior, vor alcatui Noul Testament: Apollonius din Tyana, Simon Magicianul (numit Magul in Noul Testament), Simon Bar-Kokhba.

Comunitatea de la Qumran s-a intemeiat in urma unei dispute ireconciliabile, care a capatat amploare, intre doi dintre rabinii Templului, in sec. al III-lea i.C. Unul dintre ei, poate ros de ambitii, poate bine intentionat, l-a infierat in predicile sale pe celalalt rabin, prezentat ca fiind corupt si imoral. Cel presupus corupt a obtinut castig de cauza cu ajutorul adeptilor sai si cu un puternic sprijin politic, iar celalalt rabin s-a autoexilat impreuna cu un grup de sustinatori. Starea de permanenta tensiune intre supusii israeliti si invadatorii romani reverbereaza si in activitatea religioasa. Unii istorici acrediteaza ideea ca intemeierea comunitatii de la Qumran a fost generata de nevoia unui refugiu din calea opresiunii ocupantului roman. Aceasta secta este amintita si de istoricul evreu Flavius Josephus. Neputinta de a infrunta fatis masina de razboi a Romei a dezvoltat in zona Qumranului o literatura eschatologica infricosatoare, din care nu lipseste impulsul sinucigas. Prezentata cel mai adesea ca o comunitate de scribi, arheologii aduc probe irefutabile in sustinerea descrierii lor: situl arheologic de la Qumran contine un scriptorium si zeci de calimari din lut, ceea ce demonteaza prezumtia abandonarii manuscriselor in grote de catre un grup de refugiati rebeli din Ierusalim. Sapaturile sistematice au scos la suprafata o incinta asemenea unei manastiri, confundata intentionat cu o fortareata si, totodata, centru de olarit. Din manuscrisele descifrate se cunosc modul de viata auster si regulile de abstinenta autoimpuse. Nu este exclus ca, in acelasi timp, scribii sa fi fost initiati si in arta razboiului.

Cele mai importante ritualuri ale esenienilor se regasesc si in crestinism. Ablutiunea, baia rituala, avea o importanta primordiala in cultul Fiilor Luminii, cum se autointitulau esenienii. Curatenia fizica era o preconditie a puritatii spirituale. Dovada practicii ablutiunii rezida in 10 bazine si in ramasitele apeductelor care le alimentau. Cei aproximativ 200 de schismatici mancau in comun si momentul final era trecerea cupei din mana in mana, pentru a bea fiecare. Cu certitudine ritualurile i-au inspirat pe crestini: ablutiunea a devenit botez, iar masa in comun a devenit Cina de Taina. Ioan Botezatorul a fost cel putin cap al unei secte milenariste, daca nu conducatorul spiritual al esenienilor. In mod nejustificat, in cinematografie este prezentat ca fiind mai batran decat Christos, desi Noul Testament afirma ca aveau aceeasi varsta si, din indiciile scapate de cenzura dura a imparatului Constantin, rezulta ca erau veri primari. Sa fie o simpla coincidenta temporala afirmarea presupusului Christos Mesia ca predicator si ascensiunea maxima a esenismului?